Vicepremierul Raluca Turcan a anunţat că în şedinţa de Guvern de marţi premierul va prezenta parametrii pe care s-a construit bugetul de stat pentru anul 2020, dar precizează că se vor respecta toate angajamentele legate de creşterea pensiilor şi salariilor. "Tot ceea ce înseamnă drămuire la maxim a cheltuielilor nu va avea un impact major în privinţa bunăstării românilor", a sus Turcan, precizând că bugetul se va încadra într-un deficit de 3,6%, discutat cu Uniunea Europeană. În plus, bugetul va fi prezentat în Parlament până la finalul anului.
"În privinţa bugetului vreau să fie limpezi câteva aspecte: bugetul acesta este gândit şi creionat în nişte condiţii extreme pe care trebuie să le respectăm din cauza incompetenţei guvernanţilor anteriori. Din acest motiv, partea de cheltuieli a bugetului pentru anul 2020 va fi onorată şi nu vom avea un dublu limbaj acum la guvernare faţă de ceea ce am spus în campania electorală. Tot ceea ce înseamnă majorare de pensie, de salariu, de salariu minim cu impact pe Legea salarizării se va respecta. De aceea, fiecare cheltuială şi fiecare venit în bugetul de stat pentru anul 2020 va fi extrem de bine gândită ca şi componentă şi nu vom accepta ca demersuri populiste şi sinucigaşe ale PSD-ului", a spus, luni, Raluca Turcan.
Aceasta a spus că deficitul este estimat la 3,6%.
Întrebată dacă Guvernul îşi va asuma răspunderea pe egea bugetului, Turcan a precizat: "Vom anunţa exact procedura pe care vom merge în privinţa bugetului pentru anul 2020, dar vreau să fie limpede: nu vom permite bătăi de joc pe spinarea românilor şi vom avea exact acelaşi comportament curajos de până acum".
"Mâine, în şedinţa de Guvern, premierul va prezenta exact parametrii pe care vom merge în construcţia bugetului pe anul 2020. Cert este însă că tot ceea ce înseamnă drămuire la maxim a cheltuielilor nu va avea un impact major în privinţa bunăstării românilor sunt doar lucruri pe care le vom echilibra astfel încât să punem la baza predictibilitate şi nişte parametrii economici normali pentru o dezvoltare normală a economiei", a mai spus Raluca Turcan.