Ministrul apărării: Israelul va opri războiul în Gaza doar după ce ostaticii vor fi eliberaţi

R.S.
Internaţional / 25 martie

Ministrul apărării: Israelul va opri războiul în Gaza doar după ce ostaticii vor fi eliberaţi

Israelul nu va pune capăt războiului său în Fâşia Gaza până când Hamas nu va elibera ostaticii, a declarat astăzi la Washington ministrul israelian al apărării, Yoav Gallant, după ce Consiliul de Securitate al ONU a votat pentru o "încetare a focului imediată", potrivit AFP.

"Nu avem dreptul moral să oprim războiul atât timp cât mai sunt ostatici în Gaza", a declarat Yoav Gallant înaintea unei întâlniri cu consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, Jake Sullivan, şi cu secretarul de stat american, Antony Blinken, conform AFP.

Guvernul israelian a apreciat astăzi că abţinerea SUA în timpul votării rezoluţiei ONU în favoarea unei încetări a focului năruie eforturile sale de război şi de eliberare a ostaticilor deţinuţi în Fâşia Gaza, premierul israelian Benjamin Netanyahu decizând în acest context să nu trimită o delegaţie israeliană aşteptată la Washington, relatează sursa citată.

"Această retragere năruie atât efortul de război, cât şi eforturile vizând eliberarea ostaticilor, pentru că aceasta dă speranţe Hamas că presiunea internaţională îi va permite să obţină o încetare a focului fără eliberarea ostaticilor noştri", susţine într-un comunicat biroul premierului Netanyahu, scrie AFP.

După cinci luni şi jumătate de război, Consiliul de Securitate al ONU a cerut pentru prima oară o încetare imediată a focului, după abţinerea de la vot a SUA, aliat al Israelului, care s-a opus prin veto proiectelor de rezoluţii anterioare, notează AFP.

Preşedintele american Joe Biden i-a cerut premierului Benjamin Netanyahu să trimită o delegaţie la Washington pentru consultări cu privire la planurile Israelului de a lansa o ofensivă pe scară largă asupra oraşului Rafah din Fâşia Gaza, căreia Washington i se opune, precizează AFP.

SUA s-au declarat astăzi "extrem de dezamăgite" faţă de anularea vizitei delegaţiei israeliene de rang înalt, o decizie care ar putea tensiona şi mai mult relaţia deja tensionată între Israel şi marele său aliat, notează AFP.

În acest context, SUA au afirmat astăzi că vor găsi o cale de a avertiza Israelul împotriva unei ofensive la Rafah. "Credem că acest tip de invazie pe scară la largă ar fi o eroare", a declarat presei purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller, subliniind că secretarul de stat Antony Blinken va discuta despre Rafah cu ministrul israelian al apărării, Yoav Gallant, care se află la Washington, conform sursei citate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa BURSA “Piaţa financiar-bancară”
APA NOVA
e-infra.ro
fngcimm.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Mai. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6028
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0722
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8507
Gram de aur (XAU)Gram de aur345.1286

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
mastercommunications.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
everythinghr.live
thediplomat.ro
32.aicps.ro
roenergy.eu
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb