Gestiunea informatică a resurselor umane determină reducerea costurilor companiilor

Costi Dobrea
Ziarul BURSA #Companii #IT / 28 iunie 2004

Departamentele de resurse umane din cadrul mai multor companii autohtone, care se confruntă cu nevoia de informatizare, au supus atenţiei problemele de care se lovesc în acest demers, în cadrul seminarului "Tehnologie şi Resurse Umane", organizat de "TotalSoft", "Priminvest" şi Asociaţia Directorilor de Resurse Umane (ADRU), la sfîrşitul săptămînii trecute.

Doamna Rodica Sfetu, membru fondator al ADRU, a arătat că, din punctul de vedere al unui utilizator de programe informatice de resurse umane, trebuie ţinut cont de mai multe aspecte. Cel mai important dintre acestea este, potrivit spuselor domniei sale, valoarea investiţiei, respectiv a programului. Totodată, o importanţă demnă de luat în seamă o are şi compatibilitatea noului sistem cu programele pe care le utilizează deja compania, în sensul că trebuie avut în vedere timpul de muncă alocat pentru transferarea vechii baze de date în noul program informatic. În plus, noul sistem de gestiune a resurselor umane trebuie să fie adaptat la specificul firmei, astfel că Rodica Sfetu recomandă companiilor de software să îşi modularizeze oferta. Spre exemplu, sînt societăţi care vor să angajeze 20 de oameni cu o calificare de nivel redus, în acest sens primind peste 100 de CV-uri (curriculum vitae). O asemenea companie ar putea folosi un modul informatic de gestiune a candidaţilor, spre deosebire de o societate care doreşte să angajeze o singură persoană, specializată într-un domeniu, şi care primeşte numai 5-10 CV-uri.

În acest context, compania "TotalSoft" a prezentat noua sa soluţie software, "Charisma HR", denumită "eCharisma". Sistemul are funcţionalităţi "web enabled" destinate atît departamentului de resurse umane, cît şi tuturor angajaţilor unei societăţi. Astfel, realizarea pontajului, consultarea evidenţei concediilor sau accesarea şi completarea unor formulare sînt activităţi ce nu implică în mod direct personalul unui departament specializat, putînd fi realizate şi de către angajaţi, de la punctul lor de lucru.

Societea "TotalSoft" se află pe piaţa autohtonă de aproape zece ani, avînd în prezent circa 170 de angajaţi, faţă de numai şase - cîţi au fost la început. Cei mai importanţi clienţi ai companiei sînt societăţile private competitive, şi mai puţin cele din domeniul public. Potrivit directorului general "TotalSoft", Liviu Dan Drăgan, sistemul de gestiune a resurselor umane oferit de societate calculează salariile a peste 100.000 de angajaţi, din peste 160 de companii.

Pe scurt

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa “Securitatea cibernetică”
Avocat Ianul Alexandra
Electromagnetica
BTPay
cautavocat.ro
danescu.ro
arsc.ro

Curs valutar BNR

06 Feb. 2023
Euro (EUR)Euro4.9036
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5570
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9186
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4789
Gram de aur (XAU)Gram de aur274.4439

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro