RAPORTAT LA 2021Preţul de export al gazelor din Rusia - mai mult decât dublu în 2022

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 18 august

Preţul de export al gazelor din Rusia - mai mult decât dublu în 2022

Tariful va scădea treptat până în 2025, conform unui document văzut de Reuters

Rusia estimează că preţul său mediu de export al gazelor va fi mai mult decât dublu anul acesta, de 730 de dolari per 1.000 metri cubi, după care va scădea treptat până la finalul lui 2025, deoarece exporturile prin gazoducte sunt în declin, se arată în previziunile Ministerului Economiei de la Moscova, consultate de Reuters.

Fluxurile de gaze din Rusia, principalul furnizor al Europei, s-au situat la un nivel redus anul acesta, după ce o rută a fost închisă când Moscova a trimis trupe în Ucraina, în februarie, iar unele state europene nu au mai primit gaze ruseşti, după ce au refuzat să le plătească în ruble. De asemenea, sancţiunile au dus la o dispută privind echipamentul folosit pentru gazoductul Nord Stream 1. Ca rezultat al acestor evoluţii, preţul gazelor a crescut.

În previziunile Ministerului Economiei din Rusia se arată că exporturile prin gazoducte ale Gazprom vor scădea la 170,4 miliarde metri cubi (bcm) anul acesta, comparativ cu estimarea sa din mai, de 185 bcm, şi faţă de nivelul de 205,6 bcm exportate în 2021, notează Agerpres. Oficialii ruşi se aşteaptă ca declinul volumelor de gaze să continue şi dincolo de anul acesta, dar nu au dat vreo explicaţie.

Ca rezultat al reducerii livrărilor, preţul mediu al gazelor furnizate de Gazprom este estimat la 730 dolari per 1.000 metri cubi în 2022, mai mult decât dublu faţă de nivelul de 304,6 dolari per 1.000 metri cubi în 2021, reprezentând o creştere de 40% comparativ cu precedenta estimare, de 523,3 dolari per 1.000 metri cubi.

Rusia a început în mod gradual să-şi majoreze producţia de ţiţei, după ce sancţiunile au dus la scăderi ale producţiei, cumpărătorii din Asia majorând achiziţiile. Astfel, Moscova a majorat previziunile privind producţia şi exporturile până la finalul lui 2025, se arată în document.

Şi Gazprom a anunţat că şi-a majorat livrările de gaze spre China, dar nu a furnizat detalii, iar Europa rămâne de departe o piaţă mai importantă pentru gazul rusesc.

Volumele mai ridicate de export de petrol, cuplate cu majorarea preţurilor gazelor, vor ajuta Rusia să obţină 337,5 miliarde de dolari din exporturile de energie anul acesta şi, respectiv, 255,8 miliarde de dolari anul viitor.

Oficialii Ministerului Economiei din Rusia nu au răspuns solicitărilor de a comenta datele prezentate de Reuters.

Anul trecut, Rusia a obţinut 244,2 miliarde de dolari din exporturile de energie, conform autorităţilor ruse.

OPEC: "Investiţiile neadecvate în sectorul petrolului şi gazelor sunt principalul motiv al recentelor majorări de preţuri"

Investiţiile neadecvate în sectorul petrolului şi gazelor sunt principalul motiv al recentelor majorări de preţuri, iar Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC) nu este de vină pentru aceste creşteri, a afirmat ieri secretarul general al OPEC, Haitham Al Ghais, într-un interviu acordat CNBC, transmite Reuters.

"Există alţi factori dincolo de OPEC, care sunt, într-adevăr, în spatele creşterilor pe care le-am văzut în sectorul petrolului şi gazelor. Şi, din nou, în câteva cuvinte, cred că e vorba de investiţii insuficiente - subfinanţare cronică", a susţinut oficialul organizaţiei, dând asigurări că "OPEC nu este în spatele majorărilor de preţuri".

Grupul OPEC+, compus din Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol şi alţi mari producători de ţiţei, a decis luna aceasta o majorare nesemnificativă a producţiei. Reprezentanţii celor 13 state membre OPEC şi ai celor zece state aliate au convenit să îşi majoreze producţia cu 100.000 de barili pe zi în luna septembrie.

SUA şi alte state occidentale mari consumatoare de petrol i-au cerut alianţei OPEC+, care este responsabilă pentru aproape jumătate din producţia mondială de petrol, să pompeze mai mult ţiţei pe piaţă pentru a ajuta la reducerea preţurilor, care au fost stimulate de revenirea cererii şi invazia rusească din Ucraina.

Cu toate acestea, delegaţii OPEC susţin că alianţa are nevoie de mai mult timp pentru a evalua o posibilă încetinire a cererii globale de energie înainte să majoreze, în mod semnificativ, producţia de petrol.

Cotaţia futures a gazelor cu livrare în luna septembrie era de 223 de euro pentru un Megawatt-oră ieri, în deschiderea sesiunii de la Bursa din Amsterdam. Cotaţia a urcat până la 237 de euro pe parcursul sesiunii, iar la ora 13.08 atingea 231 de euro.

Exporturile de gaze ale gigantului rus Gazprom au scăzut cu 36,2%, la 78,5 miliarde metri cubi, în perioada ianuarie - 15 august 2022, în timp ce producţia a înregistrat un declin de 13,2% faţă de anul precedent, la 274,8 miliarde metri cubi, potrivit companiei ruse.

----------------------------

Preţul futures al barilului de petrol Brent cu livrare în luna octombrie a scăzut cu 0,1% în a doua parte a zilei de ieri, la ICE Futures Europe, atingând 92,25 dolari. La Nymex SUA, preţul petrolului West Texas Intermediate (WTI) cu livrare în septembrie a urcat cu 0,03%, la 86,56 dolari barilul la ora locală 09.05.

----------------------------

Cotaţia futures a aurului cu livrare în decembrie a coborât cu 0,3%, la 1.785,10 dolari uncia ieri, la Comex New York, la ora 09.06, cea spot - tot cu 0,3%, la 1.770,34 dolari/uncie.

----------------------------

Preţul grâului cu livrare în luna decembrie a urcat cu 0,7% ieri, la Bursa din Chicago (CBOT), ajungând la 8,08 dolari/buşel la ora locală 08.44, cotaţia porumbului cu livrare în decembrie - cu 0,8%, la 6,15 dolari/buşel.

Firma rusească de cercetare de piaţă Sovecon şi-a majorat estimările privind recolta de grâu a Rusiei în 2022, la 94,7 milioane de tone, de la 90,9 milioane de tone, citând randamentele record în multe regiuni şi perspectivele mai bune pentru grâul de primăvară, după ploile din ultimul timp, transmite Reuters.

Rusia este cel mai mare exportator mondial de grâu, livrând în special ţărilor din Orientul Mijlociu şi Africa.

"Recolta mare a Rusiei devine şi mai mare datorită vremii favorabile din 2022", a apreciat analistul Sovecon Andrey Sizov, potrivit Agerpres.

Producţia estimată mai ridicată va avea probabil un impact limitat asupra pieţelor globale, deoarece exporturile ruse "rămân până acum la un nivel redus în sezonul iulie - iunie 2022/23", susţine Sovecon.

Previziunile Sovecon pentru întreaga recoltă de cereale combinată a fost majorată la 142,6 milioane de tone, inclusiv 20,6 milioane de tone de orz şi 15,1 milioane de tone de porumb.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Domnilor , nu mai vehiculati toate prostiile in scop de manipulari abjecte pentru a supune

    populatia neinformata si nepriceputa la chestiunile economice. Statele sunt conduse de oameni 

    cu putere si toate matrapazlacurile nenorocite care sunt vehiculate la neesfarsit sunt la  

    mana celor care administreaza si pot JUGULA ,mizeriile .Romania ,suficient producator de energie

    nu se va lasa strivita de borfasi !!!! 

    Romania are GAZ,PETROL,CARBUNE,LEMNE,CENTR ALA NUCLEARA,

    HIDROCENTRALA...... . 

    OARE DE CE PRETURILE LA ENERGIE LA NOI ESTE CEL MAI MARE ??!!!

    Scuze de intrebarea JENANTA. 

    1. Asa este: oamenii care nu au suficienta pregătire în domeniu găsesc un răspuns cât mai rapid și cat mai la îndemână. Pe măsură cunoștințelor lor. E greu sa gândești! Tine de resurse;) înțelegi?

    De la inceperea razboiului s-a anuntat pe toate canalele de comunicare ca pretul gazelor a crescut de 9-10 ori.?????!!!!. Personal am primit oferta de la Eon Moldova la pretul de 9,3 lei pe metru cub, adica de vreo 7 ori fata de anul anterior. Cu atatea preturi nu mai intelege nimeni nimic. Mai bine opriti cativa ani si gazele si curentul, trecem la soba cu lemne si candela cu ulei pana se hotarasc specialistii, furnizorii si diastribuitorii(poate intre timp mai apar cativa intermediari pana ajunge curentul si gazul acasa la om - pentru a incurca si mai mult acesta piata haotica, dezordonata, nesimtita, ilogica etc)

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa “România - Strategia dezvoltarii”
BTPay
csalb.ro
Electromagnetica
marmomac.com
arsc.ro

Curs valutar BNR

23 Sep. 2022
Euro (EUR)Euro4.9437
Dolar SUA (USD)Dolar SUA5.0679
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1569
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6284
Gram de aur (XAU)Gram de aur269.8092

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro