Frison în piaţa cripto

Andrei Iacomi
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 11 - 13 noiembrie 2022

Ilustraţie de MAKE

Ilustraţie de MAKE

Bitcoin a coborât la minimul ultimilor doi ani Exchage-ul FTX este în pragul colapsului, conform presei internaţionale Adrian Mitroi, profesor de finanţe comportamentale: "Criptomonedele nu mai au niciun pic de suc investiţional" JPMorgan: "Situaţia tulbure de acum poate duce la dezvoltarea unui ecosistem mai transparent şi mai sigur pentru industria cripto"

Actualizare Cel puţin 1 miliard de dolari din fondurile clienţilor au dispărut de pe platforma pentru criptomonede FTX

Cel puţin 1 miliard de dolari din fondurile clienţilor au dispărut de pe platforma pentru criptomonede FTX, care şi-a declarat falimentul, au spus două persoane familiare cu problema, transmite News.ro.

Fondatorul bursei, Sam Bankman-Fried, a transferat în secret 10 miliarde de dolari din fonduri ale clienţilor de la FTX către compania de tranzacţionare a lui Bankman-Fried, Alameda Research, au declarat sursele...Citeşte mai mult...

---

Actualizare Investitorii de pe piaţa criptomodenelor au pierdut, în ultimul an, peste 2.000 de miliarde de dolari

Preţurile criptomonedelor au atins nivelurile maxime în urmă cu un an, iar investitorii au pierdut între timp peste 2.000 de miliarde de dolari, sectorul fiind afectat de probleme macroeconomice, forţe din piaţă şi scandaluri, transmite CNBC.

În urmă cu un an, în această săptămână, investitorii descriau bitcoin ca viitorul banilor şi ethereum drept cel mai important instrument de dezvoltare din lume...Citeşte mai mult...

---

Actualizare Platforma de tranzacţionare a criptomonedelor FTX cere falimentul, iar Sam Bankman-Fried, miliardarul care a sărăcit într-o zi, demisionează

Platforma de tranzacţionare a criptomonedelor FTX, aflată în dificultate, a depus o cerere de faliment în SUA, solicitând protecţia instanţei în timp ce caută o modalitate de a returna banii utilizatorilor, iar directorul ei general, Sam Bankman-Fried, a demisionat, în ceea ce ar putea fi una dintre cele mai mari prăbuşiri din această industrie, relatează Reuters, potrivit News.ro.

Acest demers încheie o săptămână foarte agitată pentru FTX, după ce clienţii s-au grăbit să-şi retragă fondurile, în urma apariţiei unor zvonuri potrivit cărora FTX şi alte firme conduse de Sam Bankman-Fried se află pe un teren financiar şubred.

Milliardarul Bankman-Fried, una dintre vedetele pieţeie cripto, a încercat să găsească un plan de salvare, sperând ca FTX va fi preluată de Binance, o platformă rivală de criptomonede, dar planul nu a funcţionat.

Miliardarul american Sam Bankman-Fried, în vârstă de numai 30 de ani, era considerat unul dintre cei mai bogaţi şi mai influenţi antreprenori din lumea criptomonedelor. El şi-a pierdut într-o singură zi 94% din averea.

Firma de tranzacţionare a lui Bankman-Fried, Alameda Research, a cerut, de asemenea, protecţia falimentului. Surse citate de Reuters au declarat că aceasta a fost parţial în spatele problemelor FTX şi se pare că datorează FTX aproximativ 10 miliarde de dolari.

---

Criptomonedele au suferit scăderi semnificative în ultimele zile. Bitcoin, cea mai vestită monedă digitală, se tranzacţiona ieri în jurul orei 16:00 la circa 17.500 de dolari, după ce coborâse la sub 16.000 de dolari, cel mai scăzut nivel din noiembrie 2020, într-un climat de piaţă marcat de posibilul colaps al exchange-ului FTX, conform presei internaţionale.

FTX se confruntă cu probleme mari de lichiditate. La începutul săptămânii, Binance, care este cel mai mare exchange de criptomonede din lume din punctul de vedere al volumului, ajunsese la o înţelegere cu FTX pentru achiziţia afacerilor companiei din afara Statelor Unite, ceea ce urma să salveze compania din criză. Ulterior, Binance s-a retras din tranzacţie, invocând rapoarte despre "fonduri ale clienţilor gestionate greşit şi presupuse investigaţii ale agenţiilor din SUA", conform CNBC.

"La început am sperat că putem să sprijinim clienţii FTX, oferind lichiditate. Dar, problemele sunt peste controlul şi posibilitatea noastră de a ajuta", conform unui mesaj postat de Binance pe Twitter.

Potrivit CNBC, Sam Bankman-Fried, care este fondatorul şi directorul general al FTX, a spus investitorilor, între care există nume mari din industria financiară precum SoftBank, BlackRock sau Sequoia, că exchange-ul se confruntă un deficit de până la opt miliarde de dolari, ca urmare a cererilor de retragere ale clienţilor, şi are nevoie urgentă de finanţare.

Conform unui raport de săptămâna trecută, o mare parte a bilanţului Alameda Research, firmă de tranzacţionare fondată de Bankman-Fried a fost concentrată în FTT, tokenul FTX Exchange emis pentru a-şi alimenta ecosistemul şi a oferi utilitate în cadrul operaţiunilor platformei. În urma unor tranzacţii, Alameda a suferit o serie de pierderi. În plus, Binance a anunţat că scoate FTT din oferta sa, ceea ce a creat turbulenţe în piaţă şi o criză de lichiditate pentru exchange-ul FTX, conform CNBC şi Reuters.

La toate acestea se adaugă faptul că Bankman-Fried şi exchange-ul pe care-l conduce sunt vedete ale industriei cripto, sala echipei de basket Miami Heat numindu-se FTX Arena, între altele.

"Ţinând cont de imaginea publică a lui Sam Bankman-Fried şi de dimensiunea FTX, credem că evenimentele din această săptămână pot provoca o pierdere a încrederii în industria cripto, după cea observată la începutul anului, în urma cazurilor 3AC, Celsius, şi Voyager. Asta, mai ales dacă panica se răspândeşte şi preţurile continuă să scadă", au spus analiştii de la KBW, conform CNBC. "Poate lua ceva timp până când clienţii să-şi recapete încrederea în industrie, şi credem că reglementările pot ajuta în acest sens".

Perspective sumbre pentru preţurile criptomonedelor

Scăderile din aceste zile ale preţurilor criptomonedelor nu reprezintă decât o nouă etapă a trendului descendent pe care se află piaţa de la finele anului trecut, perioadă cu inflaţie mare în care monedele digitale nu s-au comportat ca un activ de refugiu, aşa cum erau prezentate în special de fani.

Adrian Mitroi, profesor de finanţe comportamentale şi analist CFA, care a indicat de mai multe ori existenţa unui corelaţii directe puternice între acţiuni şi criptomonede, spune că, în actualul context financiar, criptomonedele nu mai au susţinerea investitorilor instituţionali.

"Cred că este un moment al adevărului pentru piaţă cripto, care este de fapt o piaţă a tehnologiei. Criptomonedele reprezintă de fapt tehnologie şi în niciun caz active financiare sau investiţionale", ne-a spus domnia sa.

Analistul a adăugat: "Marea dramă a anului este ceea ce eu numesc un «armaghedon al bondurilor»; există o presiune substanţială pe titlurile de stat, mai ales pe cele cu scadenţe lungi, care presupun pierderi pe toate palierele expunerilor (n.r. pe datorie publică) pentru instituţionali. Or, asta face ca instituţionalii să nu mai aibă niciun pic de apetit pentru risc. Vor căuta să facă hedging pentru pierderi, ceea ce nu lasă loc pentru alte riscuri, mai ales pentru active care şi-au dovedit corelaţia impecabilă în «bear market», cum s-a întâmplat în cazul criptomonedelor (n.r. cu acţiunile)".

În opinia sa, criptomonedele nu mai au niciun pic de suc investiţional: "Au fost stoarse şi nu mai există niciun pic de tracţiune din partea instituţionalilor", ne-a spus profesorul de finanţe.

"Bitcoin poate să scădă până la 13.000 de dolari", cred strategii de la JPMorgan

Strategii de la JPMorgan cred că prăbuşirea exchange-ului FTX poate să facă ravagii printre firmele de criptomonede şi să transforme modul în care acestea sunt administrate. De asemenea, este posibil ca preţul Bitcoin să scadă cu circa 25%, până la 13.000 de dolari.

"Jucătorii din piaţa cripto probabil că va trebui să răspundă cererilor pentru mai multe garanţii,

venite din partea creditorilor, iar unii s-ar putea prăbuşi sub această presiune", a scris o echipă a băncii într-o notă, conform Business Insider, adăugând: "Se pare că începe o nouă cascadă a apelurilor de marjă, reducere a datoriilor şi eşecuri ale unor companii/platforme de criptomonede".

Conform celor de la JP Morgan, apariţia bruscă a problemelor pentru FTX, companie ce păruse să aibă o sănătate financiară solidă, a venit ca o surpriză. "Or, acest lucru provoacă o criză de neîncredere şi reduce apetitul altor companii din zona cripto de a veni în ajutor", au scris strategii băncii.

În opinia lor, în cazul fericit în care FTX va fi salvat rapid, probabil va dura câteva săptămâni până când agitaţia din piaţa cripto se va calma. De asemenea, strategii spun că Bitcoin, care deja a scăzut cu 65% în acest an, până la sub 17.000 de dolari, poate ajunge la 13.000 de dolari.

În acelaşi timp, situaţia tulbure de acum din piaţa cripto poate avea şi aspecte pozitive - dezvoltarea unui ecosistem mai transparent şi mai sigur pentru industria cripto. Jucătorii din industrie se vor confrunta cu presiuni din partea investitorilor şi autorităţilor de reglementare privind transparenţa financiară, protecţia activelor clienţilor şi diversificarea portofoliilor. De asemenea, fondurile de investiţii îşi vor gestiona riscurile cu mai multă atenţie, cred strategii de la JPMorgan, citaţi de Business Insider.

După căderile severe din ultimele zile, ieri, la ora 16:30, preţurile monedelor digitale se mai stabilizase. Bitcoin se tranzacţiona la 17.500 de dolari, echivalentul unei scăderi de circa 1% în ultimele 24 de ore, în timp ce preţul Ethereum era de 1.280 de dolari, respectiv o creştere de 6%. Pentru Tether cotaţia era de 0,9999 dolari, similară cu cea din urmă cu 24 de ore, în vreme ce FTT, tokenul FTX Exchange, se tranzacţiona la 2,88 de dolari, echivalentul unei scăderi de 37,6% în ultimele 24 de ore, respectiv 88% în ultima săptămână, conform datelor CoinMarketCap.

Opinia Cititorului ( 29 )

  1. Ashes to Ashes, Dust to Dust

    1. Amen

      Super ilustratie. Spune tot ce trebuie. 

      and shitcoin to shit people

    si ce-o mai bateau in cap cu " criptomonezile sunt o protectie la inflatie!.bitcoiul e limitat ca numar deci merge decat in sus!"

    1. Buy Crypto now! Va fi un milion bucata in 2050! ????

      aștept 14.000 și întru pe dot, egld, eth, atom

      vor fi toate cripto 0 (zero) din 2026 incolo in urma unui mare eveniment de piata si pe fondul suprareglementarii si introducerii agresive a CBDC (central bank digital currency).

       

      mark my words! (scrie bre undeva pe o hartie, sa tii minte ce am zis!) 

      bitcoin si tot ce inseamna cripto SUNT DOAR UN MARE EXPERIMENT PENTRU A OBISNUI PIATA CU VIITORUL INSTRUMENT DE SCLAVIZARE A POPULATIEI - eliminarea totala a cash-ului si utilizarea unei monede complet electronice (cbdc) dar... limitata ca termeni si conditii si utilizare si validitate. :)  

      Romanilor, doar cretinii si inaptii mental renunta la cash!

      ROMANII ADEVARATI AU CASH SI FOLOSESC CASH! Sclavii se joaca cu cardu-n praf!  

    Deținătorii de criptoactive ar face bine să se întrebe pe ei înșiși care sunt fundamentele bitcoin. Care este secretul cotației actuale la 10 uncii de aur? :)

    zero. acolo e minim. ponzii skemistii momentan sunt in denial. denial, anger, bargaining, depression, acceptance. mai au drum lung pina in zero

    Noroc ca in ultimul an macar actiunile au dus-o bine.

    Șmenul asta e facut ca sa pase loc monedelor digitale. Ori fiecare tara o va lansa ori va fi una la nivel UE/US/etc.

    Vor sa declare falimentul numerarului ca sa prosteasca popoarele spre platile cu telefonul. Sa elimine cardurile si sa deschida o noua era: cea a furtului digital fara urme din conturile oamenilor.  

    Cand furai banii din banca, erai usor de prins. Odata "inventate" cardurile a nceput sa se consolideze mafia financiara avand in fata niscai hackeri. Odata cu aparitia online ului, s a trecut la un alt nivel: ar furtului digital criptat. Porcaria asta cu criptomonedele e doar un paravan ptr ce va sa vina. Unii fac averi impresionante, altii falimenteaza (la cererea adevaratilor "investitori" care nu se vad) si asa se reinventeaza roata. Prostii investesc la bursa (vine si randul ei in curand) si spera ca vor trai bine. 

    Insa uita toti ca TOT ce este specula, e toxic, imoral, anormal, ilogic si ca ce naste din pisica soareci mananca.

    Cine are ochi sa citeasca si nteleaga, sa se fereasca !!! 

    1. > Prostii investesc la bursa (vine si randul ei in curand) si spera ca vor trai bine.

      Bursa e chiar un mod moral de a o duce bine, daca e folosita cum trebuie. Nu e nimic teapa in a ajuta o firma sa creasca si apoi sa primesti si tu dividende sau sa te bucuri ca s-au apreciat actiunile.

      "TOT ce este specula, e toxic, imoral, anormal, ilogic"

      esti sigur de tampenia asta? 

    Bancher Vali tot zicea si tot zicea sa nu va atingeti de iluziile astea idioate numite cripto-monede

    Niste copiii cu muci la nas ii dadeau lectii despre cum "de data asta e altfel".  

    Mda... bine. Nu a fost altfel si nu va fi niciodata altfel.  

    Cripto-monedele nu difera cu nimic de furtul prin metoda telefonica accidentul sau de alba-neagra din piata. 

    Sunt egale ca statut pentru mine.

    Sunt un mare nimic cripto-monedele, un mare vid, un mare ZERO.  

    1. ""Bitcoin poate să scădă până la 13.000 de dolari", cred strategii de la JPMorgan"

      strict ca analiza tehnica 8900 usd/ 1 btc e suportul (probabil) final.  

      dar eu personal nu as da nici macar un leu vechi pe un bitcoin.  

      pentru mine bitcoin e shitcoin.  

      daca painea e 2 lei si 50 bani , atat cei 2 ,5 ron cat si painea in sine au pentru mine o valoare fundamental si zguduitor mai inalta decat 1 btc (bitcoin).  

      "Bancher Vali tot zicea si tot zicea sa nu va atingeti de iluziile astea idioate numite cripto-monede"

      nu mai bine investiti (LA TIMPUL POTRIVIT !!!) in actiuni si astfel ajutati o firma locala sa se finanteze prin bursa (care la baza e metoda alternativa de finantare fata de metoda clasica - credit la banca) ???  

      au bagat o multime de cretini banii in iluzii electronice (cripto) in loc sa isi fac lor insile un bine si companiilor romanesti prin cumpararea actiunilor!  

      ca asta e rolul de baza al bursei !  

      nu alternativa smart la loto-prono cum numai needucatii financiar si prostii zic... Rolul bursei e alternativa de finantare la alternativa clasica a creditului luat de la banca!  

      Dar noi in biata si jefuita Romanie .... avem primul canal de finantare (bancile) cedat capitalului strain ... si al doilea canal de finantare (bursa) intr-o stare cumplit de nedezvoltata (fata de Polonia si mai ales Cehia!!!)  

      Si intre timp niste post-adolescenti IT-isti plini de cosuri si fara femei ce fac cu resursele lor ??? Directioneaza banii in iluzii cripto !  

      Dooooamne fereste!  

      Cumparati ma actiuni de dividend pe timp lung (nu faceti trading, faceti investing) si indiferent de momentul intrarii in piata oricum costul achizitiei se mediaza si "se stinge" prin dividendele incasate !!!  

      "Cumparati ma actiuni de dividend pe timp lung...". Eu sunt mai pe la început cu investițiile BVB și as vrea sa știu care companii ar intra în definiția de mai sus. Mulțumesc!

      MULTA , MULTA , MULTA SANATATE D-lui DE LA nr 6.1. !!!!!!! SI D-lui DE LA nr 7.3. !!!!!!!! DE ASEMENEA OAMENI ARE MICUTA NOASTRA BURSA , NEVOIE PENTRU A SE DEZVOLTA , CA SANTEM RAMASI IN URMA DATORITA COMUNISMULUI BLESTEMAT , CU 200 - 300 DE ANI , FATA DE ADEVARATELE BURSE CAPITALISTE !!!!!!!!! EI ACUMA SANT CA NISTE AVIOANE , IAR NOI ABIA TANTARI !!!!!!!!!!! TRAIM CU SPERANTA CA CEI DE DUPA NOI , SA VINA DIN URMA SI S-O DEZVOLTE CUM TREBUIE !!!!!!!!!!!!! SI , DUPA EI , AIALALTII !!!!!!!!! SI TOT ASA !!!!!!!!!!! POATE EXAGEREZ UN PIC CU CIFRELE , DAR , IN SFARSIT ..........

      buna Valmon!

      ar insemna sa fiu neprofesionist sa iti zic : cumpara aia sau cumpara aia.  

      mai intai pui mana si inveti cateva elemente de analiza tehnica (ce inseamna acel suport, rezistenta, canal de evolutie, etc) , mai apoi e bine sa ai cunostinte de analiza fundamentala si sa poti de asemenea sa faci analize pe indicatorii bursieri - macar cei principali...ma refer la PER, PBV, EPS, Divy, etc... cauti pe net manuale si inveti mai intai.  

      nu intra pe bursa asa la ghiceala, incearca sa iti formezi mai intai un minim pachet de instrumente de orientare.  

      pentru a raspunde mai aplicat la intrebarea ta... poti incerca o metoda statistica - cauti pe net istoricul dividendelor la bvb (ultimii 5,10,15,20 ani) si vezi cine da dividende pe o baza continua.  

      e nitel de munca dar sunt banii tai si iti pasa de ei, nu ?

      eu nu pot acorda consultanta gratuita si ce ti-am scris mai sus e deja un "free meal" (pofta mare!) 

      inca ceva Valmon

      tine de bani pana prin Apr-Iun 2023 

      intri atunci pe minime si o sa imi zici atunci: multumesc banchere ! 

      daca intri acum pe actiuni o sa fie o experienta amara nitel. 

      tine de bani vreo 4-6 luni si o sa zambesti dupa aia 

      intre timp fa-ti lista de cumparaturi 

      info asta (tine de bani pana prin Apr-Iun 2023) e desertul free dupa free meal! :) ;)

      bafta fratello !  

      Analiza tehnica meh....

      joi inainte de raportarea americana a inflatiei unu care zice pe twitter ca administreaza banii altora arata cum dolarul american face un bull flag si indicii un bearish flag:) 

      Eu stiam de la cei de la prometheus research ca sint sanse ffqmari ca inflatia sa vina mai mica luna asta.... 

      ideea este ca iti trebuie ANI Si ANI de incercari, esecuri ,reluari ,experienta ca sa sa incepi sa te misti cit de cit.

      " ideea este ca iti trebuie ANI Si ANI de incercari, esecuri ,reluari ,experienta ca sa sa incepi sa te misti cit de cit."

      de acord.  

      am fost acolo, am trait asta.  

      dar stii si tu.  

      nu umbla cainii cu covrigi in coada si povestile cu bani mariti de 10 ori peste noapte pe bursa sunt... doar povesti.  

      e nevoie de cunostinte si rabdare. Si de capital.  

      Dar da, pe bursa se fac bani frumosi , foarte frumosi chiar.

      Dar trebuie sa ne pastram limitele bunului simt si ale realitatii. Desigur ca mai sunt si bombe de 5x, 10 x suma investita. Dar astea sunt exceptii, nu regula.  

      Si daca marile societati de pe BVB nu dau dividende si mascheaza tot profitu obtinut lan de an prin tot felul de smecherii...In plus mai sunt si fonduri de pensii bagate in aceste firme de care am amintit.Care este explicatia faptului ca aceste firme nu vor sa dea dividende si banii din profit dispar an de an din bilant?

      Îți spun de pe acum: mulțumesc banchere :)...chiar și numai pentru efortul de a răspunde ;).

      cu drag.

      nu am un raspuns.

      totusi ce zici tu nu e un fenomen raspandit 

    Atenție la Bybit !!!

    prostia se plateste

    Daca tot scrieti despre piata crypto, atunci sa afle si guvernul tontilor PNL si PSD ca noua forma a ordonantei de plafonare a preturilor va permite PF-urilor dar si IMM-urilor care au ferme de crypto sa mineze in continuare la preturi subventionate de 1 leu/kWh. Bravos, deci statul roman acum subventioneaza escrocheriile unor nemernici.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa “Securitatea cibernetică”
Avocat Ianul Alexandra
cautavocat.ro
BTPay
danescu.ro
arsc.ro

Curs valutar BNR

03 Feb. 2023
Euro (EUR)Euro4.9005
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4823
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9076
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4945
Gram de aur (XAU)Gram de aur275.3749

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro