Miscellanea

21 aprilie 2011

Jud. Vaslui: un poliţist a refuzat o mită de 1.000 lei

F.A.Miscellanea / 21 aprilie 2011

Ieri, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie - Vaslui, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, cu sprijinul Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă, au prins în flagrant doi cetăţeni care încercau să mituiască un agent de poliţie, arată un comunicat remis redacţiei.

Dezbateri pe tema ,,Roşia Montana"

F.A.Miscellanea / 21 aprilie 2011

Astăzi a avut loc cea de a doua dintre cele patru dezbateri cu tema "Investiţii majore cu impact pe termen mediu şi lung în România - Roşia Montana", organizate de Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB), în contextul controverselor publice actuale privind protecţia mediului, conservarea patrimoniului naţional şi justificarea economică a acestui proiect, potrivit unui comunicat de presă transmis redacţiei.

Ceremonie de decernare organizată de SNSPA

F.A.Miscellanea / 21 aprilie 2011

Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) organizează miercuri, 27 aprilie 2011, ceremonia de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa Excelenţei Sale Doamna Irina Bokova, Director General al Unesco, informează un comunicat de presă transmis redacţiei.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

Antena Group dă în judecată RCS&RDS

F.A.Miscellanea / 21 aprilie 2011

Antena Group, societate care operează licenţele televiziunilor Antena 1, Antena 2, Euforia TV şi Antena 1 International, a depus astăzi, la Tribunalul Bucureşti, o cerere de chemare în judecată a RCS&RDS, cerând companiei de telecomunicaţii...

ALERTPetcu, trimis în judecată

F. A.Miscellanea / 21 aprilie 2011

Marius Petcu a fost trimis în judecată de procurorii DNA. Liderul Sanitas este acuzat de luare de mită. Acesta a fost surprins în flagrant când cerea 1,4 milioane lei.

Mihai Necolaiciuc a fost adus în ţară

F. A.Miscellanea / 20 aprilie 2011

Fostul director al CFR, Mihai Necolaiciuc, a fost adus în ţară, azi la prânz, cu o cursă Amsterdam-Bucureşti. Aducerea lui Necolaiciuc s-a făcut sub escorta IGPR, în urma mandatului semnat de autorităţile americane de predare a acestuia în...

Marius Petcu rămâne în arest

F.A.Miscellanea / 20 aprilie 2011

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a decis definitiv, marţi seara, să respingă recursul fostului lider sindical Marius Petcu împotriva deciziei de săptămâna trecută a Curţii de Apel Bucureşti, care a respins cererea acestuia de eliberare...

Debutul în luptă al Eurofighter multi-rol

F.A.Miscellanea / 19 aprilie 2011

Eurofighter Typhoon a început misiunile de luptă în Libia pe 21 Martie 2011 în cadrul operaţiunii "Odyssey Dawn", decisă de rezoluţiile 1970 şi 1973 ale Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite, informează un comunicat de presă...

Etichetarea alimentelor

F.A.Miscellanea / 19 aprilie 2011

Etichetarea alimentelor ar trebui să includă informaţii nutriţionale clare, cum ar fi "trans"- grăsimile artificiale, precum şi ţara de origine, susţin deputaţii europeni în Comisia de mediu astăzi, conform unui comunicat de presă remis...

Topul ţărilor cu cele mai multe branduri noi

F.A.Miscellanea / 19 aprilie 2011

România se plasează pe locul 3 în cadrul ţărilor cu cele mai multe branduri nou intrate pe piaţă în 2010, conform studiului CBRE "How Global is The Business of Retail", la care au participat peste 300 de retaileri din 73 de ţări de pe...

Marii câştigători ai Premiilor Pulitzer

F.A.Miscellanea / 19 aprilie 2011

În cadrul celei de-a 95-a gale a premiilor Pulitzer, desfăşurată la Universitatea Columbia din New York seara trecută, New York Times şi Los Angeles Times au câştigat câte două dintre cele mai râvnite premii acordate pentru jurnalism, potrivit...

Un nevăzător va conduce un Ferrari

F.A.Miscellanea / 19 aprilie 2011

În luna septembrie, Florin Georgescu, un nevăzător de la vârsta de 14 ani, va încerca să doboare recordul naţional la viteză, conducând un Ferrari, relatează un comunicat de presă remis redacţiei.

Arestat în lipsă pentru trafic de influenţă

F. A.Miscellanea / 19 aprilie 2011

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Constanţa, efectuează cercetări penale faţă de inculpatul Alexandrescu Ion Adrian, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă, arată un comunicat...

Licitaţia Poliţiei de Frontieră Constanţa

F.A.Miscellanea / 18 aprilie 2011

Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră (IJPF) Constanţa a scos la vânzare prin licitaţie publică patru nave care au depăşit termenul de exploatare, de 15 ani, preţurile fiind cuprinse între 256.132 de lei şi 731.333 de lei, transmite...

Scandal în Parlament

F.A.Miscellanea / 18 aprilie 2011

Scandalul din Palatul Parlamentului a izbucnit după ce dascălii, care participaseră la o întâlnire cu opoziţia, au vrut să asiste la angajarea răspunderii Guvernului, potrivit Realitatea.net.

ALERTFost director Termoelectrica, judecat

F. A.Miscellanea / 18 aprilie 2011

Ioan Ungureanu, fost director la Termoelectrica, a fost trimis în judecată, fiind acuzat de infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, având ca rezultat obţinerea de avantaje patrimoniale pentru sine sau altul, cu consecinţe...

Zece cetăţeni români repatriaţi

F.A.Miscellanea / 17 aprilie 2011

Zece cetăţeni români, exploataţi prin muncă în Grecia, au fost repatriaţi cu sprijinul autorităţilor elene şi al Ambasadei României la Atena, a precizat astăzi Ministerul Afacerilor Externe, la solicitarea Agerpres, relatează Hotnews.ro.

Scăderea numărului locurilor de muncă

F.A.Miscellanea / 17 aprilie 2011

În septembrie 2008, în România existau puţin peste 5,1 milioane salariaţi, iar până în decembrie 2009, numărul salariaţilor a scăzut deja la 4,7 milioane, ceea ce înseamnă că economia a pierdut în medie 28.000 de locuri de muncă pe lună în...

Porţi deschise la Lia Manoliu

F.A.Miscellanea / 17 aprilie 2011

Primarul general Sorin Oprescu îi invită pe bucureşteni să viziteze astăzi, de Florii, stadionul Lia Manoliu, informează Realitatea Tv.

<< mai multe ştiri >>
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2025
Euro (EUR)Euro5.0908
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3146
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4784
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8301
Gram de aur (XAU)Gram de aur622.2291

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
phoeniciahotels.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
phoeniciahotels.ro
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva

more articles

metalshow-tib.ro
hiperambrozia.com
le-chateau.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo