GABRIEL DUMITRAŞCU, DESPRE CREŞTEREA PREŢULUI ELECTRICITĂŢII: "Există o criză profundă de management în sistemul energiei"

EMILIA OLESCU, ANCUŢA STANCIU
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 2 august 2017

"Există o criză profundă de management în sistemul energiei"

Dumitraşcu: "Recent, a fost nevoie inclusiv să importăm serviciile de sistem, iar energia pe servicii de sistem este de trei ori mai scumpă decât cea din PZU"

Preţul energiei electrice şi creşterea sa pe piaţa spot (PZU) a bursei OPCOM continuă să aducă nemulţumiri printre jucătorii şi specialiştii din piaţă şi îi ţine cu sufletul la gură pe consumatori, care, cel mai probabil, vor simţi în propriile buzunare majorările de preţ din ultimul an.

Consiliul Concurenţei (CC) analizează piaţa, Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) monitorizează tranzacţiile, iar opiniile pe subiect sunt împărţite. Pe de o parte, reprezentanţii autorităţilor afirmă că, până acum, nu au fost identificate indicii de manipulare, iar, pe de altă parte, unii specialişti spun, printre altele, că ar exista scurgeri de informaţii în piaţă.

Ţara noastră se confruntă cu o criză profundă de management, care conduce la toată degringolada din sistem, este de părere Gabriel Dumitraşcu, fostul şef al Direcţiei Generale Privatizare şi Administrare a Participaţiilor Statului în Energie, din cadrul Departamentului pentru Energie.

Domnia sa ne-a precizat: "Când un sistem nu mai este manageriat la niciun nivel în mod profesionist, aceasta este consecinţa. De circa un an nu am mai văzut nimic semnificativ venind din partea ANRE, la Ministerul Energiei nu mai există conducere, iar Comisia de industrie din Camera Deputaţilor a generat jocul acesta. Atâta vreme cât există impredictibilitate în sector, celor din comisie le convine, pentru că vor veni la toamnă ca salvatori ai sistemului energetic naţional, care nu este condus. Asistăm la o criză profundă de management în acest domeniu şi de aceea există şi tendinţa de manipulare a pieţei.

Soluţia pentru rezolvarea acestei situaţii porneşte de la un om sau de la o echipă cu viziune pentru ţară, care să activeze în fruntea ministerului de resort, pentru că, până la urmă, politicile şi strategiile energetice sunt făcute de minister.

Au fost plătite ani la rând rezerve de servicii de sistem - la Borzeşti, la Brăila, la CET 2 Craiova, la Hunedoara, la Midia şi la Paroşeni, la Işalniţa -, iar acum nu avem cu ce să facem reglajele din sistem.

Recent, a fost nevoie inclusiv să importăm serviciile de sistem, iar energia pe servicii de sistem este de trei ori mai scumpă decât cea din PZU. Hidroelectrica a golit lacurile şi nu a mai avut cu ce să mai facă servicii de sistem. A făcut uzinare, în loc să ţină lacurile la o capacitate de peste 85% şi nimeni nu a avut nicio intervenţie".

Domnul Dumitraşcu a comentat, recent: "Nu mai e mult şi se stinge becul!", adăugând: "Anticipam public, în urmă cu trei luni, că în lipsa unor măsuri urgente, adecvate, de contracarare a trendurilor deja aflate în dezvoltare, ca urmare a bâlbelor şi speculaţiilor din iarnă, preţurile energiei electrice vor exploda. Creşterile preţurilor medii ale energiei electrice cu peste 50-60% pe PZU, în această perioadă, faţă de preţurile medii din perioada similară a anului trecut sunt o consecinţă a lipsei de viziune, de strategie şi de politici publice ale autorităţilor, în interesul consumatorilor români".

Specialiştii: "Este treaba furnizorului să-şi asume riscul achiziţiei pe PZU, nu a consumatorului"

Referitor la evoluţia preţului energiei electrice pe PZU (Piaţa pentru Ziua Următoare), specialiştii din domeniu ne-au explicat că, săptămânal, asistăm la o periodicitate a preţului, valorile minimale fiind în weekenduri şi în zilele de sărbătoare, iar cele maximele - în general în zilele de miercuri.

Conform surselor citate, în sistemul energetic, "avem de-a face şi cu o periodicitate anuală, consumul mai ridicat fiind iarna şi - de când au apărut aparatele de aer condiţionat - vara, comparativ cu intervalele de primăvară-vară şi vară-toamnă, când consumul de energie este mai mic".

Producţia totală de energie din luna iulie 2017 a fost mai mică faţă de cea din luna simiară a lui 2016 cu 10,8%, iar consumul a crescut cu 2%, conform informaţiilor disponibile.

În 2014-2015, preţurile pe PZU au fost foarte mici, iar cele de anul trecut au fost intermediare, ne-au mai explicat experţii din piaţă, menţionând că preţul este determinat de context, iar acum "toţi furnizorii de ultimă instanţă şi-au completat necesarul de energie din PZU".

În acelaşi timp, însă, "este treaba furnizorului să-şi asume riscul achiziţiei pe PZU, nu a consumatorului", afirmă sursele noastre, menţionând: "Furnizorii au formule de preţ prin care transferă preţul la consumatori. Nici noi, acasă, nici consumatorii industriali nu punem presiune suficientă pe furnizori. Ei nu trebuie să lege preţul de vânzare pentru consumatorul final de preţul de vânzare pe PZU. Piaţa pentru Ziua Următoare este riscul lui de contractare, nu este riscul meu în calitate de contractor. În acest context, vorbim despre un transfer al riscului. Există platforme pe OPCOM cu 100 de instrumente de tranzacţionare, unde preţul este mult mai mic decât pe PZU. Dar furnizorii contractează pe un an şi aşteaptă ziua scadenţei contractului, pentru că au o problemă de echilibrare, şi vin în PZU cu câteva zile înainte de ziua scadenţei".

Natalia Vlad, director general al Direcţiei Piaţa de Energie din cadrul ANRE, consideră că preţurile energiei de pe PZU reflectă condiţiile din piaţă, adăugând: "Ne confruntăm cu o situaţie de hidraulicitate foarte redusă care a mai existat de câteva ori în decursul timpului, iar rezultatele au fost aceleaşi, adică o scădere a ofertei de vânzare în general, în piaţă, care s-a reflectat în special în PZU cu o creştere a preţurilor. Deci creşterea preţurilor este un lucru normal în aceste condiţii. Această reacţie a pieţei este considerată un lucru pozitiv. Dacă piaţa nu ar reacţiona în aceste condiţii, atunci am avea o problemă".

Ionel Ilie, director în cadrul Complexului Energetic Oltenia, consideră: "Cauza acestor preţuri este modul de organizare a producătorilor, în funcţie de resursele folosite. Sunt unii care produc ieftin din surse hidro, care câştigă foarte mult din servicii de sistem şi au profit uriaş, adică Hidroelectrica. Alţi producători, pe cărbune, au costuri mult mai mari. Dacă credeţi că este cineva care poate să influenţeze piaţa, în afară de Hidroelectrica, vă înşelaţi. Pentru că Hidroelectrica este organizată unic pe plan mondial, nu există nicio altă societate organizată aşa".

La rândul său, Martin Moise, vicepreşedinte al Patronatului Producătorilor de Energie Regenerabilă, a pus creşterile preţului energiei pe seama faptului că producătorii de energie verde sunt obligaţi să cumpere electricitate pentru a-şi echilibra producţia fluctuantă: "Este vorba de reglementări. Producătorii de energie verde, în loc să scadă preţul, ei de fapt pun presiune pe preţ, pentru că reglementările îi obligă să cumpere energie pentru a se echilibra când nu bate vântul sau când nu este soare".

Fostul senator Dian Popescu, cel care a modificat Legea energiei 123/2012, consideră că la baza creşterilor din ultima vreme a preţului energiei este posibil să stea şi o scurgere de informaţii de la companiile de stat, inclusiv de la manageri, către traderii de energie, vizavi de preţul cu care vor veni la licitaţie. În opinia domniei sale, acest fenomen de majorare a preţurilor pe PZU poate fi stopat doar de reorganizarea întregului sistem energetic al ţării noastre.

Ion Lungu, preşedintele Asociaţiei Furnizorilor de Energie Electrică din România (AFEER), spunea, anul trecut, că misiunea de bază a sectorului energetic este alimentarea cu energie electrică a consumatorilor, "neîntrerupt şi la preţuri rezonabile".

În acelaşi timp, Marian Cernat, director în cadrul ANRE, menţiona: "Consumatorii de energie electrică nu sunt obligaţi să treacă în piaţa liberă de la 1 ianuarie 2018, când piaţa va fi complet liberalizată, ci pot rămâne la furnizorii unde sunt acum fără să simtă vreo diferenţă".

Evoluţia preţului energiei pe PZU, în acest an

Preţurile electricităţii pe PZU au explodat în luna ianuarie a acestui an, perioadă în care ministrul energiei Toma Petcu a făcut unele declaraţii caracterizate, ulterior, ca fiind iresponsabile.

Oficialul a cerut, la începutul anului, să fie făcute verificări ca să vadă cum au fost efectuate pregătirile pentru iarnă, în condiţiile în care s-a ajuns în situaţia "de a fi tot timpul la limita stocului de cărbune, riscând chiar oprirea lor de multe ori". Ministrul de resort a spus că "stocurile de cărbune la centralele termoelectrice ne-ar asigura o durată de funcţionare doar pentru 4 zile".

Ulterior, în 15 şi 23 ianuarie 2017, ţara noastră a înregistrat cel mai mare preţ al energiei din Europa, ajungând la 74,92 de euro pe MWh, respectiv 96,52 de euro pe MWh.

Preţul mediu lunar înregistrat pe PZU în ianuarie 2017 a fost de 337,74 lei/MWh, faţă de 184,38 lei - media din prima lună a anului trecut.

La finalul lunii ianuarie, Enel anunţa că unii furnizori de energie au denunţat unilateral contractele pe care le aveau, "ca să profite de preţurile-record înregistrate pe bursă".

Reprezentanţii Enel comentau, la vremea respectivă: "În aceste momente dificile se poate distinge cu adevărat între jucătorii din piaţă care fac ceea ce au promis şi cei care îşi încalcă angajamentele". Potrivit Enel, cadrul de reglementare trebuie să încurajeze proiectele pe termen lung, nu comportamentul speculativ.

Tot la sfârşitul lunii ianuarie, Consiliul Concurenţiei şi ANRE analizau tranzacţiile dubioase realizate în prima lună a anului, pe OPCOM.

Atunci, în timp ce Laurenţiu Ciurel, fost director general al CE Oltenia, spunea că lipsa de combustibil este cauza principală a exploziei preţului energiei, aceasta fiind coroborată cu oprirea unui reactor în Slovacia, cu faptul că, pentru prima dată de mulţi ani, în Grecia a fost o iarnă cu temperaturi scăzute şi cu faptul că, în jurul nostru, au fost consumuri ridicate comparativ cu alţi ani, Ion Lungu preciza că factorii esenţiali ai crizei energetice au fost legaţi de creşterea consumului, de frig, de lipsa apei în Dunăre şi de faptul că acest lucru nu este specific numai României, ci şi zonei balcanice, dar şi centrului Europei.

Totodată, AFEER a cerut ANRE urgentarea analizei cu privire la preţurile mari ale energiei, identificarea cauzelor şi anunţarea, în mod public, dacă au existat distorsiuni şi vinovaţi.

La scurt timp, respectiv în 5 februarie, ANRE spunea că manipularea pieţei nu este una dintre cauzele pentru care preţul energiei a atins cote-record în luna ianuarie la bursă, motivele ţinând de denunţarea unor contracte, de comportamentul jucătorilor, precum şi de lipsa apei şi a stocurilor de cărbune, potrivit ANRE.

În context, Robert Tudorache, secretar de stat în Ministerul Energiei, a spus că ANRE ar trebui să înăsprească regulile din piaţă, iar furnizorii de energie care denunţă unilateral contractele să fie sancţionaţi.

Şi Niculaie Havrileţ, şeful ANRE, a spus, atunci, că în contractele de furnizare a energiei ar trebui să existe sancţiuni mai clare şi mai dure pentru denunţarea unilaterală.

Evoluţia explozivă a preţului electricităţii pe piaţa spot a OPCOM a condus la retragerea licenţelor de furnizare deţinute de companiile Arelco Energy SRL şi Arelco Power SRL, după ce aceasta din urmă, care este controlată de Robert Neagoe, îşi ceruse insolvenţa, lucru pe care îl făcuse şi Transenergo Com.

ANRE a publicat, atunci, numele companiilor care au încălcat reglementarile din domeniu, printre aceste aflându-se şi KDF Energy, Arelco Power SRL, Energy Distribution Services SRL, Alpiq Romindustries SRL.

Furnizorii de energie ar trebui să aibă o strategie pe termen mediu şi lung, nu să achiziţioneze toată energia de pe piaţa spot, aşa cum s-a întâmplat în primele luni ale anului în România, a declarat, la vremea respectivă, Corina Popescu, secretar de stat în Ministerul Energiei, în acea perioadă.

Preţul energiei electrice a continuat să fie crescut şi în februarie, valoarea medie a lunii fiind de 243,14 lei/KWh.

În acest context, Niculaie Havrileţ a spus: "Consumatorii trebuie să negocieze cu furnizorii de utilităţi, în special cu cei care oferă mai multe servicii la pachet, pentru a obţine preţuri mai bune la energie electrică şi gaze naturale".

Deşi, ulterior, valorile la care se tranzacţionează pe piaţa energiei au mai scăzut, ajungând la 165,48 lei/MWh în martie, acestea au început să crească din nou în perioada de vară, atingând cote medii de 172,38 de lei/MWh în aprile, respectiv 193,61 lei/MWh în mai şi 193,99 lei/MWh în iunie. În luna iulie 2017, preţul mediu al energiei electrice tranzacţionate pe PZU a urcat la 230,94 lei/MWh, faţă de 137,65 lei/MWh - media aceleiaşi din 2016, potrivit datelor OPCOM.

În opinia lui Martin Zmelik, CEO CEZ România, scumpirea energiei electrice de la 1 iulie este prima lecţie mai puţin plăcută a liberalizării pieţei, iar autorităţile ar trebui să analizeze foarte bine situaţia, în special cea de pe piaţa de echilibrare, întrucât preţurile sunt în continuare foarte mari.

Creşterile de preţ din această vară faţă de cele din perioada similară a lui 2016 sunt uşor inexplicabile, iar ele se vor regăsi în facturile de electricitate peste câteva luni, a sesizat Ion Lungu.

Ministrul energiei Toma Petcu le transmite cetăţenilor că pot intra într-un proces de negociere cu un furnizor local de energie electrică, ca să obţină tarife mult mai bune.

Niculaie Havrileţ ne-a spus, recent, că în data de 10 august, va avea loc o procedură de licitaţie pentru furnizorii de ultimă instanţă (Enel, E.ON, CEZ, Electrica) - care sunt obligaţi să asigure consumul de electricitate în cazul în care ceilalţi furnizori nu dispun de energie, trebuind să aibă, astfel, disponibile cantităţile necesare de energie electrică (furnizorii de ultimă instanţă au preţuri mai mari decât ceilalţi furnizori cu care consumatorii pot negocia). După licitaţia din august, autorităţile speră să vină o perioadă cu un grad mai mare de hidraulicitate şi cu vânt mai puternic, urmând ca, în intervalul septembrie-octombrie, ANRE să efectueze o analiză a preţului, ca să poată lua o decizie referitoare la valoarea din facturile consumatorilor. Între timp, Consiliul Concurenţei are în lucru o analiză asupra creşterii preţurilor energiei pe PZU - atât cele din ianuarie, cât şi cele din lunile de vară.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. De degringoladă răspunde : competenta Parlamentară !

    Cind Lumea a fost lume, prin munca eroica si sacrificii enorme, poporul roman a facut, pentru el!, o minunatie de sistem energetic, bazat pe tote sursele: apa, carbune, nuclear, gaze, vint, soare, biomasa. Aceasta bijuterie asigura cu asupramasura necesarul de energie al tarii. De exemplu: azi 2017-08-02, ora 12:34:32 consumul a fost 7779 MW, iar productia 8433 MW. Deci, inca, nu se stie pina cind!, capacitatea de productie este mai mare decit consumul. In aceste conditii, care-i problema voastra, porcilor! Sunteti chiar atit de multi, atit de porci, atit de banditi, atit de organizati incit nu v-ati gasit altceva nimic de facut decit sa faceti ca pretul energiei electrice sa creasca nejustificat si sa saraciti si mai mult poporul sarac al acestei scumpe tari?

    1. Singurii producatori mari de energie convenabila sunt Hidroelectrica si Romgaz si Petrom, care au centrale pe gaze, acestia fac pretul, Electrica, Eon, Enel trebuie sa cumpere energie de la producatori. Ei incearca sa transfere o parte din cresterile de pret la facturile consumatorilor ca sa se mentina pe piata.

      ne spun printre altele ca atunci cind productia este in exces pretul trebuie sa scada.

      Este evident ca daca printr-o "organizare superioara" intre producator si beneficiar se interpune Pinalty si alte 1001 structuri pretul nu mai tine cont de legi si va creste cit vor porcii.  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6275
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2861
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9683
Gram de aur (XAU)Gram de aur404.7692

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
fleetconference.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb