Oceanele pot "muri" mai repede decât ne închipuim

O.D.
Ziarul BURSA #Miscellanea / 5 mai 2022

Oceanele pot "muri" mai repede decât ne închipuim

Problemele mediului se acutizează de la un an la altul, iar situaţia este mult mai complicată decât îşi închipuie marea majoritate a oamenilor. Semnalele de alarmă ale specialiştilor nu mai au efectul scontat, se vorbeşte mult pe subiect şi se acţionează puţin. În lipsa unei reduceri a emisiilor de gaze cu efect de seră, speciile care trăiesc în oceane riscă să fie decimate până în anul 2300, într-o manieră comparabilă cu o extincţie în masă care a avut loc în urmă cu aproximativ 250 de milioane de ani, a avertizat un studiu publicat în prestigiosul jurnal Science. Limitarea încălzirii planetei la 2 grade Celsius comparativ cu era preindustrială ar conduce, însă, la evitarea acestui scenariu catastrofal, au subliniat cercetătorii. În cadrul studiului, oamenii de ştiinţă au utilizat modele care au analizat asocierea dintre încălzirea globală, scăderea cantităţilor de oxigen din apă ca urmare a acesteia şi cantităţile de oxigen necesare supravieţuirii speciilor. Deosebit de complicat de studiat, astfel de proiecţii ale riscurilor de dispariţie din oceane au fost până acum foarte puţin formulate. Rezultatele sunt alarmante: dacă nivelul de emisii de gaze cu efect de seră care încălzesc planeta continuă să se accelereze, atunci oceanele ar putea suferi o extincţie în masă până în anul 2300, comparabilă cu cea din permian, ultima perioadă a erei paleozoice. În timpul acestui eveniment catastrofal, biodiversitatea marină s-a redus la minimum, sub efectul combinat al creşterii temperaturilor şi al unui declin al nivelului de oxigen din oceane, o traiectorie în curs şi în prezent. Potrivit acestui scenariu, oceanele tropicale ar pierde cele mai multe specii. Însă, numeroase specii din aceste zone ar migra în alte regiuni pentru a supravieţui. Pe de altă parte, speciile polare ar suferi o dispariţie în masă, neavând unde să se refugieze. O rază de speranţă, un scenariu ce presupune limitarea încălzirii la 2 grade Celsius ar permite "reducerea severităţii extincţiilor cu 70%, evitându-se o extincţie în masă", conform constatărilor studiului. "Deoarece extincţiile marine nu au progresat la fel de departe ca cele de pe uscat, societatea noastră are timp să schimbe cursul evenimentelor în favoarea vieţii din oceane", au scris oamenii de ştiinţă într-un articol ce însoţeşte studiul.

Acordul de la Paris, textul internaţional de referinţă, stabileşte obiectivul de limitare a încălzirii globale "cu mult sub 2 grade Celsius în raport cu nivelurile preindustriale" şi, dacă este posibil, la +1,5 grade Celsius. Acest obiectiv este "în afara" angajamentelor internaţionale actuale, potrivit Grupului Interguvernamental de Experţi în evoluţia Climei (GIEC) al ONU.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. doom porn

    1. Ce te face să crezi asta?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9752
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5471
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3043
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9437
Gram de aur (XAU)Gram de aur385.5996

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
hipo.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb