Noua conducere a Autorităţii de Supraveghere Financiară(ASF) a identificat erori majore în documente oficiale prezentate de angajaţii mai multor Direcţii membrilor Consiliului. Erori "ciudate"ar fi fost identificate atât în documente venite dinspre cele trei sectoare supravegheate (asigurări, piaţa de capital şi pensii private) cât şi în notele emise de Direcţia Juridică. Există suspiciuni că respectivele erori ar fi fost strecurate intenţionat, pentru a da posibilitatea firmelor supravegheate şi vizate de respectivele documente să conteste cu succes eventuale decizii care le-ar dezavantaja. În acest sens se va desfăşura în ASF un audit al documentelor venite dinspre sectoare către Consiliu. Pentru verificarea naturii greşelilor deja identificate sunt deja începute cercetări interne, au arătat, pentru economica.net , mai multe surse avizate.
De altfel, în cadrul ASF a fost înfiinţat recent şi un nou Serviciu, care se va ocupa tocmai cu verificarea documentelor care ajung în atenţia Consiliului şi nu numai a acestora. Este vorba despre Serviciul de Conformitate, care va acţiona sub coordonarea directă a preşedintelui Nicu Marcu şi unde lucrează, deocamdată, doi dintre consilierii acestuia. Scopul Serviciului este tocmai acela de a identifica şi corecta eventualele erori din viitor. Erorile la care facem referire ar fi fost mai frecvente în cazul sectorului Piaţa de Capital, însă greşeli "ciudate" în documente au apărut şi în zona asigurărilor. Există şi un tipar al acestor greşeli, ne-au explicat sursele citate. Direcţiile prezentau membrilor executivi ai Consiliului (vicepreşedinte responsabil de sector, prim vicepreşedinte sau preşedinte) câte patru seturi de documente în legătură cu anumite speţe. Trei dintre aceste seturi de documente erau semnate şi asumate de către cei care au elaborat lucrarea şi de către directorul de Direcţie, în timp ce un al patrulea set trebuie semnat doar de către executivul din Consiliu. În mod normal, cele patru seturi trebuie să fie identice. Totuşi, în mai multe situaţii s-a descoperit că în actele menite să fie semnate de " executiv" apăreau formulări diferite faţă de celelalte trei seturi. În unele cazuri ar fi fost modificări discrete, iar în altele chiar schimbări de anvergură, pasaje întregi modificate, relatează sursa citată.
Efectul direct al unor astfel de erori (deocamdata nedemonstrate ca fiind intenţionate) este un avantaj oferit firmelor vizate de lucrări. "Astfel de suspiciuni au existat mereu în ASF. Sunt voci care vorbesc de ani de zile despre aceste greşeli mai mult sau mai puţin intenţionate. Până acum, nimeni nu a îndrăznit să deschidă discuţia. Ce se întâmplă este că firmelor supravegheate li se conferă un avantaj cert. Ele pot contesta în instanţă deciziile Consiliului, pe baza erorilor de procedură de genul celor despre care vorbim. Merg în contencios şi câştigă lejer şi au fost destule cazuri de acest tip, când toată lumea se întreba cum a putut pierde ASF", arată o sursă care cunoaşte situaţia, conform economica.net.
1. Nu are niciun sens speculatia asta
(mesaj trimis de anonim în data de 12.01.2021, 00:15)
Ca membrii Consiliului ASF sunt indusi in eroare de angajatii "eterni " de la ASF e un lucru cunoscut de orice jucator din piata. Acesti angajati sunt stapanii ASF si controleaza ce si cum ajunge in Consiliu. Consiliul nu poate decat sa voteze intr-un anumit sens intrucat materialele ajung acolo blindate acolo cu puncte de vedere si "opinii" juridice.
Partea cu elaborarea in mod gresit ca sa se poate apoi castiga in instanta e o aberatie. Adevarul este ca anumite decizii sunt date abuziv pe baza unor materiale intocmite din dorinta de a platii niste polite personale sau de avantaja o tabara. De aici si procesele care se castiga.
Intitiativa e buna dar sper sincer ca nu se datoreaza argumentului stupid prezentat in articol.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 12.01.2021, 02:41)
este de noaptea mintii
stat in stat!!!?
cum este posibil asas ceva , este greu de imaginat in ce hal a ajuns aceasta institutie!
si mai si face caz de propriile aberatii/incompetente/ fraude!!!
pe niste salarii care sfideaza bunul simt elementar "cativa angajati" fac ce considera ei/platesc polite/submineaza o autoritate de stat!!??
INCREDIBIL!
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.01.2021, 09:20)
Ce mă amuză naivitatea ta și candoarea de fată mare "dar vai cum așa??!". Dacă oamenii simpli de pe stradă ar știi că există ASF și mai ales dacă ar știi ce se întâmplă în ASF, ce personaje sunt acolo și mai ales ce salarii iau...cazul din articolul prezent este nimic. Dacă la informațiile astea te roșești atât în obrăjori și te superi...când vei afla realitatea și faptul că toate adunăturile au 14 salarii (prima de Crăciun și Paște) de vestul Europei (2000-15000 de euro pe lună) ce o să faci bibelou de porțelan? Crapi? Țară fără viitor!
2.2. Pai... (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de Paul B în data de 12.01.2021, 10:05)
Angajatii in cauza nu fac " ce considera ei " ...
Executa in functie de " comanda " primita ...
Iar lansarea unei " comenzi " presupune o plata la executarea ei ...
Probabil ca plata este substantiala - procentaj din amenda evitata astfel ...
Iar practica asta - " colaborare " in particular cu cei pe care , oficial , institutia ii supravegheaza - este veche la CNVM / ASF ...
De la infiintarea CNVM , probabil ...
O alta metoda larg aplicata a fost ignorarea - repetata - a sesizarilor primite ...
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 12.01.2021, 10:31)
ASF a asigurat protecție și consiliere pentru formarea cartelurilor toxice din asigurări și piata de capital. Nu e întâmplare ca toate cele 3 piete au un centru dominant, este o politică așezată bine pe un eșafodaj de legislație secundară emisă de ASF care a asigurat succesul fraudelor de tot felul. Rezolvarea nu este sa înființeze alte structuri, rezolvare este in revizuirea legislației și aplicarea legii corect și fără înțelegeri oculte. Consilierii persoanali ai președintelui nu pot sa aiba puteri sporite fata de consiliu in ansamblul lui, ASF nu este moșie președintelui. Tocmai puterile enorme ale președintelui si vicepresedintilor care sunt complet nepregătiți conduc la erori de judecată. Pentru transparență ASF sa publice toate întâlnirile tematice din cadrul Grupului Consultativ in domeniul protectiei consumatorilor. Cine e invitat, cum se întocmesc tematicile, cine le prelucrează, etc. Un laborator al fraudelor complet aservit cartelurilor.
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 12.01.2021, 10:50)
Un caz celebru e cel de la Sif 5 unde ASF se face ca nu vede concertarea grupului Lakis&Dragoi.
5. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 12.01.2021, 11:01)
Fiecare vicepresedinte are un numar de 5-6 consilieri care in mod normal sunt platiti, foarte bine, tocmai pentru a analiza si verifica documentele propuse spre aprobare catre consiliu. Daca oamenii aia si ar face treaba si ar avea expertiza necesara, ar putea identifica asemenea erori, intentionate sau nu. Dar cum consilierii sunt in majoritate niste d-re blonde si sexy, angajate la comanda, cine sa faca asta? Iar dl presedinte, in loc sa angajeze pe posturile respective oameni calificati, mai bine mai face un nou serviciu, sa mai angajeze si el, ca de, leafa e buna, iar pe domnisoare nu le poate deranja...