NOVEL RESEARCH: Contrabanda cu ţigarete, în creştere abruptă

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Companii #Contrabanda / 17 august 2018

Contrabanda cu ţigarete, în creştere abruptă

Piaţa neagră a ţigaretelor a urcat la 18,2%, în iulie

Gilda Lazăr, JTI: "Contrabanda cu ţigarete a ajuns, din nou, subiect de discuţii în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării"

Piaţa neagră a ţigaretelor a avut o creştere abruptă, în această vară, la finalul lunii iulie ajungând la nivelul de 18,2% din totalul consumului (cu 2,1 puncte procentuale mai mult faţă de mai 2018), conform studiului Novel Research. Compania arată că acesta este cel mai ridicat nivel al contrabandei din acest an, depăşind media din 2017, de 16%.

Marian Marcu, Director General Novel Research, subliniază: "Regiunea nord-est continuă să fie cea mai afectată de piaţa neagră, cu o pondere de 39,5%, deşi comerţul ilicit cu tigarete pare să fi luat cu asalt partea de vest a ţării. Cea mai importantă creştere se înregistrează în nord-vest, 14,7 p.p., până la 29,4%, regiunea ajungând, astfel, la un nivel record în ultimii trei ani! În plus, comerţul ilegal creşte cu 6,2 p.p. până la 26,9% şi în regiunea sud-vest. Din punct de vedere al provenienţei, «cheap whites» continuă să fie principala sursă, cu 63,9%. Ponderea produselor din tutun provenite ilegal din Moldova, Ucraina şi Serbia este relativ constantă".

Contrabandiştii folosesc din ce în ce mai mult rute neconvenţionale pentru introducerea în ţară a ţigărilor ilegale, "fâşia verde" reprezentând oportunitatea trecerii frauduloase a graniţei cu ris-curi minime, în ciuda eforturilor constante ale Poliţiei de Frontieră, atrage atenţia Ileana Dumitru, director Juridic şi Relaţii Publice, British American Tobacco. Domnia sa transmite: "Considerăm că iniţiativa foarte bună a Ministrului Finanţelor Publice de întărire a controlului în punctele vamale trebuie să fie dublată de măsuri la nivelul «fâşiei verzi», precum şi de întărirea relaţiilor bilaterale cu Ucraina şi Moldova în vederea prevenirii traficului ilicit dinspre aceste ţări. În caz contrar, există riscul ca investiţiile în punctele vamale să nu producă reducerea dorită a contrabandei, de la nivelul actual de 18,2% la unul mai apropiat de media europeană, de doar 9% în 2017".

La rândul său, Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs & Communications JTI Romania, Moldova şi Bulgaria, consideră: "Citim zilnic în presă des-pre destructurări de reţele, percheziţii sau capturi, iar contrabanda cu ţigarete a ajuns, din nou, subiect de discuţii în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării. Eforturile autorităţilor de aplicare a legii sunt vizibile. Se face totul, dar degeaba. De la un studiu Novel la altul, fenomenul se amplifică, iar gradul de sofisticare a reţelelor creşte. Un exemplu concludent: descoperirea întâmplătoare recentă a unui camion românesc cu şofer bulgar, trans-portând oficial haine din Turcia către Ucraina, iar neoficial 165 de baxuri de ţigarete cu timbre moldoveneşti, cel mai probabil fabricate în China. În ultima perioadă, pachetele de contrabandă se vând nu doar în pieţe, dar şi în magazine, pe sub tejghea. Piaţa neagră afectează atât veniturile bugetare, cât şi afacerile noastre legitime. De aceea, sprijinim eforturile autorităţilor prin programe concrete. JTI a donat Vămii române, începând din 2010, peste 50 de câini antrenaţi să depisteze tutun şi alţi câţiva cu dublă sau triplă specializare: tutun, droguri sau numerar. De asemenea, am contribuit la formarea echipelor canine ale Vămilor din Moldova şi Serbia. În ultimii nouă ani, am fost parteneri ai autorităţilor în organizarea de campanii publice anuale de conştientizare a efectelor profund negative ale contrabandei. Sunt acţiuni şi programe concrete pe care vom continua să le derulăm".

Creşterea contrabandei cu peste 2 puncte procentuale este cu atât mai îngrijorătoare cu cât, din ceea ce se vede, autorităţile de aplicare a legii luptă singure pe frontul contrabandei, fără o coordonare clară şi în absenţa unei strategii naţionale coerente, este de părere Valentin Canura, Sales Development Manager, Imperial Tobacco Romania, care opinează: "Suntem în plin proces de implementare a Regulamentului european privind sistemul de trasabilitate a ţigaretelor (Track & Trace) adoptat de Comisia Europeană, cu obiectivul de a reduce contrabanda. Sis-temul va monitoriza însă, exclusiv, produsele fabricate în UE, dar cele mai multe ţigarete de pe piaţa neagră provin din afara spaţiului comunitar, aşa cum se vede şi din studiile Novel. În afara faptului că Regulamentul în sine este inutil în lupta împotriva contrabandei cu ţigarete, sistemul este complicat şi costisitor, înregistrăm şi o serie de întârzieri ale reglementărilor obligatorii, cum ar fi desemnarea unui emiţător de coduri unice".

Începând cu prima săptămână a lunii august 2018, în baza unui Ordin comun al Ministrului de Finanţe şi Ministrului Afacerilor Interne, la nivel naţional se află în derulare o acţiune de amploare cu scopul de a combate contrabanda, traficul ilicit cu mărfuri şi evaziunea fis-cală, a anunţat Vicepreşedintele ANAF Bogdan Lari Mihei. Domnia sa menţionează că, în cadrul acestei acţiuni, sunt implicate toate autorităţile de aplicare a legii, intensificându-se controalele pe întreaga frontieră externă şi internă a ţării noastre: "Autoritatea vamală din România va continua eforturile de combatere a traficului ilegal cu produse accizabile, colaborând cu autorităţile vamale din regiune, cu autorităţile internaţionale de profil, precum şi cu companiile care îşi desfăşoară activitatea legal. Vom continua, de asemenea, să procedăm la îmbunătăţirea dotărilor tehnice şi a resurselor umane. În acest sens, precizăm că Guvernul României a suplimentat recent, la rectificarea bugetară, fondurile necesare pentru modernizarea birourilor vamale de frontieră, reoperaţionalizarea aparaturii de scanare şi achiziţionarea de scanere fixe la birourile vamale de frontieră, dotarea personalului vamal cu echipamente moderne de control şi protecţie. De asemenea, vor fi iniţiate demersurile necesare ocupării posturilor vacante şi suplimentarea lucrătorilor vamali, în special la birourile vamale de frontieră şi la echipele mobile".

La începutul acestei luni, poliţiştii de frontieră români şi bulgari au des-coperit peste 82.300 pachete cu ţigarete, ascunse într-un camion cu haine. În aceeaşi perioadă, poliţiştii din ITPF Sighetu Marmaţiei au efectuat 51 percheziţii la locuinţele unor persoane care fac parte dintr-un grup infracţional axat pe contrabandă cu ţigarete. Tot ei au capturat 21.000 de pachete de ţigarete în iulie şi 54.950 pachete în iunie. În luna iulie, poliţiştii STPF Mehedinţi au destructurat o importantă reţea de contrabandă cu produse accizabile, iar în iunie poliţiştii din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Iaşi au descoperit 7.000 de ţigarete, care au fost trecute peste graniţă cu drona.

Producătorii de ţigarete consideră că, pentru reducerea traficului ilicit, este necesară adoptarea unei Strategii naţionale de combatere a comerţului ilegal cu ţigarete, pe modelul celei elaborate în 2011, precum şi mai multe schimbări legislative pe care, împreună cu autorităţile de aplicare a legii, le solicită de mai mulţi ani. Industria opinează că, pe lângă reglementarea unitară, pe criteriu cantitativ, a infracţiunii de contrabandă cu ţigarete, este necesară intensificarea operaţiunilor la punctele de trecere a frontierei interne, cu Ungaria şi Bulgaria, precum şi stabilirea unor atribuţii specifice pentru poliţia locală şi jandarmerie, întrucât comerţul ilegal cu ţigarete se desfăşoară aproape nestingherit în zona de competenţă a aces-tora - pieţe, oboare, staţii de metrou.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Se ,, truţuleşte " ţigara şi alcoolul !!!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb