PENTRU PRIMELE NOUĂ LUNI ALE ANULUI Vifrana a raportat o pierdere de un milion de lei, peste cea din intervalul ianuarie-septembrie 2020

A.I.
Ziarul BURSA #Companii / 24 noiembrie 2021

Vifrana a raportat o pierdere de un milion de lei, peste cea din intervalul ianuarie-septembrie 2020

Reacţie negativă a preţului acţiunii în piaţă

Vifrana (BIOW), producător din ţara noastră de vin ecologic, a raportat pentru primele nouă luni ale anului o pierdere de aproape un milion de lei, peste cea din primele trei trimestre ale lui 2020, de 0,63 milioane de lei, în condiţiile scăderii veniturilor cu o dinamică mai mare decât cea a cheltuielilor, după cum reiese din raportul companiei publicat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Piaţa a reacţionat negativ, astfel încât ieri, după primele trei ore de tranzacţionare, acţiunile BIOW înregistrau un declin de 10,2%, până la 0,32 de lei, dar ulterior au mai recuperat din pierdere, încheind ziua preţul de 0,3445 lei.

Cifra de afaceri netă a companiei s-a ridicat la aproape 3,1 milioane de lei, în scădere cu 19,5% comparativ cu cea din intervalul ianuarie - septembrie 2020, în contextul în care valoarea producţiei vândute a coborât cu 21%, până la 3,1 milioane de lei.

Veniturile aferente costului de producţie în curs de execuţie au fost de 2,5 milioane de lei, cu 24,2% mai mici decât cele din primele nouă luni ale lui 2020, în timp ce alte venituri din exploatare, reprezentând veniturile din subvenţii pentru investiţii, au fost relativ stabile, la 0,57 milioane de lei. Astfel, pentru primele trei trimestre ale anului, Vifrana a raportat venituri din exploatare de 6,24 milioane de lei, cu 19,8% sub cele din ianuarie - septembrie 2020.

Pe de altă parte, cheltuielile de exploatare au fost de 7,25 milioane de lei, în scădere cu 9,8% comparativ cu cele din primele trei trimestre ale lui 2020. Cheltuielile cu materiile prime şi materialele consumabile au fost de 3,36 milioane de lei, cu 27,6% sub cele din acelaşi interval al anului trecut, în condiţiile în care compania a negociat condiţii contractuale la preţuri competitive, cu impact favorabil asupra costurilor şi, în final, asupra marjelor comerciale, potrivit raportului. Alte cheltuieli din exploatare s-au ridicat la 1,59 milioane de lei, în creştere cu 54,8%, comparativ cu cele din primele nouă luni ale lui 2020.

În aceste condiţii, pentru primele trei trimestre ale anului, Vifrana a raportat o pierdere din exploatare de circa un milion de lei, faţă de cea de 0,25 milioane de lei, în intervalul ianuarie - septembrie 2020.

La data de 30 septembrie 2021, activele totale ale companiei se ridicau la 18,07 milioane de lei, cu 9% sub cele de la finele anului trecut, în timp ce datoriile totale, ce erau doar pe termen scurt, au fost de 0,8 milioane de lei, cu 22,9% sub cele din decembrie anul trecut.

"Valorile reduse până la nule ale datoriilor cu exigibilitate peste un an, precum şi ponderea redusă a datoriilor pe termen scurt în structura de finanţare a societăţii au menţinut indicatorii de solvabilitate şi de îndatorare semnificativ sub nivelul minim considerat de risc", se arată în raportul Vifrana.

Producătorul de vinuri ecologice a fost listat în Piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti în luna mai a acestui an, în urma unei finanţări în valoare de 9,5 milioane de lei, obţinută în decembrie 2020, prin plasament privat de acţiuni. Finanţarea a fost folosită pentru rambursarea unui credit CEC Bank, rebrandingul companiei şi demararea planului de investiţii în noi tehnologii. Plasamentul a fost încheiat la preţul unitar de 0,45 lei/acţiune.

Vifrana a fost înfiinţată în 1998 şi s-a reorientat spre cultivarea viţei de vie şi producţiei de vinuri începând cu 2006, când au fost puse bazele plantaţiei de viţă de vie ecologică. În prezent, compania produce vinuri organice şi administrează crama Vifrana care procesează întreaga cantitate struguri provenită din cultura proprie de viţă de vie (circa 130 ha) din zona Adamclisi, Dobrogea.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. felicitari, Vifrana!

    felicitari, Goldring! 

    stau sa ma intreb care perla este mai mare; Vifrana sau AirClaim?

    1. Perle au fost si vor mai fi nu doar pe Goldring.În categoria perle azi avem:REIT,RAJKO,MAM BRICOLAJ,BIOW,ADISS,CLAIM.Supr aevaluate,apoi apar pe piață si coborărea e de.minim.40%,minim...da,am.uit at să menționăm.paravanul...piața face prețul.Pare că se transformă în. perle și HUNT,SAFE,AST...sper să greșesc cu astea....cine subscrie la astfel de.perle,milă.mi e de ei.Atenție la manevrele(listările) brokerilor,care normal că sunt pe o mănă cu firma care ajunge a fi.listată.

      Și totuși, putem să avem surprize bune de la Raiko, de la Adiss chiar și Safe pornind de la acest preț ! Au șefi valoroși și corecți !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5521
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2944
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9517
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.9182

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
rommedica.ro
hipo.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb