Începerea procesului de modificare a numelui Macedoniei, adoptată

I.M.
Internaţional / 21 octombrie 2018

Talat Xhaferi (sursa foto: Twitter)

Talat Xhaferi (sursa foto: Twitter)

Parlamentul macedonean a aprobat lansarea procesului în vederea schimbării numelui ţării în "Republica Macedonia de Nord", un prim pas către încetarea unui diferend care o opune Greciei de 25 de ani, relatează AFP.

"Parlamentul a adoptat propunerea Guvernului cu privire la începerea procedurii de amendare a Constituţiei", a anunţat, vineri, preşedintele instituţiei, Talat Xhaferi, la finalul votului.

80 din cei 120 de deputaţi au votat "pentru", majoritatea prevăzută de două treimi, potrivit unui jurnalist AFP, prezent la faţa locului.

"O mare zi pentru democraţie la Skopje", a scris pe Twitter comisarul însărcinat cu Extinderea, Johannes Hahn. Oficiali europeni şi americani au susţinut în mod deschis schimbarea numelui, argumentând că este vorba despre o ocazie unică de ancorare a Macedoniei în Occident, relatează News.ro.

Această miză geopolitică a antrenat tensiuni ruso-americane. Washingtonul a acuzat Moscova, luna trecută, de o campanie de dezinformare vizând respingerea acestei schimbări a numelui într-un referendum, la sfârşitul lui septembrie.

Rusia, care se opune aspiraţiilor macedonene de aderare la NATO, a replicat, joi, că "amestecul cel mai grosolan al Statelor Unite şi Uniunii Europene (UE) în afacerile interne de la Skopje continuă la un nivel care a depşit toate limitele imaginabile", a denunţat într-un comunicat Ministerul rus de Externe.

Diferedul îşi are originea în independenţa acestei foste republici iugoslave, în 1991. Grecia considera atunci că numele "Macedonia" se poate da numai provinciei sale de nord, susţinând că acest nume aparţine patrimoniului său istoric şi cultural, şi poate fi dat numai regiunii din jurul Salonicului.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3306
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7569
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7358
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.2894
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.9834

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb