Abonament gratuit
Videoconferinţa “Energia în priză”Videoconferinţa “Energia în priză”

Rectificarea rectificării bugetare, pe ordinea de zi a Parlamentului

George Marinescu
Ziarul BURSA #Macroeconomie /

Rectificarea rectificării bugetare, pe ordinea de zi a Parlamentului

Modificarea rectificării bugetare intră, în această săptămână, în linie dreaptă. Parlamentul se va reuni în şedinţă de plen pentru dezbaterea şi votarea legii de modificare a ordonanţei de urgenţă privind rectificarea bugetară. Până atunci, proiectul de act normativ va intra în dezbaterea comisiilor reunite de buget-finanţe, bănci ale celor două Camere ale Legislativului, după ce săptămâna trecută comisiile reunite de muncă au avizat favorabil modificarea privind majorarea cu 40% a valorii punctului de pensie. Majoritatea parlamentară coagulată în jurul PSD doreşte introducerea în ordonanţa de urgenţă adoptată de Guvern în 14 august a majorării cu 40% a valorii punctului de pensie, acordarea unui miliard de lei pentru autorităţile publice locale - care au primit joia trecută de la Executiv încă 1,34 miliarde lei pentru acoperirea nevoilor urgente legate de deschiderea noului an şcolar şi de cheltuielile privind carantinarea şi izolarea persoanelor infectate cu Sars-Cov 2 - şi 400 milioane lei pentru programul Start-up Nation.

Amintim că parlamentarii au putut să depună amendamente la respectivul proiect de act normativ până miercuri, 9 septembrie, inclusiv.

În 10 septembrie, în urma şedinţei Consiliului Naţional Politic al PSD, prim-vicepreşedintele social-democrat Sorin Grindeanu a anunţat că rectificarea bugetară va fi modificată în Parlament conform normelor din legea pensiilor şi nevoilor autorităţilor publice locale.

Sorin Grindeanu a precizat: "Colegii mei din Parlament au depus amendamentele cu tot cu sursele de finanţare. Ştim în mod clar că în acest moment există subfinanţare cronică pentru autorităţile locale, care au fost supuse unor cheltuieli pe care nu aveau cum să le prevadă la începutul anului - şi aici mă refer la cheltuielile suportate cu carantinarea şi izolarea persoanelor infectate cu noul coronavirus, şi mai mai nou a cheltuielilor privind pregătirea noului an şcolar. Mai mult, întreaga greutate financiară privind noul an scolar a picat pe umerii autorităţilor locale, Guvernul spălându-se pe mâini şi aruncând totul către primari, profesori şi părinţi. Asta înseamnă fuga de răspundere. În majoritatea lor, autorităţile locale şi-au făcut treaba, dar asta nu înseamnă că problema de fond nu rămâne - cea de lipsă a sprijinului guvernamental".

Amintim că social-democraţii şi-au impus voinţa în cadrul şedinţei comisiilor reunite pentru Muncă din Camera Deputaţilor şi Senat. În urma unui amendament depus de grupul PSD, la ordonanţa de urgenţă privind rectificarea bugetară, şi adoptat de comisia condusă de Adrian Solomon a fost reintrodusă în lege prevederea potrivit căreia pensiile ar urma să crească în acest an cu 40%.

Amendamentul modifică majorarea cu 14% a valorii punctului de pensie, de la 1 septembrie, decisă de guvernul Orban în 14 august.

De asemenea, Comisia de Muncă a reintrodus şi prevederea potrivit căreia salariile profesorilor trebuie să crească din acest an, şi nu din 2021, cum a decis Guvernul prin aceeaşi ordonanţă de urgenţă. O asemenea creştere ar însemna un efort bugetar de circa 11 miliarde de lei anual, care s-ar adăuga impactului bugetar major provocat de creşterea cu 40% a valorii punctului de pensie.

Deciziile parlamentarilor nu ţin cont de recenta opinie formulată de Consiliul Fiscal şi nici de concluziile pertinente ale specialiştilor din cadrul aceleeaşi instituţii care susţin că majorarea de 40% a valorii punctului de pensie în acest an ar reprezenta o măsură cu un impact important asupra construcţiei bugetare pe anul 2021 şi că ea ar trebui inclusă într-un cadru fiscal bugetar pe termen mediu.

"Deşi creşterea pensiilor reprezintă în mod evident un obiectiv valid, Consiliul Fiscal a atenţionat cu privire la incompatibilitatea unei astfel de majorări cu dezideratul de a asigura disciplina fiscal/bugetară, respectiv reducerea deficitului bugetar sub 3% din PIB şi apoi către nivelul descris de obiectivul pe termen mediu, de crearea premiselor macroeconomice pentru aderarea la zona euro; deteriorarea semnificativă a poziţiei finanţelor publice mai ales pe termen mediu; efectul destabilizator asupra economiei autohtone; etc. şi a apreciat necesară o reconsiderare a calendarului de aplicare a noii legi a pensiilor. (...) Consiliul Fiscal apreciază că majorarea cheltuielilor bugetare cu pensiile nu poate face abstracţie de situaţia bugetului general consolidat, al cărui

deficit primar şi structural se plasează în prezent la niveluri foarte ridicate, care reclamă în mod evident iniţierea unui proces de corecţie, ecartul faţă de pragul de 3% din PIB stabilit de procedura de deficit excesiv fiind însemnat. Într-un astfel de context, implementarea unor măsuri de majorare a cheltuielilor permanente va implica ulterior adoptarea de măsuri corective suplimentare de o dimensiune echivalentă", se arată în opinia recent emisă de respectiva instituţie publică.

Referitor la pensii, Violeta Alexandru, ministrul Muncii, susţine că o majorare cu 40% a punctului de pensie în acest moment ar duce la încetarea măsurilor active, cum ar fi plata şomajului tehnic sau susţinerea plăţii a 41,5% din salariu pentru angajaţii care şi-au reluat activitatea după ce au fost în şomaj tehnic. Mai mult, ministrul de resort arată că o astfel de majorare combinată cu încetarea măsurilor active ar duce la concedierea multor angajaţi şi la închiderea mai multor firme din cauza actualei crize economice generată de pandemia Covid-19.

Cu toate acestea, Alfred Simonis, liderul grupului deputaţilor social-democraţi a declarat că pensiile vor fi majorate conform legii în vigoare şi că, în urma deciziei Parlamentului, "Guvernul nu mai are niciun mecanism, niciun fel de tertip, prin care să încerce, oricât de mult şi-ar dori, să evite această majorare de care pensionarii României au foarte mare nevoie".

În replică, premierul Ludovic Orban a precizat: "Ordonanţa de urgenţă de rectificare a bugetului de stat e construită pe baza analizelor, studiilor de impact şi a resurselor efective de care dispunem. Orice cheltuială suplimentară care este introdusă în dezbaterea bugetului de stat, a ordonanţei de urgenţă de rectificare a bugetului, se va întoarce împotriva tuturor românilor, va accentua dezechilibrele şi riscă să compromită perspectivele de relansare economică pe care le-am construit pe termen mediu şi lung".

Dacă PSD va reuşi să impună la votul din plenul reunit creşterea cu 40% a pensiilor, există opţiunea ca preşedintele Iohannis să retrimită legea Parlamentului sau să o atace la Curtea Constituţională. De altfel, premierul Ludovic Orban a anunţat că modificarea rectificării bugetare în sensul dorit de social-democraţi va fi contestată de Guvern la Curtea Constituţională, deoarece nu indică resursele bugetare din care să se facă majorările respective şi reprezintă un risc pentru bunul mers al finanţelor publice ale ţării.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Javrele securiste din conducerea statului și guvern, vor redresare financiară pe baza exploatării pensionarilor. Unii se îngrașă furind (bugetarii salarii și pensii uriașe, pensii speciale, pensii fără contribuție la fondul de pensii, "Luptători ai revolutiei") iar ceilalți plătesc pentru aceasta!

    Parca parlamentul e suveran iar daca CC decide ca guvernul trebuie sa plateasca atunci Orban trebuie sa plece unde stie el dupa bani....

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS

Curs valutar BNR

23 Sep. 2020
Euro (EUR)Euro4.8641
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1529
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5153
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.2908
Gram de aur (XAU)Gram de aur252.2762

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Business Card
CEZ România
Smart City România
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
BTPay
Balinesse Spa
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie