RECORD LA CSALB: Costul unui credit a scăzut cu aproape 39.000 de euro pentru un consumator

D.D.
Bănci-Asigurări / 11 decembrie 2018

Costul unui credit a scăzut cu aproape 39.000 de euro pentru un consumator

Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) a anunţat, astăzi, că a soluţionat cel mai important caz al său, din punct de vedere valoric, iar un consumator din Bucureşti a obţinut o reducere de aproape 39.000 de euro a sumei de rambursat, în urma negocierii cu banca.

"Prin procedura desfăşurată în cadrul CSALB i-a fost anulată perceperea pe viitor a comisionului de administrare, în cuantum de 35.000 de euro, plus restituirea comisionului de acordare a creditului, în valoare de 3.770 de euro", se arată în comunicat.

Astfel, costul creditului pentru consumatorul respectiv a scăzut cu 38.770 de euro, potrivit CSALB. Acest caz arată că băncile sunt dispuse să negocieze cu adevărat condiţii mai bune pentru consumatori, consideră un membru al Colegiului de Coordonare CSALB, Alexandru Păunescu.

"Dacă până acum cea mai mare sumă de care a beneficiat un consumator a fost de 20.000 de euro, într-un caz social, astăzi vorbim despre un caz în care valoarea beneficiilor aproape că s-a dublat. Creşterea sumelor pe care instituţiile financiar-bancare le scad din sold sau din costul creditelor reprezintă dovada faptului că băncile sunt dispuse să negocieze cu adevărat condiţii mai bune pentru consumatori, în scopul continuării relaţiilor contractuale cu aceştia şi pentru rezolvarea litigiilor pe cale amiabilă, iar nu în instanţă", a spus Alexandru Păunescu.

Soluţia a fost propusă de conciliatorul Marieta Avram, după trei luni de discuţii cu ambele părţi implicate, banca şi consumatorul.

"Este un caz special prin valoarea mare a creditului, prin faptul că acest consumator nu se încadra în dispoziţiile legii dării în plată, ceea ce însemna că, din punct de vedere judiciar, consumatorul nu avea alte alternative decât calea negocierii. Dar, pentru că acest credit a fost acordat pe o perioadă foarte mare, soluţia propusă a fost de a rezolva în acest moment doar o parte dintre problemele ridicate. Restul, pot fi rezolvate într-o altă etapă de negociere, prin intermediul CSALB", a spus Marieta Avram.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate
transgaz.ro
rominsolv.ro
eset.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Apr. 2026
Euro (EUR)Euro5.0963
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4068
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5200
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8481
Gram de aur (XAU)Gram de aur661.6256

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
boromir.ro
Cotaţii fonduri mutuale
antreprenorinvremuritulburi.ro
*reclama uniprest_2026.jpg*}
uniprest.ro
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb