Investiţii Personale

În sfîrşit, după atîtea veşti triste avem şi un prilej de bucurie, o aniversare importantă.

Cultura română şi arta plas­tică românească tocmai au încheiat un "aprilie negru", o lună care ne-a sărăcit rău de tot şi a încheiat cu pecetea morţii multe capitole deja scrise ale istoriei sale.

A trebuit ca Iisus Hristos să moară în chinuri pe cruce, pentru mîntuirea oamenilor, şi să reînvie în cea de a treia zi pentru a mai avea o speranţă în om şi în rostul lui pe pămînt.

Cu vreo săptămînă în urmă, în atelierul unui pictor contemporan şi tînăr, care consideră că primii 65 de ani sînt grei, treceam în revistă ştirile şi zvonurile.

Dacă din ce a fost Monavissa, cel puţin în ultimul an, se ia numele şi se înlocuieşte cu Gold Art, sau chiar GOLDart, se obţine noua casă de licitaţii de artă, care a fost lansată duminica asta.

Sabin Bălaşa a trecut în nefiinţă pe 1 aprilie, o zi cînd a muri este cea mai proastă glumă.

Marc Chagall a fost un pictor cu o biografie excepţională care a murit într-o zi de 28 martie, în 1985.

Printre atîtea expoziţii de pictură, sculptură, fotografie sau alte domenii plastice interdisciplinare, la Bucureşti, s-a deschis şi o expoziţie de bijuterii.

Aparent, eram datori cititorilor noştri cu prezentarea rezultatelor ultimei licitaţii de la Monavissa.

Avem o veste bună pentru bărbaţi: ziua femeii nu există. Este doar o confuzie întreţinută artificial de comercianţi, prietene, neveste, amante, soacre, trupa Chip and Dale şi clonele lor.

Mai mulţi pictori, culmea, tineri mai ales, mi-au confirmat că am avut dreptate să atragem atenţia asupra modului primitiv în care unii reprezentanţi ai UAP înţeleg să trateze problema lipsei de ateliere.

Tot mai mulţi se întreabă care este cel mai bun plasament, pe termen mediu şi lung, pentru economiile lor, în actualele condiţii de pe piaţa noastră financiară.

După mult timp, o gîndire profundă şi, probabil, analiza comparată a unor experienţe occidentale, a fost găsită soluţia pentru una dintre cele mai acute probleme ale artiştilor plastici din România.

Duminica trecută am aflat cu toţii că 1966 a fost un an excepţional pentru albumele avîndu-l pe Brâncuşi drept subiect.

Un peisaj destul de confuz semnat cu numele lui Gh. Petraşcu a fost vîndut, la licitaţia Alis de duminică, cu cît se cerea pentru ea, 250 de milioane de lei.

Deşi mă consider o persoană cu un interes peste medie pentru piaţa de artă de la noi, şi chiar cu informaţii de acelaşi nivel, despre licitaţia de sâmbătă am aflat ca un zefir susurat la ureche, ca un apropont.

Uşor, uşor, începem să reintrăm în normalul aglomerat al existenţei noastre, lăsînd des­tul de puţină îngăduinţă bîzîitului enervant ce ţine loc de cronică politică.

Iată că nici nu am intrat prea bine în noul an şi putem comenta deja rezultatele unei prime licitaţii.

Ştiam că în declaraţiile de avere ale parlamentarilor noştri voi găsi exact ce îmi trebuie, liste detaliate de achiziţii de obiecte de artă şi evaluări dintre cele mai născătoare de zîmbete.

După ce am arătat, într-un articol anterior, ce necazuri a avut la subscriere domnul Sânza Dumitru din Oradea, un alt cititor mi-a relatat şi mi-a cerut părerea într-un caz mult mai grav. De data asta greşeala este exclusiv a BRD Filiala Victoria...

Niciodată speranţa nu este mai verde şi mai frumoasă ca atunci cînd se schimbă anii.

În visele oricărui iubitor de artă, există undeva un artist adevărat care a trăit şi muncit înainte ca noi să înţelegem că arta poate fi o pasiune de-o viaţă.

Calculul a fost simplu: peste o săptămînă, adepţii "podurilor" în programul de lucru vor fi deja în minivacanţa de sfîrşit de an care leagă postul Crăciunului de mahmureala post-Sfîntul Ion.

Calendaristic, iarna a început de două săptămîni.

Pe măsură ce trece timpul apar tot mai multe detalii des­pre afacerea achiziţiilor de urgenţă şi directe de obiecte de artă contemporană.

Nicolae Grigorescu nu a apucat nicio zi din România Mare.

Alo, alo, staţi liniştiţi, artişti, staţi la locurile voastre.

O veste cum că ar fi fost vîndută, ne-o readuce în atenţie pe Domnişoara Pogany.

Dacă pînă acum recordurile pieţei româneşti se stabileau în linişte şi necunoaştere publică, cel mai recent dintre ele, năs-cut duminică, s-a bucurat de o presă de parcă ar fi licitat premierul şi preşedintele la el.

Bucureştiul duce mare lipsă de muzee sau de instituţii similare - case memoriale, galerii, colţuri de expunere - şi cînd le are, unele sînt sinistre, pe contrasensul logicii.

Am fost tentat să dedic o cronică ofertelor din licitaţie care nu s-au vîndut, multe lucruri extrem de interesante, cu preţuri atractive, aflîndu-se în această categorie.

Povestea pare scenariu de film şi, de se va face un film despre viaţa pictorului Raul Egon Lebel, scenaristul nu va trebui să-şi solicite imaginaţia.

Ziua în care apare articolul pare drept cea mai potrivită pentru a-l lectura în linişte şi pace, pentru că programul se agită.

Pînă nu demult îi întîlneam la vernisajele altora, ca invitaţi de onoare, sau la deschiderea propriilor expoziţii, adevărate evenimente culturale.

Licitaţia Monavissa de duminică s-a jucat cu miliardele sau fragmentele de miliard, toate preţuri de adjudecare în creştere faţă de cele de ofertă.

Luaţi cu treabă, să punem ordine în biblioteca de artă, am lăsat să se adune două licitaţii, cîte una de casă, pe care le comentăm de urgenţă, că mai vin alte două, tot una de casă, şi fiecare la o săptămînă distanţă.

A trebuit să citesc de mai multe ori scrisoarea primită de la prodigiosul, redutabilul şi venerabilul critic Mircea Deac.

Multe s-au întîmplat în această săptămî­nă, preşedintele i-a certat pe ambasadori, pe ministrul culturii şi pe alţii pe care nu i-am văzut, la Sibiu, credincioşii creştini au căutat împăcarea, priviţi din ceruri de Patriarhul şi Papa care au...

Un distins colecţionar, unul dintre cei mai mari, dedicaţi şi avizaţi de care a avut parte arta românească şi care ne onorează cu atenta sa lectură, ne sesizează că pictorul Ion Grigore Popovici ar fi, de fapt, sculptor.

Acum 100 de ani, la 27 august mai exact, într-o localitate din Galaţi se năştea Gheroghe Labin, pictorul şi profesorul de mai tîrziu.