OFICIALI GUVERNAMENTALI: "South Stream este avantajos economic pentru Bulgaria şi Serbia"

A.G.
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 12 decembrie 2013

"South Stream este avantajos economic pentru Bulgaria şi Serbia"

Proiectul de gazoduct South Stream este avantajos economic pentru Bulgaria şi Serbia şi va asigura livrări stabile de gaz natural, a declarat, ieri, premierul bulgar Plamen Oreşarski, la finalul întrevederii cu omologul său sârb, Ivica Dacic, informează ITAR-TASS. "În ceea ce priveşte cerinţele europene faţă de proiect, ne aşteaptă negocieri în timpul cărora vom ţine cont în mare măsură de acestea", a spus Oreşarski, conform Agerpres.

Potrivit şefului guvernului bulgar, "cerinţele UE privind proiectul sunt o problemă care trebuie să fie soluţionată la un nivel politic înalt, cu participarea Federaţiei Ruse şi Uniunii Europene (UE)". "Serbia nu are probleme cu South Stream, iar noi suntem foarte interesaţi ca acest proiect să fie realizat, pentru că la ora actuală primim gaz doar prin Ucraina", a declarat, la rândul său, premierul sârb.

Ivica Dacic a subliniat că Serbia nu este membră a UE, însă nu este în stare să construiască de una singură South Stream, un gazoduct de o "importanţă colosală" pentru economia sârbă.

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Conferinţa BURSA “FORUMUL INVESTITORILOR - 2026”
eximbank.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2488
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5102
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7242
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0718
Gram de aur (XAU)Gram de aur647.4767

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
explorebucharest.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb