
ZIARUL BURSA
18 august 2022

Finanţarea din PNRR, blocată în reglementări legislative
George MarinescuPolitică / 18 august 2022
Prima plată pe care Comisia Europeană ar urma să o aprobe pentru ţara noastră, pe baza Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, la mijlocul lunii septembrie, nu pare sigură, atât timp cât Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene nu a pus la punct încă, din punct de vedere legislativ, mecanismul de urmărire a plăţilor efectuate pe fiecare proiect derulat prin PNRR, susţine USR, referindu-se la recentul proiect de ordonanţă de urgenţă pus în dezbatere publică de MIPE în urmă cu o săptămână.
CNBC: "UBS mizează pe un nou raliu al mărfurilor, înainte de sfârşitul anului"
ANDREI IACOMIMacroeconomie / 18 august 2022
• "Opiniile excesiv de «bearish» pentru pieţele de mărfuri nu ţin cont pe deplin de dinamica ofertei", crede echipa condusă de Mark Haefele
Preţurile mărfurilor au scăzut faţă de ultimele maxime, dar echipa de la UBS Global Wealth Management este de părere că fundamentele indică către o nouă creştere până la sfârşitul anului, scrie CNBC.
CRIZA DIN ENERGIE CONTINUĂ Guvernul vrea supraimpozitarea furnizorilor, USR cere anularea compensării şi plafonării
I.GHE.Companii / 18 august 2022
Veniturile insuficiente la bugetul de stat pentru susţinerea financiară a schemelor de plafonare şi compensare a energiei pentru consumatorii casnici şi industriali au determinat autorităţile centrale să iniţieze reglementarea unui sistem de supraimpozitare pe lanţul producători-furnizori, traderi de energie.
RAPORTAT LA 2021 Preţul de export al gazelor din Rusia - mai mult decât dublu în 2022
A.V.Internaţional / 18 august 2022
• Tariful va scădea treptat până în 2025, conform unui document văzut de Reuters
Rusia estimează că preţul său mediu de export al gazelor va fi mai mult decât dublu anul acesta, de 730 de dolari per 1.000 metri cubi, după care va scădea treptat până la finalul lui 2025, deoarece exporturile prin gazoducte sunt în declin, se arată în previziunile Ministerului Economiei de la Moscova, consultate de Reuters.
ÎN PRIMELE ŞASE LUNI ALE ANULUI Chimcomplex - afaceri în creştere cu 7%, dar profit în scădere
ANDREI IACOMIPiaţa de Capital / 18 august 2022
• Reprezentanţii companiei: "La fel ca alţi jucători din industrie, avem nevoie de intervenţia statului pentru amortizarea preţurilor crescute ale gazului şi energiei electrice" • "Rămânem sub presiunea preţurilor şi ne vom adapta producţia în funcţie de contextul macroeconomic şi geopolitic", mai afirmă conducerea Chicomplex • Activitatea de producţie din platforma industrială Borzeşti se suspendă temporar, începând de astăzi
Şcoala clujeană de psihologie, confirmată în topurile internaţionale
O.D.Miscellanea / 18 august 2022
Universitatea "Babeş-Bolyai' din Cluj-Napoca (UBB) ocupă poziţia 642 în domeniul Psihologie-Ştiinţe cognitive, fiind singura universitate din România inclusă în clasamentul URAP (University ranking by Academic Performance), dat publicităţii la începutul lunii august 2022, a anunţat instituţia de învăţământ.
George Enescu, omagiat în mai multe locuri din ţară
O.D.Cultură / 18 august 2022
Părinţii, "speriaţi" de scumpirea rechizitelor
O.D.Miscellanea / 18 august 2022
Corupţie olimpică, arestări la Tokyo
O.D.Sport / 18 august 2022
USR: Alexandru Rafila, în conflict de interese
I.Ghe.Politică / 18 august 2022
Reprezentanţii USR îl acuză pe Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii, că s-ar afla în conflict de interese, deoarece a semnat, fără transparenţă, un contract prin care acordă 21 milioane euro Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii pentru consultanţă (asistenţă tehnică) pentru proiectele derulate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
CU TOATE CĂ A RAPORTAT REZULTATE SUB AŞTEPTĂRI Raiffeisen îşi menţine ţinta de preţ pentru acţiunile Conpet la 78,3 lei
ANDREI IACOMIPiaţa de Capital / 18 august 2022
Exerciţii militare comune Rusia - China
V.R.Internaţional / 18 august 2022
• China trimite trupe în Rusia la sfârşitul lunii august, iar Beijingul transmite că participarea la exerciţii "nu are legătură cu situaţia internaţională actuală"
Trupe chineze se vor deplasa la sfârşitul lunii august în Rusia ca să participe la exerciţii militare comune, conduse de Moscova, şi la care vor lua parte, de asemenea, militari din India, Belarus, Mongolia şi Tadjikistan, a anunţat ieri Ministerul chinez al Apărării, citat de Reuters şi EFE.
"Anul 2022 ne aduce clienţi hotărâţi, în ciuda războiului"
A CONSEMNAT EMILIA OLESCUCompanii / 18 august 2022
MACRO NEWSLETTER 18 August 2022
Macroeconomie / 18 august 2022
BURSELE LUMII Scad pieţele europene şi americane
A.V.Internaţional / 18 august 2022
BVB Scăderi pe linie pentru indici, pe fondul unui rulaj redus
ANDREI IACOMI Piaţa de Capital / 18 august 2022
PIAŢA MONETARĂ Dobânda la depozitele overnight a crescut la 6,54%
VALENTINA GURĂUBănci-Asigurări / 18 august 2022
PIAŢA VALUTARĂ Euro s-a apreciat la 4,8849 lei
VALENTINA GURĂUBănci-Asigurări / 18 august 2022
Ziarul BURSA
06 noiembrie
ALRO Slatina - un amestec de capital rusesc, structuri financiare din Cipru şi interese strategice ale României
Sabin S. Brandiburu
Cum au reacţionat miliardarii de pe Wall Street la victoria democraţilor în alegerile de la jumătatea mandatului
A.I.
CRIZE MAI PUŢIN „CELEBRE”Problema locuirii în Europa: preţul unei case îndepărtează tot mai mulţi oameni de independenţa financiară
Octavian Dan
TradeVille: Octombrie 2026 - vânzări în tehnologie, capital atras de energie şi de sectoarele defensive
F.A.
IPOTEZE DE WEEKENDTragedia poloneză
Cornel Codiţă
Strategia Energetică şi CfD-urile: reformă pe hârtie, preţuri umflate şi stocare uitată
COSMIN PĂCURARU, EXPERT ÎN SECURITATE ENERGETICĂ
Curs valutar BNR
05 Noi. 2026| 5.3398 | |
| 4.7556 | |
| 5.8165 | |
| 6.4011 | |
| 631.0131 |
convertor valutar
»=BVBAprecieri pentru majoritatea indicilor
Piaţa de Capital /Andrei Iacomi - 5 noiembrie
BVBDeprecieri pe linie pentru indici
Piaţa de Capital /Andrei Iacomi - 4 noiembrie
BURSELE LUMIIFluctuaţii pe pieţe, înainte de alegerile din SUA
Piaţa de Capital /A.V. - 4 noiembrie
BVBScăderi pentru indici în prima şedinţă bursieră a săptămânii
Piaţa de Capital /Andrei Iacomi - 3 noiembrie
BVBAprecieri pentru majoritatea indicilor
Piaţa de Capital /Andrei Iacomi - 30 octombrie
Democratic wave weakens MAGA's hold on Congress
George Marinescu
INSCOP Barometer: 53.4% of entrepreneurs dissatisfied with tax increases
Gheorghe Iorgoveanu


























































