Resursele din Doneţk - unul dintre motivele declanşării agresiunii ruse în Ucraina

George Marinescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 28 mai

Resursele din Doneţk - unul dintre motivele declanşării agresiunii ruse în Ucraina

English Version

Resursele minerale din Doneţk se pare că reprezintă unul dintre motivele principale ale războiului declanşat de Vladimir Putin în Ucraina, dacă analizăm articolul publicat ieri de Izvestia, în care se arată că autorităţile din zonă au depus deja la Ministerul Resurselor Naturale al Federaţiei Ruse programe pentru demararea exploatării nu doar a cărbunelui, ci şi a aurului, gazelor naturale şi altor pământuri rare existente în zona de est şi sud-est a Ucrainei.

Potrivit sursei citate, în Donbass sunt zăcăminte care conţin zeci de tone de aur, gaz în zona Mării Azov, zăcăminte de titan, litiu, zirconiu, şi nu doar cărbune, iar pentru aceasta autorităţile ruse din zona preluată cu forţa de la Ucraina vor realiza un studiu geologic suplimentar al subsolului începând cu anul 2025. Potrivit experţilor citaţi de Izvestia, în Donbass se află aproape "întregul tabel periodic", care ar justifica implementarea unor proiecte mari legate de aur, gaz şi metale din pământuri rare, programele respective fiind depuse deja la Ministerul Resurselor Naturale al Federaţiei Ruse.

Sursa citată arată că Igor Pavlov, şeful departamentului de explorare geologică din Doneţk, susţine că numai în zona Bobrikovskye la o adâncime de exploatare de maximum 200 metri sunt estimate rezerve de aur de aproximativ 7 tone. Pe lângă zona respectivă, cea mai promiţătoare este Mikhailovskoye, din regiunea Shakhtar unde, potrivit omului de ştiinţă, s-ar afla aur fin asemănător celui descoperit în Sukhoi Log, regiunea Irkustk, unde se află aproximativ 28% din rezervele de aur ale Federaţiei Ruse.

Specialistul rus mai adaugă că avantajele regiunii Donbass în domeniul minier în comparaţie cu Siberia sau Orientul Îndepărtat sunt amplasarea sa geografică convenabilă, clima blândă, o logistică foarte bună, forţa de muncă existentă şi infrastructura dezvoltată, care nu necesită o injecţie suplimentară de fonduri pentru demararea exploatărilor.

Un alt proiect de pe agenda autorităţilor filoruse din Doneţk este studierea fundului Mării Azov, mai precis la 25-30 kilometri distanţă de de fosta coastă ucraineană. Expertul Vladimir Labyntsev afirmat pentru sursa citată că întreaga zonă este considerată extrem de atractivă din punct de vedere minier, mai ales că există deja depozite descoperite pe platoul continental, lângă Taganrog şi Dzhankoy. În total, potrivit specialistului, în Marea Azov au fost identificate 22 de perimetre promiţătoare de hidrocarburi, aflate la o adâncime de forare de aproximativ 3 kilometri. Activitatea de evaluare a acestor perimetre ar urma să se desfăşoare în următorii doi ani, până la finalul lui 2026.

Sursa citată mai arată că tot în Doneţk se află două zăcăminte importante de litiu: unul mai mare în zona Shevchenkovskoe şi altul mai mic aproape de Mariupol. Potrivit lui Alexander Anoprienko, rectorul Universităţii Naţionale Tehnice din Doneţk, citat de Izvestia, zăcămintele respective de litiu reprezintă un atu al zonei respective, dat fiind faptul că litiul este un element cheie în producţia de baterii pentru dispozitive mobile, laptopuri şi vehicule electrice şi că dimensiunea cererii depăşeşte producţia, ceea ce duce la o majorare continuă a preţului de vânzare a acestei resurse.

Tot în regiunea Donbass, mai precis în sudul acesteia, se află minereuri de titan şi zirconiu, care fac parte din mineralele strategice de înaltă tehnologie, titanul fiind folosit în construcţia de submarine, iar zirconiul în industria spaţială.

În ceea ce priveşte cărbunele, Alexander Anoprienko a precizat pentru sursa citată că în Donbass sunt rezerve de peste 100 miliarde tone, din care 7 miliarde tone reprezintă rezerva de antracit. Expertul mai susţine că un element natural important este şi metanul, depozitat în straturile de rocă, rezervele sale fiind comparabile cu cele ale cărbunelui.

Izvestia mai arată că potrivit autorităţilor de la Kremlin de exploatarea minelor de cărbune se vor ocupa companii private din Federaţia Rusă. Una dintre acestea este Impex-Don, din Rostov-pe-Don, care a preluat concesiunea privind exploatatea a patru mine, urmând ca pe parcursul a cinci ani să investească 16 miliarde ruble pentru modernizarea echipamentelor şi crearea condiţiilor de siguranţă în exploatare. Potrivit sursei citate în următoarele două săptămâni va fi făcut public numele unui alt investitor, care va primi concesiunea minei Volynskoe, după care alte trei companii miniere de stat din teritoriul ucrainean ocupat de ruşi vor fi date către investitori privaţi din Federaţia Rusă.

Opinia Cititorului ( 9 )

  1. Deci resursele minerale vor mujicii sa le “denazifice”:-)

    normal, de cand e lumea si pamantul, razboaiele au fost pt resurse, pamant, aur, petrol, asa ceva. nici intr-un caz sforaiala de minciuni a lui putler.

    Sunt și resursele din Marea Neagră pe care le pierde Sovietul odată cu Crimeea. :

    So pe ei Putin nu te lasa. Scopul occidentului este furtul de resurse. Asa au facut in Romania au luat toate resursele pe gratis si totii banii obtinuti de pe resurse sunt dusi la ei in tara. Asta face occidentul si SUA de 34 de ani in Romania.

    1. Mujicii tai ne-au luat tezaurul, Basarabia si nordul Bucovinei, 20 de ani “datorii” de razboi si 45 de ani de lagar comunist…pe langa mujici, astia din Vest sunt o boare de aer proaspat:-)

      putler e un hot nenorocit, cu nimic diferit de hotul din puscarie ce jefuieste cu arma un om la el acasa

      Bucovina de Nord au dat-o Ucrainei care o plangi atat de mult. In 34 de ani in Romania occidnetul si SUA au jefuit tot de la polpulatie pana la resurse. Nu 20 de ani ci 34 de ani de jaf si jupuirea Romaniei. Tezaurul este pepsi fata de toate resursele date pe gratis si fara a avea "datorii" de razboi.

      Mda ca nu va lasa sa jefuiti Ucraina si Rusia.

      prostia e boală incurabilă.

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Digitalizare şi Siguranţă Cibernetică”
APA NOVA
e-infra.ro
digi.ro
fngcimm.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Iun. 2024
Euro (EUR)Euro4.9763
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6356
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2368
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9010
Gram de aur (XAU)Gram de aur347.0661

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
roenergy.eu
rommedica.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb