PENTRU CĂ NU A COMUNICAT TRANSPUNEREA NOILOR NORME DE TRANSPARENŢĂ FISCALĂ, România riscă să fie chemată la CJUE

Ziarul BURSA #Politică / 8 iunie 2018

Comisia Europeană a decis, ieri, să trimită României şi altor patru state membre - Cipru, Grecia, Irlanda şi Luxemburg - avize motivate pentru faptul că nu au comunicat transpunerea noilor măsuri privind schimbul automat obligatoriu de informaţii în domeniul fiscal, în ceea ce priveşte accesul autorităţilor fiscale ale statelor membre la informaţii privind combaterea spălării banilor, potrivit Agerpres.

Solicitarea Comisiei ia forma unui aviz motivat, iar în absenţa unui răs-puns satisfăcător în termen de două luni, CE poate trimite aceste state membre în faţa Curţii de Justiţie a UE.

De asemenea, Comisia a salutat transpunerea aceloraşi măsuri de Bulgaria şi a decis să închidă procedura de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor în cazul acestei ţări.

Potrivit unui comunicat al CE, statele membre trebuiau să transpună măsurile Directivei UE 2016/2258 a Consiliului până la data de 31 decembrie 2017. Noile norme sunt concepute astfel încât să ofere autorităţilor fiscale mult doritul acces la informaţiile privind combaterea spălării banilor şi să le permită să reacţioneze rapid şi eficient în cazurile de evaziune fiscală.

Prin pachetul său lunar de decizii de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor, Comisia Europeană urmăreşte acţionarea în justiţie a statelor membre care nu şi-au îndeplinit obligaţiile ce le revin în temeiul legislaţiei UE. Aceste decizii, care vizează diverse sectoare şi domenii de politici ale UE, au scopul de a asigura aplicarea corespunzătoare a legislaţiei UE în beneficiul cetăţenilor şi al întreprinderilor.

Principalele decizii adoptate de Comisia Europeană în luna iunie includ 24 de scrisori de punere în întârziere în ceea ce priveşte îndeplinirea obligaţiilor de stat membru, 12 avize motivate şi o trimitere în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Totodată, Comisia închide 104 cazuri în care diferendele cu statele membre în cauză au fost soluţionate fără a fi necesară continuarea procedurii.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2567
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5542
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5739
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1421
Gram de aur (XAU)Gram de aur626.9528

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb