Legea educaţiei, susţinută de o alianţă universitară

O.D.
Ziarul BURSA #Miscellanea / 3 august

Legea educaţiei, susţinută de o alianţă universitară

Proiectul Legii educaţiei este susţinut de tot mai multe universităţi. O alianţă formată din universităţi de medicină şi farmacie şi un consorţiu format de universităţi de ştiinţe agronomice şi medicină veterinară au anunţat susţinerea proiectului Legii educaţiei, despre care afirmă că poate să rezolve numeroase probleme din învăţământul superior. Alianţa Universitară G6-UMF, formată din Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davilla" din Bucureşti, Universitatea de Medicină şi Farmacie "Iuliu Haţieganu" din Cluj-Napoca, Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova, Universitatea de Medicină şi Farmacie "Grigore T. Popa" din Iaşi, Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie "George Emil Palade" din Târgu Mureş şi Universitatea de Medicină şi Farmacie "Victor Babeş" din Timişoara, consideră actualul proiect al Legii învăţământului superior aflat în dezbatere capabil să rezolve numeroase probleme existente în acest moment în domeniu, atât la nivel general, cât şi în învăţământului superior medical. Alianţa G6-UMF prezintă principalele elemente de progres care se află în acest proiect: " Întărirea autonomiei universitare şi acordarea unei dimensiuni financiare suplimentare necesară; Flexibilizarea carierei didactice şi deschiderea acesteia pentru tinerii absolvenţi, prin eliminarea criteriului de doctorat pentru funcţia de asistent universitar - cariera academică în domeniul medico-farmaceutic este intricată cu cea profesională de medic/farmacist, particularitate care în prezent face dificilă accederea la titlul de doctor dar şi derularea în paralel, a studiilor doctorale şi a rezidenţiatului; Acordarea către universităţi a dreptului de a oferi titlul de doctor; O politică mai flexibilă a păstrării în sistemul de învăţământ a personalului didactic cu experienţă, în acord cu nevoile fiecărei universităţi".

Alianţa G6-UMF a precizat: "Considerăm că subiectul finanţării universităţilor nu trebuie abordat doar prin prisma numărului de studenţi existent într-o universitate sau prin prisma calităţii de excelenţă a unei universităţi. Regăsim excelenţa şi în universităţile tehnice sau medicale, ambele fiind la baza unora dintre domeniile prioritare de dezvoltare ale României, chiar dacă acestea, prin specificul lor de studiu, se clasifică într-o nişă de domeniu mai îngustă, cum la fel de importante sunt şi alte două aspecte: importanţa socială a profesiilor pe care acestea le pregătesc şi, mai ales, angajabilitatea. Considerăm că trebuie să apreciem nu doar legalitatea, dar şi eficienţa modului de cheltuire a banului public şi să păstrăm un echilibru potrivit între profesiile care aduc beneficii societăţii indirect, pe termen lung, cu cele care aduc imediat plusvaloare, ambele categorii fiind la fel de importante. Gradul mare de angajabilitate al absolvenţilor universităţilor din Alianţa G6-UMF, de peste 98%, credem că justifică cel puţin la fel de mult ca alte argumente, de natură cantitativă, finanţarea diferenţiată. Pe de altă parte, cheltuielile de şcolarizare în domeniul medico-farmaceutic (prin specificul de organizare a învăţământului pe grupe mici, infrastructura specifică şi nevoia permanentă de tehnologii moderne, etc) sunt semnificativ mai mari, prin comparaţie cu cele mai multe programe de studii. În concluzie, considerăm acest proiect de lege ca fiind unul modern şi flexibil, pe care Alianţa G6-UMF îl susţine şi avem convingerea că din dezbaterile şi propunerile care sunt în derulare, anumite aspecte de nuanţă legislativă pot fi încă îmbunătăţite în această fază de dezbatere publică".

La rândul său, Consorţiul Universităţilor pentru Ştiinţele Vieţii, format din Universitatea de Ştiinţele Vieţii "Ion Ionescu de la Brad" din Iaşi, Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului "Regele Mihai I al României" din Timişoara, Universitatea de Ştiinţe Agricole si Medicina Veterinară din Cluj-Napoca, susţine necesitatea schimbărilor propuse în pachetul legislativ pus în dezbatere publică de către Ministerul Educaţiei.

Consorţiul Universităţilor pentru Ştiinţele Vieţii a precizat că preşedinţii tuturor consorţiilor universitare au fost de acord asupra necesităţii schimbărilor în sistemul de învăţământ universitar şi asupra susţinerii pachetului legislativ pus în dezbatere. Consorţiul Universităţilor pentru Ştiinţele Vieţii a mai anunţat că susţine menţinerea mecanismului de finanţare prevăzut în proiectul Legii Învăţământului Superior, ca fiind unul apt să asigure desfăşurarea unui învăţământ în condiţii de echitate şi performanţă pentru toate universitaţile din România.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Opriti-l ,altfel praful se va alege ! Evident că universitarii, că întotdeauna, se gândesc doar la ei : autonomie totală dar cu banii statului, să poată preda până la 100 de ani,sa-si angajeze copii,rude,amante etc. De exemplu ,se prevede undeva, explicit în ce condiții pot să fie angajați membri aceleiași familii ? Nu evident ! Păi cu asta se începe!

    Doar Funeriu a fost un adevărat ministru! 

Pe scurt

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
BTPay
csalb.ro
Electromagnetica
marmomac.com
arsc.ro

Curs valutar BNR

29 Sep. 2022
Euro (EUR)Euro4.9486
Dolar SUA (USD)Dolar SUA5.1027
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2060
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.5502
Gram de aur (XAU)Gram de aur270.5444

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro