MĂRŢIŞORUL CORUPE"Învăţătoarea şpăgară" îi lasă pe copii fără serbări şi excursii

OCTAVIAN DAN
Ziarul BURSA #Anticorupţie /

"Învăţătoarea şpăgară" îi lasă pe copii fără serbări şi excursii

Scandalul "învăţătoarea şpăgară", care a explodat la finalul anului trecut, nu a rămas fără urmări la nivelul activităţilor curente care se desfăşoară în şcoli. Într-un exces de zel, aparent nefiresc, în foarte multe şcoli s-a decis să nu se mai facă niciun fel de serbare cu ocazia zilelor de 1 şi 8 martie, pentru ca orice speculaţie să fie înăbuşită din faşă. Pentru a pune stop oricăror acuze, profesorii au început să limiteze pe cât de mult posibil activităţile care presupun încasarea de bani de la părinţi, inclusiv pentru achiziţionarea unor manuale sau culegeri folosite direct în procesul de învăţământ. De asemenea, excursiile sau taberele şcolare sunt aproape imposibil de organizat, cadrele didactice explicând părinţilor că dacă se respectă la virgulă toate cerinţele - număr de profesori însoţitori, adeverinţe medicale, măsuri de siguranţă, felul în care sunt încasaţi banii - nimeni nu va mai fi interesat de astfel de ieşiri. În aceste condiţii, în "săptămâna altfel" activităţile vor fi reduse la minim. Revenind la preocupările tradiţionale de la începutul lunii martie, conducerile şcolilor au sugerat profesorilor şi învăţătorilor să renunţe la organizarea de serbări, pentru ca părinţii să nu creadă că aceste activităţi reprezintă o invitaţie, mai mult sau mai puţin mascată, către părinţi să acorde diverse cadouri cadrelor didactice. Nici clasicul şi nevinovatul mărţişor nu mai este privit cu ochi buni, mai ales că în ultimul timp au început să se poarte micile bijuterii legate cu şnur alb-roşu din metale preţioase care costă şi câteva sute de lei şi care depăşesc graniţa gestului simbolic. În unele cazuri, profesorii le-au cerut elevilor să nu aducă nici măcar un ghiocel sau o zambilă pentru că nu doresc să "apară la ştiri".

Ministerul Educaţiei nu a transmis către inspectorate o circulară în care să se ceară interzicerea serbărilor de 1 şi 8 martie în şcoli şi grădiniţe, dar pentru că astfel de zile creează cadrul în care se pot manifesta posibile fapte de corupţie a înfiinţat o linie specială (0800801100), unde orice tentativă poate fi semnalată imediat. Purtătorul de cuvânt al ISMB consideră că excesul de zel nu serveşte nimănui: "Să nu cădem în cealaltă extremă. Nimeni nu va spune nimănui ceva dacă aduce un buchet de flori sau un mărţişor doamnei învăţător sau profesor. Inspectoratul şcolar va monitoriza acele aspecte care ţin de a depăşi o normalitate, de a pretinde cadouri, de a-ţi însuşi foloase necuvenite".

În faţa acestei realităţi o mare parte a părinţilor se arată nemulţumiţi, considerând că serbările de mărţişor sau de ziua femeii reprezentau repere atât pentru copii cât şi pentru părinţi şi că nu e normal ca totul să se transforme într-o campanie de pe urma căreia în primul rând să aibă de suferit elevii.

Interesul pentru înscrierea copiilor în sistemul de învăţământ rămâne şi în acest an la cote foarte ridicate. În continuare şcolile bune sunt vânate de părinţi, în timp ce unităţile de învăţământ care au apărut în ultimii ani pe harta scandalurilor sunt ocolite. În primele trei zile de înscriere la clasa pregătitoare pentru anul şcolar 2014-2015 au fost completate 61.304 de cereri, dintre care 52.960 pentru copii care împlinesc şase ani înainte de 1 septembrie 2014 şi 8.344 pentru cei care împlinesc şase ani după această dată, anunţă Ministerul Educaţiei. După primele semnale cifrele vor fi mai mari decât cele de anul trecut, când 35.000 de cereri de înscriere în clasa pregătitoare şi clasa I au fost înregistrate în primele 48 de ore de la startul acestei proceduri, 31.860 fiind pentru copii care urmau să împlinească şase ani înainte de 1 septembrie şi 3.412 pentru copii care împlineau vârsta după această dată. Conform datelor oferite de minister, părinţii îşi pot înscrie copiii în învăţământul primar pentru anul şcolar 2014-2015 până în 14 martie. Candidaţii înmatriculaţi, numărul locurilor rămase libere şi lista copiilor neînscrişi după prima etapă vor fi afişate în perioada 21-22 martie, atât la unităţile de învăţământ, cât şi pe site-urile acestora şi ale inspectoratelor şcolare judeţene, respectiv cel al municipiului Bucureşti. A doua etapă de înscriere va avea loc în perioada 25 martie - 4 aprilie, iar pe 11 aprilie vor fi afişate rezultatele finale. În perioada 14-18 aprilie, inspectoratele şcolare vor soluţiona toate cazurile nerezolvate după finalizarea celei de-a doua etape de înscriere. Tot luni a început şi înscrierea copiilor pentru clasa I, în unităţile şcolare din circumscripţia de care aparţin aceştia. Înscrierea se face direct la sediul unităţilor de învăţământ. Înscrierea copiilor în alte unităţi de învăţământ decât cele de circumscripţie va avea loc în perioada 25 martie - 4 aprilie. În 11 aprilie, la sediul fiecărei unităţi de învăţământ vor fi afişate listele finale ale copiilor înscrişi în clasa I.

Opinia Cititorului ( 3 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. foarte trista situatie sa avem asemenea comportament in societate. Si acest lucru este doar efectul unei masive campanii media a firmelor transnationale. O poezie despre aceasta tema ar fi binevenita.

    Bondac si de inaltime mic, 

    Stateam pitit in banca mea, 

    Neindraznind sa spun nimic, 

    Invatatoarei ce urzea. 

    Si timpul trece fara mila, 

    Materii prind sa ne infasce, 

    Noi vrem ca rege pauza, 

    Iar invatatul este ca un cleste. 

    De mult trecut-au aste vremuri, 

    Cat de putin am inteles, 

    Urzind fara a cere lauri,

    Zambesc la no ca n-au dat gres... 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Nevinovatii platesc mereu!

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Liviu Tudor şi Grupul de la Bacău au fost artizanii unei incredibile inginerii financiare prin care au reuşit să-şi umple conturile cu zeci de miliarde. REGELE IMOBILIARELOR,Magnatul din Real Estate, Guru financiar Liviu Tudor, a fost scos în faţă, în 1996, de cunoscutul Grup de la Bacău, coordonat de Viorel Hrebenciuc şi Corneliu Iacubov, pentru a pune temelia Băncii Comerciale Unirea (BCU). Scopul a fost unul singur: spălarea banilor şi obţinerea unor profituri ilicite uriaşe. Modul de acţiune al celor care deţin sediul în care îşi desfăşoară activitatea a fost scos la iveală de “Evz” şi este specific crimei organizate: “Dacă nu-ţi vei ţine gura, ai grijă că există gloanţe calde şi gloanţe reci. Nu ţi-am spus că nu mi-e frică de nimeni în ţara asta, ca am bani să cumpăr pe oricine?”, îşi ameninţa Liviu Tudor asociatul.

    Falimentul de la Banca Unirea 

    În anul 1996, prin subscripţie publică, se înfiinţa Banca Comercială Unirea, având la bază Grupul de la Bacău, aflat sub oblăduirea lui Viorel Hrebenciuc şi a lui Corneliu Iacobov. Aceiaşi Tudor şi Iacob controlau 49,77% din capitalul social, ceilalţi asociaţi importanţi fiind Societatea de Investiţii Financiare II Moldova (condusă de Corneliu Iacobov), cu 24,65% din acţiuni şi CNSLR “Frăţia”, cu 12% din acţiuni. Restul era deţinut de unele persoane fizice printre care se număra şi actualul preşedinte al României, Traian Băsescu. În scurt timp, prin multiple manevre de culise, fondurile instituţiei financiare au fost plimbate dintr-un cont într-altul, până când Banca Populară Română a ajuns acţionar majoritar, iar director al Băncii Unirea a devenit Emil Botea. 

    Totul a mers bine până când Banca Naţională a României a făcut un control la Unirea, pentru a descurca iţele unei aşa-zise majorări de capital cu 50 de miliarde de lei. Aşa s-a ajuns la concluzia că respectiva majorare a fost făcută din bani publici, iar 33 de miliarde de lei au ajuns în conturile unor firme dubioase şi ale unor persoane fizice, în fruntea acestora aflându-se Liviu Tudor. În plus, Banca Unirea a ajuns acţionar majoritar la DIGICOM SA, firma aceluiaţi Liviu Tudor. 

    Spălare de bani şi falimentarea premeditată a unei bănci 

    Revenind la activitatea de început a Băncii Unirea, vom scoate în evidenţă modul în care s-au plimbat banii dintr-un cont într-altul, pentru a fi spălaţi. În calitate de împuternicit, Liviu Tudor reprezenta “toate interesele legate de acţiunile pe care SC BEST OIL SRL le deţine în cadrul Băncii Unirea SA (în curs de constituire)”. Astfel, BEST OIL vărsa prin intermediul Bancorex suma de 295 de milioane de lei, către Banca Unirea SA, la 16.07.1996. Alţi 606 milioane de lei ajung de la Banca Agricolă la Unirea, în aceeaşi lună, precum şi alte sume virate prin intermediul Băncii Columna ori a Băncii Internaţionale a Religiilor. De menţionat că atât Banca Agricola, Columna, Bancorex cât şi BIR au ajuns între timp în stare de faliment. Desigur, aceeaşi soarta a avut-o şi Banca Unirea, care a fost cumpărată în ultimul moment de nişte ruşi. Ultimul director al Băncii Unirea, Emil Botea, a declarat în mai multe rânduri că unul dintre cei care conduc Nova Bank, şi anume preşedintele Alexei Voskoboy, ar fi avut o poziţie oficială în KGB. Ruşii de la Nova Bank, cumpărătorii Bancii Unirea, n-au comentat în niciun fel această informaţie. Cert este că, totuşi, BNR a instituit la Unirea un regim de decontare specială, care a durat un an şi patru luni. După această perioadă, la 22 august anul trecut, Băncii Unirea i s-a retras licenţa de funcţionare. 

    Alte sume importante de bani au fost scoase din Banca Unirea prin contracte de prestări servicii deosebit de avantajoase pentru furnizori. Unul dintre acestea se referă la livrarea către banca a şase echipamente de comunicaţii prin satelit VSAT şi a tot atâtea “licenţe software terminal şi 1 licenţă software HUB TCP-IP”. Cum era de presupus, beneficiara contractului n-a fost alta decât SC DIGICOM SA, firma controlată de acelaşi Liviu Tudor. Valoarea iniţială a contractului s-a ridicat la suma de 206.500 USD. 

    Ulei din Rezervele de stat 

    Fără a se implica aparent în politică, Liviu Tudor controlează direct sau prin interpuşi mai multe societăţi comerciale, printre care se numără: IIRUC SA, PREFABRICATE VEST SA, VESTCO INDUSTRIES SA, DIGICOM SA, IIRUC – DIGICOM GRUP SA, ID HOLDING SRL, IIRUC SERVICE SA, CONCORDIA ALIMENTARA 4 SA, ID REAL ESTATE SA, IIRUC TRADE SA, DIGINET SA şi altele. Până nu demult a deţinut şi fabrica de ulei Muntenia, pe care a falimentat-o începând cu finele anului 2002, la sfatul unor prieteni apropiaţi din Guvern. Printre aceştia se numără Viorel Hrebenciuc şi Şerban Mihăilescu. Cu cel din urmă a pus chiar la cale vânzarea către pensionari de ulei, orez şi zahăr – câte două kilograme de fiecare – în sistem “economat”, adică la preţ de fabrică. Numai că uleiul provenea de la Rezervele de stat (1.400 de tone). Pentru a nu se declansa un scandal de proporţii, fabrica Muntenia a fost devalizată, după care s-a declanşat procedura falimentului. 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS
Apanova
Hidroelectrica
Business Card
BTPay
e-distribuţie
Cotnari
daccaworking.ro
parmafood
smart city industry awards 2019
Calendarul BURSA 2019

ENGLISH SECTION

more articles

Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS