"Petrom" şi-a păstrat toate perimetrele de exploatare în prima jumătate a acestui an

Ziarul BURSA #Companii #Energie / 19 august 2004

Societatea Naţională a Petrolului Petrom SA nu a renunţat, în prima jumătate a acestui an, la nici un perimetru de exploatare, a declarat miercuri preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, Iuliana Stratulat. "În 2004, Petrom nu a renunţat la nici un perimetru de exploatare. OMV a spus, de altfel, că nu se renunţă la nimic pînă nu se va face o revizuire a acestor perimetre, pentru a vedea ce zăcăminte sunt nerentabile", a afirmat Iuliana Stratulat, precizînd că există deja investitori interesaţi de preluarea zăcămintelor declarate nerentabile.

Conform legii, Petrom are dreptul de a transfera licenţele de exploatare, cu acordul ANRM. Dacă OMV devine acţionar majoritar, prin efectuarea majorării de capital, va dispune de aceste licenţe în continuare, pe perioada în care există zona de activitate în domeniul extracţiei.

Pînă în prezent, în evidenţa ANRM există rezerve de ţiţei dovedite, pentru care există studii de exploatare, de 70 milioane tone, care ne-ar ajunge timp de 17 ani în condiţiile capacităţii de extracţie din prezent.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.2489
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5099
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0503
Gram de aur (XAU)Gram de aur658.0414

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
explorebucharest.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb