Politică

12 aprilie 2017
Transferul de competenţe la autorităţile locale se va face pe baza unor analize de impact

Transferul de competenţe la autorităţile locale se va face pe baza unor analize de impact

A.C.Politică / 12 aprilie 2017

Guvernul a aprobat astăzi, printr-o hotărâre, Strategia generală de descentralizare, la propunerea Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene. Strategia vizează oportunitatea transferării de noi competenţe de la nivel central la nivelul autorităţilor locale, în şapte domenii: agricultură, cultură, turism, mediu, sănătate, educaţie - activităţi extraşcolare, tineret şi sport, potrivit unui comunicat de presă.

"Au fost piedici ale bugetarilor cu salarii mari pentru a întârzia o soluţie echitabilă"

ŞERBAN NICOLAE, DESPRE LEGEA SALARIZĂRII UNITARE: "Au fost piedici ale bugetarilor cu salarii mari pentru a întârzia o soluţie echitabilă"

A.C.Politică / 12 aprilie 2017

Liderul senatorilor PSD, Şerban Nicolae, a declarat miercuri, răspunzând unei întrebări, că au existat "piedici" în a ajunge la o "soluţie echitabilă" din partea bugetarilor cu venituri mari care ar urma să piardă prin noua lege a salarizării unitare, el recomandându-le acestora să aleagă calea activităţii private.

Mihaela Huncă (Sursa foto: Cdep.ro)

DEPUTATUL PSD MIHAELA HUNCĂ:"Un învăţământ de calitate trebuie susţinut în primul rând prin resurse financiare"

Mina IrinaPolitică / 12 aprilie 2017

Deputatul PSD Mihaela Huncă, secretar al Comisiei pentru învăţământ din Camera Deputaţilor, a afirmat că "un învăţământ de calitate trebuie susţinut în primul rând prin resurse financiare", ea făcând referire la proiectul de lege adoptat marţi, prin care elevii olimpici şi profesorii care îi pregătesc vor putea fi premiaţi de autorităţile locale, potrivit unui comunicat de presă trimis Redacţiei.

Lia Olguţa Vasilescu (Sursa foto: Facebook)

LIA OLGUŢA VASILESCU, DETALII DESPRE IMPOZITUL PE GOSPODĂRIE:"Fiscalizăm totul, veţi cere chitanţă de peste tot pentru a putea deduce cheltuiala"

Mina IrinaPolitică / 12 aprilie 2017

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a oferit marţi seară câteva detalii legate de introducerea unui impozit pe gospodării în locul cotei unice, anunţată de surse din Ministerul Finanţelor. "Este sistemul american", a spus Lia Olguţa Vasilescu, precizând că oamenii vor putea să îşi deducă cheltuielile făcute, cum ar fi, spre exemplu, cele cu meditaţiile pentru copii.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
BREXIT, Uniunea Europeană şi interesele României

BREXIT, Uniunea Europeană şi interesele României

Theodor StolojanZiarul BURSA #Politică / 10 aprilie 2017

Pe 29 martie 2017, în mod oficial, Marea Britanie (MB) a transmis scrisoarea către preşedintele Consiliului European, prin care îşi exprimă intenţia de a ieşi din Uniunea Europeană (UE). După 40 de ani, de la intrarea MB în UE, procesul Brexit a...

Iohannis cere să se adreseze Parlamentului pe 9 mai

Iohannis cere să se adreseze Parlamentului pe 9 mai

A.C.Politică / 7 aprilie 2017

Preşedintele Klaus Iohannis a adresat, vineri, o scrisoare preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului în care cere să se adreseze Legislativului pe 9 mai, cu ocazia sărbătoririi a 140 de ani de la Proclamaţia de Independenţă, precum şi a...

Întânirea dintre Iohannis şi preşedintele Bundestag-ului (Sursa foto: http://www.presidency.ro/)

Iohannis s-a întâlnit cu preşedintelui Bundestag-ului

A.C.Politică / 6 aprilie 2017

Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, l-a primit ieri, 5 aprilie, la Palatul Cotroceni, pe Preşedintele Bundestag-ului, domnul Norbert Lammert. În cadrul discuţiilor au fost abordate principalele subiecte aflate pe agenda cooperării...

Daniel Constantin

Daniel Constantin a blocat conturile ALDE

M.I.Politică / 6 aprilie 2017

Co-preşedintele ALDE Daniel Constantin a blocat conturile formaţiunii după ce conducerea partidului a decis retragerea sprijinului politic şi demiterea sa din Guvern, urmând ca sumele să nu poată fi accesate până la clarificarea în instanţă a...

Lucian Isar

Lucian Isar câştigă procesul de calomnie cu Victor Ponta

S.A.Politică / 6 aprilie 2017

Judecătoria Sector 2 a stabilit, joi, că Victor Ponta trebuie să-i plătească economistului Lucian Isar, soţul Alinei Gorghiu, suma de 20.000 de lei, după ce fostul premier a scris pe Facebook că Isar, pe când era ministru, ar fi cerut bani de la...

<< mai multe ştiri >>
Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Sep. 2025
Euro (EUR)Euro5.0737
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3122
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8581
Gram de aur (XAU)Gram de aur506.4161

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
roenergy.eu
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo