MCSI a aprobat implementarea unor proiecte în valoare totală de 52,89 milioane lei

F.A.
Ziarul BURSA #Companii #IT / 23 octombrie 2009

Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale a aprobat implementarea a 26 de proiecte pentru două operaţiuni ce vizează creşterea interoperabilităţii sistemelor informatice şi dezvoltarea sistemelor de comerţ electronic, în valoare totală de 52,89 milioane lei, a anunţat joi ministerul.

Astfel, valoarea proiectelor selectate în cadrul programului 3.2.2 "Implementarea de sisteme TIC în scopul creşterii interoperabilităţii sistemelor informatice" este de 42.963.087,57 lei, din care grantul propus a fi acordat este de 29.159.343,59 lei.

Totodată, în cadrul programului 3.3.2. "Suport pentru dezvoltarea sistemelor de comerţ electronic şi a altor soluţii electronice pentru afaceri", valoarea totală a proiectelor selectate este de 9.935.494 Lei, din care grantul propus a fi acordat este de 5.567.962 lei.

Potrivit Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI), la operaţiunea 3.2.2 în cadrul apelului lansat de MCSI au fost depuse 37 de proiecte, dintre care 36 au intra în procesul de evaluare, iar patru au fost respinse în etapele premergătoare evaluării tehnico-economice. În plus, Comitetul de Selecţie a primit din partea experţilor evaluatori externi în cadrul acestei operaţiuni 32 de propuneri de proiecte, din care au fost selectate spre finanţare 9 proiecte în funcţie de punctajul acordat şi ţinând cont de bugetul alocat apelului.

În ceea ce priveşte operaţiunea 3.3.2., Domeniul Major de Intervenţie 3 "Dezvoltarea E-economiei", Axa Prioritară III "TIC pentru sectoarele privat şi public", Programul Operaţional Sectorial "Creşterea Competitivităţii Economice", Comitetul de Selecţie a selectat spre finanţare un număr de 17 proiecte. În cadrul acestei operaţiuni au fost depuse 29 de proiecte, din care 28 au fost evaluate şi nouă respinse în etapele premergătoare evaluării tehnico-economice.

Proiectele depuse în cadrul celor două operaţiuni au avut ca solicitanţi autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, parteneriate între autorităţile publice centrale, precum şi asociaţii de dezvoltare intercomunitară în cadrul operaţiunii 3.2.2 "Implementarea de sisteme TIC în scopul creşterii interoperabilităţii sistemelor informatice", respectiv IMM-urile, în cadrul operaţiunii 3.3.2. "Suport pentru dezvoltarea sistemelor de comerţ electronic şi a altor soluţii electronice pentru afaceri".

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Conferinţa BURSA “FORUMUL INVESTITORILOR - 2026”
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2592
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5281
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7371
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0899
Gram de aur (XAU)Gram de aur647.5312

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
explorebucharest.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb