Secretarul american de stat Marco Rubio a afirmat miercuri că vânzările de arme către Taiwan depind de nevoile Statelor Unite, în contextul incertitudinii legate de aprobarea unui pachet de armament pentru Taipei, evaluat la 14 miliarde de dolari, transmite joi EFE, citat de Agerpres.
„Orice vânzare de arme pe care o facem către orice ţară de pe planetă, şi acesta este valabil şi pentru Taiwan, trebuie să se echilibreze cu ceea ce ne spun comandanţii noştri de luptă din întreaga lume că sunt cerinţele lor minime în caz de conflict în regiunea lor”, a declarat Marco Rubio într-o conferinţă de presă, potrivit sursei citate.
El a afirmat că „acesta este procesul pe care îl urmăm nu doar cu Taiwanul, ci în cazul fiecărui angajament pe care l-am asumat”, conform sursei.
„Acesta este răspunsul pe care l-am dat anterior şi este cel care ne ghidează acum, nu doar în cazul Taiwanului, ci şi al vânzărilor militare către orice altă ţară”, a adăugat secretarul de stat al SUA, potrivit aceleiaşi surse.
Marco Rubio s-a pronunţat astfel în legătură cu un pachet de armament pentru Taipei care, dacă se va concretiza, ar fi cel mai mare din istoria Taiwanului, dar care încă nu a primit aprobarea administraţiei republicane, transmite agenţia de presă.
De fapt, furnizarea de arme către Taipei este unul din subiectele ce vor fi discutate de preşedintele chinez Xi Jinping şi omologul său american, Donald Trump, care vor aborda în următoarele zile la Washington principalele teme de pe agenda bilaterală, printre care şi situaţia Taiwanului, informează sursa menţionată.
Donald Trump, care de la revenirea sa la Casa Albă a exprimat îndoieli cu privire la angajamentul istoric al Washingtonului pentru apărarea insulei, a recunoscut după călătoria sa la Beijing din mai că Xi Jinping a vorbit cu el despre Taiwan „toată noaptea” şi a calificat vânzarea de arme către Taipei drept o „foarte bună carte de negociere” a SUA în relaţia cu China, relatează agenţia de presă.
Într-o scrisoare adresată secretarului de stat Marco Rubio şi secretarului apărării Pete Hegseth, senatorii republicani Mitch McConnell, John Cornyn, Lisa Murkowski şi Thom Tillis au cerut miercuri administraţiei să deblocheze peste 15 miliarde de dolari ca ajutor pentru securitate naţională destinat Taipeiului, inclusiv pachetul de arme menţionat anterior, potrivit sursei citate.
„Ne îngrijorează că preşedintele Trump a descris Taiwanul ca 'o foarte bună carte de negociere' în contactele sale cu Xi Jinping şi cu Partidul Comunist Chinez. Este greu de imaginat cum ar putea Statele Unite să îşi proiecteze influenţa în mod credibil în Indo-Pacific dacă preţul menţinerii aparenţelor diplomatice este să le negăm partenerilor noştri capacităţi de descurajare esenţiale”, au subliniat senatorii americani, conform sursei menţionate.
China consideră Taiwanul drept o „parte inalienabilă” a teritoriului său şi nu exclude folosirea forţei pentru a prelua controlul asupra insulei, o poziţie respinsă categoric de executivul taiwanez, care susţine că insula este deja, de facto, o ţară suverană şi independentă, potrivit aceleiaşi surse.
De mai bine de şapte decenii, SUA se află în mijlocul disputelor dintre cele două părţi deoarece Washingtonul este principalul furnizor de arme al Taiwanului şi, deşi nu menţine relaţii diplomatice cu acest teritoriu, ar putea să intervină în apărarea sa în cazul unui conflict între Beijing şi Taipei, adaugă agenţia de presă.

























































Opinia Cititorului