Legea educaţiei naţionale, neconstituţională

A.G.
Ziarul BURSA #Companii #Legislatie / 19 noiembrie 2009

Legea educaţiei naţionale, neconstituţională

Curtea Constituţională a Româ-niei (CCR) a decis, ieri, că Legea educaţiei naţionale, adoptată prin asumarea răspunderii Guvernului în Parlament, este neconstituţională, informează Agerpres.

CCR a admis, astfel, sesizarea PNL privind neconstituţionalitatea Legii educaţiei, după ce, pe 4 noiembrie, Curtea constata că la deliberarea asupra sesizării privind acest act normativ nu s-a obţinut majoritatea de voturi şi urma să fie repusă pe rol.

Liberalii au depus, pe 23 septembrie, la CCR, sesizarea de neconstituţionalitate privind Legea educaţiei naţionale, care viza cu precădere referirile la susţinerea examenului de bacalaureat, ce ar fi creat o discriminare între elevii din instituţiile de stat şi absolvenţii învăţământului privat.

De asemenea, au fost contestate prevederile referitoare la autonomia universităţilor şi discriminarea creată de lege între cei care s-au născut înainte şi cei care s-au născut după intrarea în vigoare a actului normativ, care prevede că fiecare cetăţean român va primi la naştere 500 de euro.

PNL atrăgea atenţia în sesizare că există o serie de prevederi ale legii care demonstrează că sistemul de învăţământ universitar şi preuniversitar rămâne politizat.

Amintim că, pe 15 septembrie, Guvernul Boc şi-a asumat răspunderea în Parlament pentru proiectul de lege privind educaţia naţională

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Ian. 2026
Euro (EUR)Euro5.0871
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3558
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4641
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8560
Gram de aur (XAU)Gram de aur620.6214

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
phoeniciahotels.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
phoeniciahotels.ro
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb