Reprezentanţi ai conducerii Societăţii Române de Radiodifuziune, dar şi ai jurnaliştilor care au susţinut că sunt puşi să citească pe post ştiri împotriva modificării legii privind TVR şi SRR vor fi invitaţi la Consiliul Naţional al Audiovizualului pentru a discuta despre aceste aspect, transmite Agerpres.
"Aş vrea să pun în discuţie o problemă despre care am tot citit ieri în presă, despre declaraţiile unor jurnalişti de la Radio România care spun că au fost încercări de a fi cenzuraţi în ultima vreme. Era în legătură cu propunerea legislativă legată de asta şi ei au declarat public de mai multe ori în zilele acestea că au fost încercări de a introduce pe post luări de poziţie împotriva acestei legi şi presiuni din partea conducerii SRR. Indiferent despre ce e vorba în lege, pentru mine este important că noi avem în atribuţii aceasta: dacă nişte ziarişti declară că s-au făcut presiuni asupra lor sau că au fost cenzuraţi, trebuie într-un fel sau altul să luăm poziţie şi mi se pare normal să îi ascultăm într-o şedinţă viitoare, săptămâna viitoare, şi pe dânşii şi conducerea Radioului", a declarat joi preşedintele de şedinţă a CNA, Dorina Rusu.
Ea a menţionat că invitaţia va fi adresată pentru săptămâna viitoare, urmând ca întâlnirea să fie stabilită şi în funcţie de programul celor de la SRR.