Conferinţa BURSA “FONDURILE EUROPENE”Conferinţa BURSA “FONDURILE EUROPENE”

Mediatizarea cauzelor penale, restricţionată

GEORGE MARINESCU
Ziarul BURSA #Politică /

Prioritatea prezumţiei de nevinovăţie a persoanelor care se află sub cercetare sau urmărire penală a fost aprobată de Comisia comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru unificarea şi modificarea legislaţiei penale, cunoscută sub denumirea de Comisia Iordache. Conform noii modificări, sunt interzise difuzarea şi transmiterea de informaţii din dosarele aflate la instituţiile statului - poliţie, parchete, instanţe - cu privire la persoanele care sunt sus-pecte de săvârşirea unor fapte penale. Dacă vor fi difuzate date cu privire la unele proceduri, acestea trebuie făcute doar în conformitate cu viitoarele dispoziţiil legale.

Articolul aprobat de comisie din proiectul de lege privind modificarea Codului de procedură penală prevede:

"În cursul urmăririi penale şi al judecării cauzei în procedură de cameră preliminară sunt interzise comunicările publice, declaraţiile publice precum şi furnizarea de alte informaţii, direct sau indirect, provenind de la autorităţi publice sau orice alte persoane fizice sau juridice referitoare la faptele şi persoanele ce fac obiectul acestor proceduri.

În cursul urmării penale sau al judecăţii organele de urmărire penală sau instanţa de judecată pot comunica public date despre procedurile penale care se desfăşoară doar atunci când datele furnizate justifică un interes public prevăzut de lege sau acest lucru este necesar în interesul descoperirii şi aflării adevărului în cauză."

Indirect, articolul din proiectul de lege se referă şi la informaţiile apărute în presă. Se stabileşte că datele pe care mijloacele mass-media le primesc referitor la anumite cauze trebuie să justifice un interes public prevăzut de lege sau să ajute la descoperirea adevărului. Intenţia legiuitorului, aşa cum a rezultat din dezbaterile din cadrul Comisiei Iordache este ca prin difuzarea unor astfel de informaţii să nu se inducă publicului cititor sau telespectatorilor ideea vinovăţiei pentru persoanele aflate în orice fază a procesului penal.

Modificarea legislaţiei va înlătura acel aşa-numit spectacol al cătuşelor de la DNA şi îi va proteja pe suspecţi de ochii opiniei publice.

Motivarea majorităţii membrilor comisiei este că acest text de lege ar cores-punde cerinţelor Directivei Europene 2016/343 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumţiei de nevinovăţie şi dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale. Directiva a fost aprobată în 12 februarie 2016 şi a avut termen de implementare doi ani, România fiind în acest moment în întârziere.

Cu toate acestea, oficiali ai Comisiei de la Bruxelles, organism care a declanşat procedura de infringement pentru 11 state membre, printre care, şi România privind neaplicarea directivei privind prezumţia de nevinovăţie, au spus că aplicarea acestei directive şi procedura nu vor intra în contradicţie cu obiective legitime, precum combaterea corupţiei.

Opinia Cititorului ( 2 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Un fel de cenzura?

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. Cenzura legalizata de niste hoti.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Gala BURSA 2019
Gala BURSA 2019

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS