Proteste sindicale în Belgia

V.R.
Ziarul BURSA #Internaţional / 9 octombrie

Proteste sindicale în Belgia

English Version

• Acţiunile vor perturba traficul aerian, feroviar şi serviciile publice

Marile sindicate din Belgia au cerut declanşarea a două zile de proteste, astăzi şi luni, perturbările urmând să afecteze traficul aerian, feroviar, precum şi câteva servicii publice, transmite DPA, conform Agerpres.

Aproximativ 140 de zboruri de la şi către aeroportul din Bruxelles ar urma să fie anulate astăzi, după ce firma care asigură asistenţă la sol a anunţat că va lua parte la grevă, a anunţat ieri agenţia belgiană de presă Belga.

Al doilea mare aeroport din Belgia - Charleroi - intenţionează să opereze toate zborurile programate.

Operatorul feroviar naţional SNCB a informat că ar putea circula cu program redus de duminică seara până luni, mulţi angajaţi din domeniul feroviar urmând să ia parte la grevă.

Alte servicii care ar urma să fie afectate de mişcarea de protest sunt transportul public, educaţia şi colectarea gunoiului.

Confederaţia Sindicatelor Creştine CSC şi sindicatul socialist FGTB organizează împreună protestele contra politicilor bugetare ale Guvernului.

Demonstraţia de astăzi din Bruxelles este aşteptată să atragă mii de participanţi. În luna mai, un protest similar a atras între 40.000 şi 75.000 de persoane, conform estimărilor poliţiei, respectiv ale sindicatelor.

Belgia are un nivel ridicat al datoriei publice şi un deficit bugetar mare în mod persistent. Guvernul premierului Bart De Wever şi-a stabilit ca obiectiv economii de zece miliarde euro până la finalul mandatului său din 2029.

De Wever ar urma să se adreseze marţi Parlamentului Belgiei. Conform belga, până în 15 octombrie Belgia va prezenta proiectul său de buget Comisiei Europene.

• Economia Belgiei stagnează

Produsul Intern Brut al zonei euro a crescut cu 0,6%, iar cel al întregii Uniuni Europene cu 0,7% în trimestrul al doilea din 2026, comparativ cu trimestrul anterior, când zona euro a raportat o stagnare, iar economia UE un avans de 0,1%, arată datele publicate luna trecută de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

În rândul statelor membre UE pentru care sunt disponibile datele, în trimestrul al doilea din 2026, comparativ cu precedentele trei luni, cel mai semnificativ avans a fost înregistrat în Irlanda (10,2%), Slovenia (1,8%) şi Lituania (1,7%), în timp ce România, Belgia şi Franţa au raportat, fiecare, o stagnare. Austria a fost singurul stat membru UE care a consemnat un declin al economiei de 0,1%.

Comparativ cu trimestrul al doilea din 2025, economia a crescut cu 1,2% în zona euro şi cu 1,4% în Uniunea Europeană, în perioada aprilie-iunie 2026, după un avans anual de 0,6% în zona euro şi de 0,9% în UE, în primele trei luni din 2026.

În rândul statelor membre UE pentru care sunt disponibile datele, în trimestrul al doilea din 2026, comparativ cu perioada similară din 2025, cel mai semnificativ avans a fost înregistrat în Malta (5%), Slovenia (4,8%) şi Danemarca (4,6%), singurele scăderi fiind în România (-2%) şi Irlanda (-0,4%).

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3470
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7814
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7304
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3058
Gram de aur (XAU)Gram de aur633.4893

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb