"Foxconn" va încheia în curând preluarea "Sharp"

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 29 martie 2016

Grupul taiwanez "Hon Hai Precision Industry" Co. ("Foxconn") ar putea prelua săptămâna aceasta, după repetate amânări, producătorul japonez de electronice "Sharp" Corp., conform unor surse citate de Bloomberg.

Acestea afirmă că "Foxcon" îşi va reduce cu aproximativ 100 de miliarde de yeni oferta anterioară, de 489 miliarde de yeni (4,3 miliarde de dolari), pentru noile acţiuni emise de "Sharp".

Conform surselor, board-urile celor două companii ar urma să aprobe tranzacţia la data de 30 martie, iar în ziua următoare va fi semnat acordul oficial de preluare.

Dar, potrivit altor surse, "Sharp" a analizat şi o ofertă rivală lansată de fondul public de investiţii nipon Innovation Network Corporation of Japan (INCJ), care vrea să unească operaţiunile "Sharp" din domeniul LCD cu cele ale rivalului "Japan Display" Inc., la care este deja acţionar. De asemenea, INCJ ia în considerare combinarea diviziei de electrocasnice a "Sharp" cu cea a "Toshiba". Potrivit surselor, autorităţile japoneze ar prefera o soluţie naţională pentru ca tehnologia "Sharp" în domeniul ecranelor să rămână în Japonia.

Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
fngcimm.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.0564
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4749
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4163
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9985
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.1060

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
tibco.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
antiquemarket.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb