Percheziţii la restaurantele şi cluburile cunoscute din Bucureşti

F.D.
Miscellanea / 14 septembrie 2022

Percheziţii la restaurantele şi cluburile cunoscute din Bucureşti

Poliţiştii bucureşteni şi procurori de la Parchetul Curţii de Apel fac astăzi percheziţii la mai multe cluburi de lux şi restaurante din Bucureşti. Sunt vizate Nuba, La Plăcinte, Argentine Herăstrău, Poesia, The Drunken Lords, Springtime, Le Bistrot Francais, dar şi Agenţia pentru întreprinderi mici şi mijlocii, relatează g4media.ro.

Conform sursei citate, autorităţile acuză administratorii acestor companii că au cerut şi obţinut fonduri nerambursabile de la bugetul de stat, sub forma unor ajutoare, deşi nu îndeplineau toate condiţiile de eligibilitate prevăzute de lege, mai precis nu deţineau autorizaţie de funcţionare pentru toate punctele de lucru sau pentru o parte dintre ele.

Agenţia guvernamentală a aprobat toate cererile de ajutoare.

Poliţiştii şi procurorii vizează infracţiunile de obţinerea ilegală de fonduri şi neglijenţă în serviciu, scrie g4media.ro.

Cele şapte firme vizate în dosar sunt acuzate că ar fi obţinut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum total de peste 1,5 milioane de euro, mai precizează g4media.ro.

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.2088
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4801
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6989
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9779
Gram de aur (XAU)Gram de aur654.1370

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
ccib.ro
gustulitaliei.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb