ÎN DECEMBRIE ANUL TRECUT Rata anuală a inflaţiei în zona euro a crescut la 1,3%

A.P.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 8 ianuarie 2020

Rata anuală a inflaţiei în zona euro a crescut, în luna decembrie 2019, până la 1,3%, de la un nivel de 1% înregis-trat în noiembrie anul trecut, arată o estimare preliminară publicată, ieri, de Eurostat.

Cifra comunicată de Eurostat şi preluată de Agerpres este în linie cu estimările analiştilor intervievaţi de către furnizorul de servicii financiare Fact-set. În pofida creşterii din luna decembrie, inflaţia din zona euro este sub obiectivul ţintă al Băncii Centrale Europene (BCE), respectiv o creştere a preţurilor mai mică, dar apropiată de 2%.

Creşterea inflaţiei în zona euro în luna decembrie se explică în principal prin majorarea preţurilor la alimente, băuturi alcoolice şi ţigări, care au înregistrat un avans de 2%. Urmează preţurile la servicii, cu un avans de 1,8%.

Datele Eurostat mai arată că inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, a stagnat în luna decembrie la 1,3%, la fel ca în noiembrie.

Inflaţia de bază este urmărită cu atenţie de către BCE la elaborarea deciziilor sale. La prima sa şedinţă de politică monetară în calitatea de preşedinte al BCE, Christine Lagarde a spus că va revizui modul în care ins-tituţia stabileşte politica monetară, analizând toate aspectele, începând de la modul în care defineşte succesul în lupta împotriva inflaţiei şi până la rolul pe care BCE îl poate juca în combaterea încălzirii globale.

Estimarea publicată ieri de Eurostat este una preliminară, urmând ca o estimare revizuită, precum şi datele privind inflaţia în Uniunea Europeană să fie date publicităţii în data de 17 ianuarie.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

40 de nopţi albe
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2384
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5850
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6619
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1574
Gram de aur (XAU)Gram de aur599.6219

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb