Media-Advertising

31 octombrie 2010

Petiţiile jurnaliştilor români împotriva Strategiei Naţionale de Apărare au fost declarate admisibile de Parlamentul European

F. A.Media-Advertising / 28 octombrie 2010

Comisia de Petiţii a Parlamentului European a declarat admisibile petiţiile împotriva introducerii în Strategia Naţională de Apărare (SNAp) a presei ca vulnerabilitate a statului român. Petiţiile semnate de un grup de jurnalişti români şi de Confederaţia Sindicatelor Democratice din România (CSDR), împreună cu membrul său afiliat, Federaţia Română a Jurnaliştilor MediaSind, vor fi aduse în dezbaterea Parlamentului European, informează un comunicat remis redacţiei.

CNA a aprobat prelungirea cu încă 9 ani a licenţei audiovizuale prin satelit pentru Realitatea TV

F. A.Media-Advertising / 28 octombrie 2010

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a aprobat azi prelungirea cu încă nouă ani a licenţei audiovizuale prin satelit, pentru postul Realitatea TV, după ce şase membri au votat favorabil. Doi dintre membrii CNA care au votat împotrivă au spus că vor sesiza Parlamentul printr-o scrisoare deschisă de faptul că CNA, ca instituţie, are o problemă în respectarea legii.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

Moise Guran a pus punct BizBazar

F.A.Media-Advertising / 3 octombrie 2010

Moise Guran, realizatorul emisiunii economice BizBazar de la Antena 3, a anunţat la finalul emisiunii de sâmbătă seară că aceasta a fost ultima ediţie BizBazar, scrie Hotnews.

Ador 2010: 13 agenţii câştigătoare

F.A.Media-Advertising / 1 octombrie 2010

Numai 26 de premii, dintre care 20 pe secţiuni şi şase pe categorii, au fost acordate, joi seară, în cadrul galei Festivalului Ador 2010, unde agenţia anului a fost declarată Leo Burnett&Target, scrie Hotnews.

Măsuri de reorganizare internă la TVR

F. A.Media-Advertising / 25 septembrie 2010

Consiliul de Administraţie al Televiziunii publice a aprobat, ieri, un plan de reorganizare internă ce urmăreşte, potrivit reprezentanţilor instituţiei, să "elimine risipa", să eficientizeze procesul de producţie şi să ajute la...

Libertatea presei, dezbătută în Parlamentul European

Viviani Mirică Media-Advertising / 9 septembrie 2010

Plenul Parlamentului European din Strasbourg a găzduit, marţi, o dezbatere privind libertatea presei în Uniunea Europeană, pornind de la declaraţia Comisiei Europene asupra restricţiilor privind libertatea de expresie, libertatea informaţiei şi a...

<< mai multe ştiri >>
Dezbaterea BURSA “Fondul Proprietatea, încotro?”
cristim.ro
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Noi. 2025
Euro (EUR)Euro5.0889
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4142
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4743
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7733
Gram de aur (XAU)Gram de aur576.7247

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale

more articles

Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
le-chateau.ro
targuldeturism.ro
cpbucharest.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo