GUVERNUL CIUCĂ A DECIS:O parte din criza din energie, suportată de companii şi populaţie

GEORGE MARINESCU
Ziarul BURSA #Politică #Energie / 2 septembrie

O parte din criza din energie, suportată de companii şi populaţie

Speculanţii din piaţa de energie vor fi amendaţi cu 5% din cifra de afaceri

Consumatorii casnici şi cei industriali sunt nevoiţi, de ieri, să îşi diminueze cu 15% consumul de energie electrică, după ce Guvernul a aprobat modificarea OUG 27/2022 şi a redus plafoanele maxime până la care aplică compensarea facturilor şi plafonarea preţului la energie.

Plafonul maxim pentru consumatorii casnici a scăzut de la 300 kilowaţi lunar la 255 kilowaţi lunar, pe care aceştia îi vor plăti cu 0,80 lei per kilowatt, urmând ca diferenţa de consum peste cei 255 de kilowaţi să le fie facturată la preţul din contractul încheiat cu furnizorul. Pentru clienţii casnici care consumă lunar până în 100 kilowaţi, preţul va fi de 0,68 lei pe kilowatt.

Actul normativ mai prevede că IMM-urile şi instituţiile publice vor avea parte de compensare doar pentru 85% din consumul de energie, restul de 15% urmând a fi achitat la preţurile din contractele încheiate cu furnizorii. Aceasta înseamnă că doar pentru 85% din consum, agenţii economici şi instituţiile publice vor plăti 1 leu per kilowatt. De la această dispoziţie sunt exceptate spitalele publice şi private, unităţile de învăţământ publice şi private, creşele, precum şi furnizorii publici şi privaţi de servicii sociale, care vor plăti întregul consum cu doar 1 leu per kilowatt.

"Prin modificările pe care le vom aduce OUG 27/2022 nu facem altceva decât să consolidăm şi să extindem măsurile de protecţie a populaţiei şi economiei de creşterile de preţuri la energia electrică şi gaze naturale. Odată cu publicarea astăzi a noii ordonanţe de urgenţă în Monitorul Oficial, ea va fi aplicată un an, până la 31 august 2023. 98% dintre gospodării vor beneficia de această plafonare şi compensare la energie şi apreciem că astfel vor fi ferite de creşterile de preţuri la energie electrică şi gaze naturale. Am luat măsuri şi pentru consolidarea resurselor alocate în acest sens şi pentru a ne asigura că piaţa internă are asigurată întreaga cantitate de gaze naturale şi că avem funcţionale toate sursele de producere a energiei electrice pentru a trece cu bine iarna 2022-2023. Prin măsurile adoptate, vom descuraja comportamentul speculativ din piaţa energiei electrice şi gazelor naturale. De asemenea, suntem pregătiţi ca, în funcţie de deciziile care vor fi luate la nivelul Uniunii Europene, să flexibilizăm, să adaptăm măsurile noastre, astfel încât să le integrăm cu cele pe care le va lua Comisia Europeană", a declarat prim-ministrul Nicolae Ciucă, la începutul şedinţei de guvern.

Practic, din cauza lipsei de venituri la bugetul de stat pentru acoperirea în întregime a schemei de compensare şi plafonare aprobată iniţial prin OUG 27/2022, guvernul PSD-PNL-UDMR a decis ca reducerea voluntară cu 15% a consumului de energie aprobată de Uniunea Europeană să devină aproape obligatorie în ţara noastră. Cei care nu îşi reduc consumul, vor plăti cei 15% la preţurile mari ale energiei existente în piaţa liberă.

Valoarea maximă a preţului mediu ponderat al energiei electrice, la care ANRE calculează sumele de decontat de la bugetul de stat pentru furnizorii de energie electrică este de 1300 lei/MWh, a mai stabilit Cabinetul Ciucă prin ordonanţa aprobată ieri.

Prin acelaşi act normativ, Guvernul a introdus plata unei contribuţii de solidaritate de către producătorii, traderii, agregatorii şi furnizorii din energie. Contribuţia de solidaritate va fi plătită în Fondul de Tranziţie Energetică şi se determină în condiţiile în care preţul de tranzacţionare este mai mare decât preţul de referinţă. Producătorii vor plăti contribuţia de solidaritate doar pentru preţurile care depăşeşc 450 lei MWh, valoare ce reprezintă noul preţ de referinţă.

"Vânzarea succesivă a unor cantităţi de energie electrică sau gaze naturale de către traderi şi/sau furnizori cu activităţi de trading, în scopul vădit de a creşte preţul, se sancţionează de către ANRE, cu amenda de 5% din cifra de afaceri", se mai arată în ordonanţa de urgenţă.

"Prin introducerea contribuţiei de solidaritate, se introdude o modalitate pentru a încuraja furnizorii să îşi caute energie mai ieftină şi să nu aştepte să decontăm orice preţ. De aceea am stabilit un plafon maxim de decontare al energiei electrice la preţul de 1300 lei per Megawatt. De asemenea, se descurajează tranzacţiile succesive de la un trader la altul sau de la un furnizor la altul, care este foarte dur sancţionată. Totodată statul, Ministerul Energiei prin membrii pe care îi are în Adunările Generale ale Acţionarilor la companiile unde statul este acţionar, va impune ca la 1 noiembrie, strategiile de marketing să fie aprobate şi să existe astfel predictibilitatea preţului pe termen lung pentru a elimina speculaţiile din piaţă şi volatilitatea preţurilor", a declarat Virgil Popescu, ministrul Energiei, la briefingul de presă care a avut loc după şedinţa de guvern de ieri.

Ministrul Energiei a precizat că a avut discuţii cu toţi producătorii şi a avut grijă ca acolo unde se desfăşoară investiţii sau urmează să fie demarate investiţii, să nu fie probleme cu derularea acestora, odată cu aplicarea noii ordonanţe de urgenţă. În ceea ce priveşte preţul de referinţă de 450 lei megawattul de energie electrică pentru producători, preţ care, dacă este depăşit va atrage plata contribuţiei de solidaritate, Virgil Popescu a arătat că s-a inspirat din modelul existent în Grecia şi aprobat de Comisia Europeană şi că valoarea respectivă corespunde în euro cu anumite preţuri de referinţă stabilite de guvernul de la Atena.

Referitor la plata contribuţiei de solidaritate, Adrian Câciu, ministrul Finanţelor, a atras atenţia că furnizorii vor plăti această nouă taxă doar dacă fac revânzare şi există o diferenţă de preţ între achiziţia făcută de ei şi revânzare.

"Prin această contribuţie şi prin înfiinţarea Fondului de Tranziţie Energetică, lucrurile intră într-o normalitate: se asigură mult mai rapid capitalul de recuperat pentru furnizori şi se descurajează ce am văzut în piaţă, mai ales în zona de trading, adică crearea de preţuri în creştere, în cascadă, mult mai mari decât costul de producţie sau costul de achiziţie. Împreună cu acel plafon maxim de decontare, lucrurile vor intra într-o normalitate în privinţa preţurilor din piaţa de energie din România. Impactul bugetar total al plafonărilor este un miliad lei pe lună şi va fi neutralizat din contribuţia care a fost introdusă. Este o contribuţie a celor care activează pe această piaţă pentru a asigura sustenabilitatea schemei de compensare şi pentru a asigura sursa financiară pentru investiţii în sectorul energetic. E o contribuţie pe care cei care au ridicat piaţa într-un mod în care nu mai are legătură cu preţul de referinţă la producător sau costul de achiziţie la trader, vor participa solidar cu toată lumea. E o limitare a adaosului comercial pe lanţ, la 2%. Istoricul profitului traderilor a fost în ultimii 10 ani între 1,5% şi 3%, iar acum a ajuns la 200%, 300% sau chiar 500%. Prin această măsură, vor fi eliberate pe piaţă cantiăţi de energie care erau contractate în alt scop decât acela de a ajunge la consumatorul final, iar tranzacţiile vor creşte la piaţa la termen", a declarat Adrian Câciu.

Ministrul Finanţelor a precizat că sumele care se vehiculează în piaţă în legătură cu valoare privind decontarea către furnizori a compensărilor din facturile de energie nu au legătură cu realitatea. Adrian Câciu a afirmat că până acum s-au decontat 3,7 miliarde lei, din care 98% pentru facturile calculate în baza OUG118/2021 care a fost aplicată până la 31 martie 2022 şi 2% pentru facturile emise pe OUG 27/2022, cu aplicabilitate de la 1 aprilie 2022 şi al cărui termen final a fost extins acum până la 31 august 2023.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Important e să falimentăm marii consumatori:Azomures,Chimcompl ex,Alro etc ptr ca cei din Vest care vor plafona preturile la gaz să nu aibă concurență pe piața RO

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Avocat Ianul Alexandra
Apanova
BTPay
Electromagnetica
DIGI
arsc.ro
roovi.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Dec. 2022
Euro (EUR)Euro4.9297
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6851
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0142
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7419
Gram de aur (XAU)Gram de aur271.1673

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro