RAAN şi AES discută asocierea într-un proiect de 1,2 miliarde euro

F.A.
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 24 martie 2010

Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare (RAAN), aflată sub autoritatea Ministerului Economiei, negociază cu compania energetică americană AES asocierea pentru o investiţie de 1,2 miliarde de euro care vizează modernizarea unei centrale electrice şi construcţia unei unităţi noi.

Potrivit unor surse citate de Mediafax, nu există un termen limită pentru ajungerea la un acord între cele două companii.

Oficialii RAAN au anunţat, în 2009, un proiect pentru modernizarea sucursalei CET Halânga şi creşterea capacităţii de producţie a energiei de la 247 MW la 600 MW, precum şi construcţia unei unităţi noi, de 400 MW.

RAAN produce apă grea pentru reactoarele nuclear-electrice ale centralei de la Cernavodă şi este şi producător şi furnizor de electricitate. RAAN a înregistrat, anul trecut, pierderi de 220,3 milioane de lei (52,3 milioane euro) şi are datorii către bugetul de stat de 52,3 milioane de lei.

AES operează, la nivel mondial, 132 de unităţi de producţie a energiei. Compania americană încearcă de mai mulţi ani să intre pe piaţa românească a producţiei de electricitate

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3449
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7943
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7864
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3877
Gram de aur (XAU)Gram de aur620.9452

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb