CCR refuză transparenţa digitală; Inteligenţa Artificială, pretextul perfect pentru ascunderea declaraţiilor de avere

Cine mai avea vreo îndoială că Inteligenţa Artificială are efecte negative are de două zile un argument forte în susţinerea ideilor respectie: motivarea deciziei 297/29 mai 2025 prin care Curtea Constituţională a hotărât că declaraţiile de avere şi interese ale demnitarilor şi funcţionarilor publici nu mai trebuie publicate pe site-ul Agenţiei Naţionale de Integritate şi nici pe site-ul instituţiei publice în care activează respectivele persoane.

Paragraful 66 din motivare este limpede: "(...) textul Constituţiei se opune unei prelucrări în masă a datelor cu caracter personal prin publicarea declaraţiilor de avere cu consecinţa expunerii persoanei unei nejustificate atenţii publice. Curtea subliniază că dezvoltarea tehnologiilor de inteligenţă artificială face posibilă crearea unor modele şi tipare comportamentale personalizate în raport cu fiecare declarant în parte, ceea ce, coroborat cu abundenţa informaţiilor private devoalate, prin efectul legii, în spaţiul public, prezintă un risc în sensul desconsiderării demnităţii umane şi a individualităţii persoanei, fragilizând până la anulare protecţia constituţională de care aceasta trebuie să se bucure în privinţa vieţii sale private”.

La prima vedere a acestui paragraf, ai tendinţa de a spune că textul respectiv a fost scris cu ChatGPT sau cu DeepSeek, pentru că este greu de înţeles cum un astfel de argument a putut să iasă din peniţa sau tastatura chinuită de judecătorii constituţionali. Dar nu! Nici ChatGPT, nici DeepSeek nu s-ar fi autoincriminat pentru a le da satisfacţie celor din CCR care au decis că declaraţiile de avere şi interese trebuie să rămână secrete.

Aşadar, singurul scenariu posibil este şi cel real: textul respectiv a fost scris şi semnat de judecătorii CCR. Nu de toţi, pentru că au existat şi două opinii separate, dar a existat majoritatea necesară care să stabilească faptul că AI este nocivă pentru transparentizarea declaraţiilor de avere şi interese.

• Protejarea vieţii private, argumentul suprem al CCR

Cert este că, deşi judecătorii CCR s-au străduit să argumenteze pe larg decizia din 29 mai 2025, motivarea publicată recent ridică serioase semne de întrebare în privinţa echilibrului dintre protejarea vieţii private şi interesul public legat de transparenţa în sectorul public.

De exemplu, CCR critică prevederea art. 3 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 în măsura în care aceasta obligă persoana care face declaraţia de avere să includă veniturile soţului/soţiei şi ale copiilor majori aflaţi în întreţinere, sub asumarea unei răspunderi personale. Potrivit paragrafelor 15-21 din motivare, Curtea afirmă că nimeni nu poate fi tras la răspundere penală pentru declaraţii care ţin de o altă persoană, mai ales dacă acea persoană nu este obligată prin lege să colaboreze. Se admite astfel posibilitatea unei voinţe contrare din partea soţului sau a copilului major, blocând astfel capacitatea declarantului de a se conforma legii. Totuşi, această motivare, deşi corectă formal, ignoră scopul legii: verificarea averilor dobândite în comun. Curtea recunoaşte în motivarea deciziei că regimul comunităţii legale implică împărţirea bunurilor, dar separă artificial obligaţia de declarare de situaţia reală a deţinătorului. CCR ratează astfel şansa de a solicita legiuitorului o soluţie echilibrată: crearea unei obligaţii de comunicare pentru soţ sau copil în cazurile în care patrimoniul este comun ori interdependent, fără a exonera total declarantul.

O altă situaţie bizară priveşte interpretarea art. 12 alin. (6) din aceeaşi lege, care prevede publicarea declaraţiilor pe site-ul ANI şi al instituţiei angajatoare, cu anumite date anonimizate. CCR consideră acum că această publicare încalcă dreptul la viaţă privată garantat de art. 26 din Constituţie şi art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. În opinia CCR, anonimizarea nu mai este suficientă, atât timp cât simpla indicare a localităţii permite identificarea imobilului în comunităţile mici, aşa cum reiese din paragraful 29 al motivării deciziei 297/29 mai 2025. 29). Mai mult, judecătorii CCR invocă în paragrafele 49 şi 50 protecţia datelor terţilor, adică a persoanelor care oferă sau primesc împrumuturi, coproprietari, etc, fapt pentru care Curtea acuză un transfer abuziv al datelor cu caracter personal din sfera vieţii private în cea a interesului public.

Cu toate acestea, considerăm că raţionamentul merge prea departe în limitarea accesului public la respectivele declaraţii de avere şi interese, deoarece transparenţa patrimoniului demnitarilor nu este un moft, ci un instrument de control democratic. Faptul că în unele cazuri se poate deduce numele soţului sau locuinţa nu justifică ocultarea informaţiei în ansamblul ei. O reglementare mai strictă asupra accesului, nu eliminarea publicării, ar fi fost calea proporţională.

• ANI, acuzată că acţionează dincolo de limitele legale

În cuprinsul motivării, CCR atrage atenţia că Ghidul de completare elaborat de Agenţia Naţională de Integritate solicită indicarea explicită a numelui soţului şi copiilor, deşi legea nu o impune. Ghidul, afirmă Curtea, nu are valoare normativă, iar ANI creează, prin „soft law”, obligaţii care depăşesc legea, inducând conduite contra legii. Deşi Curtea are dreptate din punct de vedere juridic, a lipsi ANI de posibilitatea de a emite ghiduri clare şi aplicabile, fără să propună un cadru legal robust care să suplinească aceste goluri, lasă un vid de interpretare.

În argumentarea deciziei lor, judecătorii Curţii Constituţionale invocă principiile europene privind protecţia datele personale: minimizarea datelor, limitarea scopului, acurateţea şi limitarea temporală a stocării, concluzionând că publicarea „nu mai este necesară”. Această concluzie este însă neconvingătoare în contextul în care Curtea admite că ANI are competenţe limitate în anchete, iar declararea şi publicarea sunt singurele instrumente de control preventiv extrajudiciar disponibil publicului. În plus, CCR ignoră faptul că orice persoană vizată de expunere este liberă să aleagă dacă îşi asumă funcţia publică. Astfel, nu este un cetăţean obişnuit, ci o persoană care consimte implicit la o parte din această transparenţă.

• Transparenţa, o simplă opţiune în opinia CCR

Curtea mai susţine - în paragraful 49 din motivare - că prin publicarea pe internet a declaraţiilor de avere şi interese, informaţii precum regimul matrimonial, persoanele împrumutate, rudele etc., devin publice fără discernământ. Cu toate acestea, considerăm că este sarcina Parlamentului să actualizeze formularele de declaraţie, să stabilească ce este „neuzual” ori ce poate fi exclus, nu să se renunţe la întregul mecanism al publicării declaraţiilor de avere şi interese.

Practic, prin decizia din 29 mai 2025, Prin această decizie, CCR a mutat sarcina de conformare dinspre declarant spre legiuitor, dar fără a stabili termene sau obligaţii clare, şi a creat un precedent periculos privind prevalenţa absolută a vieţii private în faţa interesului public. Deşi prin decizia 297/2025 Curtea păstrează obligaţia de declarare, în realitate goleşte de conţinut verificabilitatea şi controlul informaţiilor incluse în declaraţia de avere şi în declaraţia de interese. În loc să ceară Parlamentului o rafinare a legislaţiei prin claritate, distincţie şi proporţionalitate, CCR optează pentru soluţii de retragere, care riscă să decredibilizeze întregul sistem de verificare a averilor şi să opacizeze funcţiile publice. Curtea abandonează o logică instituţională de tip garant al interesului public în favoarea unei super-protecţii acordată datelor personale, super-protecţie ce este ridicată la rang de dogmă juridică. Dacă această linie jurisprudenţială va continua, integritatea în funcţia publică se va transforma din obligaţie în opţiune, iar societatea va pierde unul dintre puţinele instrumente de control civic asupra clasei politice.