Plan pentru o criză în energie: industria poate fi deconectată, populaţia rămâne protejată

Guvernul a adoptat, ieri, Planul de Pregătire pentru Riscuri în domeniul energiei electrice, document care stabileşte cum trebuie să reacţioneze autorităţile centrale dacă Sistemul Electroenergetic Naţional este lovit de un atac cibernetic, un val de frig extrem, o criză a combustibililor, o secetă severă, un cutremur sau chiar un război. Dincolo de limbajul tehnic şi de cele 56 de pagini ale planului, mesajul este cât se poate de direct: într-o criză majoră, statul trebuie să ştie cine decide, cine intervine, ce instalaţii sunt protejate, de unde poate veni energia de urgenţă şi, în ultimă instanţă, cui i se întrerupe alimentarea pentru a împiedica prăbuşirea întregului sistem. Iar referitor la întreruperea alimentării, cei vizaţi sunt consumatorii industriali, iar consumatorii casnici şi rezidenţiali vor beneficia în continuare de electricitate.

La finalul şedinţei de guvern, premierul interimar Ilie Bolojan a anunţat că astăzi Executivul va adopta o nouă hotărâre prin care Transelectrica va fi desemnată drept entitatea care se va ocupa de punerea în aplicare a acestui plan în privinţa reducerii consumului de energie al consumatorilor industriali, în perioadă de criză energetică, sau cu privire la deconectarea temporară a unor consumatori industriali, cu o notificare prealabilă trimisă cu 24 de ore înainte.

Hotărârea de Guvern aprobată ieri stabileşte un mecanism naţional de prevenire şi gestionare a crizelor de electricitate, elaborat de Ministerul Energiei în baza Regulamentului european 2019/941. Nu este un plan de raţionalizare aplicabil imediat şi nici anunţul unor întreruperi programate pentru populaţie, ci un document stabileşte modul de acţiune al statului atunci când piaţa, producţia şi importurile nu mai sunt suficiente, iar funcţionarea în siguranţă a reţelei este ameninţată.

Punctul de plecare este o listă europeană întocmită de ENTSO-E, organizaţia operatorilor europeni de transport şi sistem, care a identificat 32 de scenarii regionale, de la atacuri informatice şi sabotaje până la furtuni solare, erupţii vulcanice, accidente nucleare, defecţiuni simultane, erori umane, pandemii şi conflicte armate. După evaluarea probabilităţii şi a impactului asupra României, autorităţile centrale de la Bucureşti au restrâns lista la nouă ameninţări care trebuie tratate prioritar: atacul cibernetic asupra reţelei electrice, valul de frig, fenomenele extreme de iarnă, criza combustibililor fosili, grevele şi revoltele angajaţilor, pandemia, seceta, cutremurul şi conflictul militar.

Potrivit datelor prezentate de Guvern, un atac cibernetic poate compromite sistemele SCADA prin care sunt controlate reţelele şi instalaţiile, poate şterge date, bloca operaţiuni sau chiar transfera controlul unor echipamente către atacatori. Un val de frig prelungit poate împinge consumul în sus exact când transportul cărbunelui este îngreunat, gazele devin insuficiente, turbinele eoliene sunt oprite de condiţiile meteo, iar liniile electrice cedează sub vânt şi zăpadă. Seceta poate reduce simultan producţia hidro şi posibilităţile de răcire ale centralelor termoelectrice şi nucleare. Un cutremur puternic poate avaria stâlpi, transformatoare, staţii şi centre de dispecerizare înainte ca autorităţile să aibă timpul necesar pentru măsuri preventive. În cazul unui conflict militar, planul merge până la relocarea centrelor de comandă în spaţii protejate, evacuarea personalului şi intervenţia în instalaţii sub protecţia structurilor specializate.

Principiul central este că piaţa de energie trebuie lăsată să funcţioneze cât mai mult timp, inclusiv atunci când oferta este redusă, cererea este mare, iar preţurile cresc abrupt. Înaintea oricărei măsuri radicale, Transelectrica trebuie să încarce grupurile energetice până la puterea maximă disponibilă, să solicite revenirea anticipată în exploatare a unităţilor aflate în reparaţie, să folosească mai eficient hidrocentralele, capacităţile de stocare şi centralele cu acumulare prin pompaj, să modifice topologia reţelei, să crească posibilităţile de import şi să ceară energie de urgenţă de la operatorii statelor vecine.

Dacă aceste măsuri nu sunt suficiente, statul poate trece la instrumentele care afectează direct piaţa şi marii consumatori. Exporturile pot fi reduse sau anulate, capacitatea de interconexiune pe direcţia export poate fi limitată, grupurile aflate în rezervă tehnică pot fi pornite, iar centralele capabile să utilizeze combustibili alternativi pot primi ordin să-şi crească rezervele. Abia la capătul acestei succesiuni apare măsura cea mai sensibilă: limitarea consumului de energie electrică pe tranşe.

Aici planul trasează o linie importantă între populaţie şi industrie. Consumatorii casnici şi rezidenţiali sunt exceptaţi de la Normativul de limitare şi de la Normativul de deconectare manuală. Măsurile vizează consumatorii industriali care, prin schema de alimentare şi specificul procesului tehnologic, îşi pot reduce temporar puterea absorbită fără a provoca un pericol mai mare decât cel pe care statul încearcă să-l evite. Sunt protejate şi obiectivele a căror întrerupere ar pune în pericol vieţi omeneşti ori ar putea provoca explozii sau distrugeri, precum spitalele, sanatoriile, minele subterane şi instalaţiile energetice care alimentează extracţia de petrol şi gaze.

Limitarea programată a consumului industrial nu poate fi dispusă arbitrar. Transelectrica elaborează semestrial normative pentru sezonul de vară şi cel de iarnă, iar aplicarea lor într-o criză previzibilă presupune adoptarea unei hotărâri de guvern. Operatorii trebuie să-i informeze în scris pe clienţii afectaţi cu cel puţin 24 de ore înainte. Consumatorii industriali incluşi în plan rămân obligaţi să respecte reducerea de putere pe toată perioada stabilită şi răspund pentru consecinţele nerespectării ordinului.

Pentru situaţiile care izbucnesc fără avertisment, planul permite deconectarea manuală a unor consumatori industriali ca ultimă soluţie. Măsura poate fi folosită dacă frecvenţa sistemului nu mai poate fi menţinută peste nivelul de siguranţă, dacă o zonă a ţării rămâne izolată, dacă liniile şi transformatoarele sunt supraîncărcate, dacă tensiunea cade la valori periculoase sau dacă apare un deficit de putere care ameninţă stabilitatea reţelei. După perioada de întrerupere, consumatorii pot fi realimentaţi la o putere minimă tehnologică, suficientă pentru protejarea instalaţiilor şi a personalului.

Centrul nervos al întregului mecanism va fi Centrul Operativ Naţional în Sectorul Energetic, CONSE, coordonat de Ministerul Energiei şi alcătuit din reprezentanţi ai Transelectrica, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Transgaz, Romgaz, OMV Petrom, Complexului Energetic Oltenia, Complexului Energetic Valea Jiului şi ai marilor operatori de distribuţie. CONSE este structura care declară şi închide criza, evaluează incidentele, coordonează măsurile din plan, mobilizează resurse şi asigură comunicarea publică. Activarea sa se face la solicitarea Dispecerului Energetic Naţional, prin intermediul autorităţii competente.

Planul le cere operatorilor să nu aştepte apariţia dezastrului. Reţelele şi echipamentele trebuie evaluate, modernizate şi întreţinute, vegetaţia din culoarele liniilor trebuie eliminată, fundaţiile stâlpilor trebuie verificate în zonele expuse inundaţiilor şi alunecărilor de teren, iar grupurile diesel, bateriile, sistemele UPS şi comunicaţiile de rezervă trebuie testate periodic. Documentul impune pregătirea unor stocuri de stâlpi, cabluri, izolatori, transformatoare mobile, ulei, gaz SF6 şi combustibil, dar şi existenţa echipelor de intervenţie, a spaţiilor pentru cazarea personalului esenţial şi a convenţiilor cu firme care deţin utilaje grele.

România nu ar urma să gestioneze singură o criză de proporţii. Transelectrica are acorduri pentru furnizarea energiei electrice de urgenţă cu operatorii din Ungaria, Bulgaria, Serbia, Ucraina şi Republica Moldova. Ajutorul poate circula în ambele direcţii, în limita capacităţii disponibile şi a rezervelor statului care îl oferă. În paralel, platformele europene permit operatorilor să vadă în timp real starea reţelei continentale, frecvenţa, schimburile de energie, dezechilibrele şi eventualele separări ale sistemului. Dacă o problemă nu poate fi rezolvată prin măsurile obişnuite, poate fi declanşată o coordonare regională care include redispecerizarea producţiei, modificarea capacităţilor transfrontaliere şi, în caz extrem, restrângerea schimburilor comerciale.

Planul adoptat de Guvern este, în esenţă, recunoaşterea oficială a unei realităţi incomode: electricitatea nu mai este doar o marfă tranzacţionată pe bursă şi nici un serviciu care se opreşte temporar atunci când cade un cablu, ci o infrastructură de securitate naţională. Fără ea se opresc comunicaţiile, alimentarea cu apă, spitalele, transporturile, industria şi instituţiile statului. Adevărata probă o va reprezenta capacitatea autorităţilor şi companiilor de a-l transforma dintr-un plan de zeci de pagini într-un mecanism care funcţionează sub presiune. O criză energetică nu lasă timp pentru clarificarea atribuţiilor, căutarea pieselor de schimb sau improvizarea canalelor de comunicare. Guvernul a stabilit acum cine trebuie să acţioneze şi în ce ordine. Din acest moment, întrebarea decisivă nu mai este dacă România are un plan pentru o pană de curent de proporţii, ci dacă toate instituţiile prevăzute în el sunt cu adevărat pregătite să-l aplice.