Abonament gratuit
Videoconferinţa “Afaceri în agricultură”Videoconferinţa “Afaceri în agricultură”
Videoconferinţa “FONDURI EUROPENE”

OPINIIRiscul de a te înşela în turmă

CRISTIAN DOGARU
Ziarul BURSA #Miscellanea /

Filosofia "mergi cu trendul" e bună pentru managerii de fonduri mutuale, dar în cazul autorităţilor guvernamentale aşteptăm ceva mai mult. Să te înşeli în turmă e mai puţin riscant decât să încerci să ai dreptate pe cont propriu când ai în faţă oglinda performanţelor celorlalţi, dar uneori pur şi simplu nu ne pemitem să dăm cu băţul în baltă cu scuza că o fac şi alţii. Mă refer la efectele blocării economiei când ne confruntam cu câteva sute de cazuri noi de Coronavirus şi la încercările gâfâite de a păstra activitatea economică pe linia de plutire acum, când ne luptăm cu câteva mii de cazuri zilnice.

Lacătul pus pe economie ne-a crescut rapid gradul de îndatorare, pentru că statul nu a mai colectat aceleaşi venituri din taxe şi impozite şi a trebuit să se împrumute pentru a compensa deficitul, iar scuza oferită atunci era că sistemul încearcă să cumpere timp. Ei bine, nu ştiu cât timp s-a cumpărat, am observat destule achiziţii la suprapreţ de articole medicale, am văzut decontări de prestaţii de la privat la stat, dar nu am asistat la o creştere spectaculoasă de locuri la ATI, astfel încât când s-a ajuns la 600 de locuri ocupate deja vorbim de mutarea pacienţilor din Bucureşti în provincie. Ce ne facem dacă numărul de cazuri continuă să crească şi asta timp de câteva luni, până la o nouă scădere?

Impactul emoţional al celor care se luptă pentru viaţa lor, a rudelor care îşi frâng mâinile şi ies în presă pentru a-şi striga disperarea va fi atât de mare încât se va trece în final la o nouă reducere a mobilităţii sociale. Şcolile vor fi cel mai uşor de închis, privaţii au trimis deja o bună parte dintre angajaţi în munca online, iar statul o va reintroduce la rândul său (probabil că destui angajaţi de la stat vor rămâne acasă după alegeri, sectorul public va fi vizat de un amplu program de restructurări în încercările de a echilibra cheltuielile bugetare cu veniturile tot mai mici). Din păcate, îmi imaginez cu greu implementarea unor noi programe de sprijin pentru IMM-uri după ce abia au pornit cele din prezent. Multe afaceri din zona Horeca vor rămâne probabil închise după ce trece şi al doilea val pandemic, tot ce ţine de prestări servicii va mai încasa un croşeu pe partea de venituri în următoarele luni şi în multe cazuri acesta va coincide cu knock-out-ul financiar. Voi urmări cu interes evoluţia volumelor de vânzări de Black Friday 2020 - dacă până acum au tot fost depăşiri şi noi recorduri, pariul meu pentru 2020 este că ne vom confrunta cu un recul serios. Mai ales că din ianuarie era aşteptată şi reluarea plăţii ratelor la creditele bancare. Nu este exclusă o nouă amânare, cu binecuvântarea autorităţilor europene, dar asta nu ar însemna decât amânarea decontului, nu anularea lui.

Bursa ar trebui să aibe încă o corecţie importantă, poate nu de magnitudinea celei din martie, dar de această dată specificul local va adăugă un bonus, sunt prea multe dezechilibre acumulate intern pentru care se aşteaptă ajustări dure. Dacă adăugăm aici şi contribuţia externului (eventuala victorie a contracandidatului lui Trump în SUA), atunci sunt întrunite toate premisele pentru a recomanda refugiul pe cash pentru cei cu profil speculativ. Pentru restul, mă refer la cei care au ales bursa pentru diversficare, sfatul este să se înarmeze cu răbdare, nu vom avea prea repede o revenire în V, mai degrabă una în L.

Se puteau întâmpla lucrurile altfel? La precedenta criză financiară, mulţi se întrebau de ce n-a putut fi România precum Polonia, unde criza s-a simţit mai puţin datorită unor măsuri inspirate de stimulare a economiei (în Româ­nia s-au majorat dobânzile, de pildă, în prima fază a crizei, în loc să scadă). Acum ne întrebăm probabil de ce n-am fost precum Suedia, unde n-a existat blocarea economiei şi unde s-ar putea experimenta acum cu brio izolarea, având în vedere că gradul lor de îndatorare a scăzut în pandemie. Până la urmă, pentru a fi oaia neagră îţi trebuie şi curaj, dar şi viziune bazată pe expertiză. Ceea ce, în România, după politizarea excesivă şi falsificarea pe scară largă a diplomelor şi calificărilor, e tot mai greu de imaginat.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. perinent articol!

    la mai multe 

    1. Da,subscriu, imi plac mult articolele dlui Dogaru: informații,claritate, tot ce vrei!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS
BTPay
Nuclearelectrica

Curs valutar BNR

23 Oct. 2020
Euro (EUR)Euro4.8744
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1145
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5485
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.3849
Gram de aur (XAU)Gram de aur252.5738

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

AAGES GROUP
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
14 Noiembrie - Noaptea Muzeelor
Legal Accelerators
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie