Asocierea dintre aderarea la Schengen şi Mecanismul de Cooperare şi Verificare nu are niciun temei, juridic sau de oportunitate, şi creează un precedent inacceptabil nu numai pentru România şi Bulgaria, dar şi pentru întreaga Uniune, este reacţia ministerului român de Externe după ce Radio RFI a publicat fragmente dintr-o scrisoare prin care Franţa şi Germania cer amânarea intrării României în spaţiul Schengen.
Ministerul Afacerilor Externe consideră că o astfel de abordare "constituie o discriminare a României şi Bulgariei faţă de modul în care au fost tratate statele care au aderat la Schengen la ultima extindere".
"Nu există niciun temei, juridic sau de oportunitate, pentru o asociere între aderarea la Schengen şi Mecanismul de Cooperare şi Verificare din domeniul justiţiei şi combaterii corupţiei. De altfel, scrisoarea recunoaşte că nu poate fi stabilită o astfel de legătură rigidă de condiţionalitate între cele două. Este vorba despre procese diferite, cu instrumente specifice de evaluare şi decizie", iar România nu poate fi de acord cu deturnarea sensului acestui instrument.


















































1. Ce ii deranjeaza?
(mesaj trimis de emil în data de 21.12.2010, 18:44)
Tiganii fura, cersesc si fac contrabanda fara "Spatiul Schengen". Oare ce ii deranjeaza atit de tare?