Şeful BCCO Alba Iulia, urmărit penal

F.A.
Miscellanea / 23 octombrie 2013

Procurorii din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au început urmărirea penală împotriva şefului Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Alba Iulia, se arată într-un comunicat emis, în această dimineaţă, de DIICOT.

Şeful BCCO este acuzat că ar fi sprijinit o grupare infracţională şi ar fi adus prejudicii statului de circa 3,5 milioane Ron.

Potrivit procurorilor, gruparea ar fi derulat operaţiuni comerciale şi financiare fictive (fraudă tip carusel, privind comerţul cu carburanţi şi alte produse petroliere).

Şeful Brigăzii ar fi ajutat "învinuiţii cercetaţi penal prin furnizarea de informaţii cu privire la activităţile investigative desfăşurate de către D.I.I.C.O.T, sau de informaţii referitoare la stadiul unor dosare care aveau ca obiect comiterea unor infracţiuni economice de către membrii grupării infracţionale, ori cu privire la efectuarea unor activităţi procesuale (percheziţii, audieri de martori, etc.), sau prin comunicare de informaţii cu privire la modalitatea în care vor putea evita probarea activităţilor infracţionale desfăşurate de aceştia (atenţionări cu privire la evitarea utilizării comunicărilor prin telefon)", se arată în comunicatul citat.

Conform sursei, în această cauză urmează să fie audiate un număr de peste opt persoane, la sediul DIICOT - Serviciul Teritorial Alba.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2524
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5199
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1135
Gram de aur (XAU)Gram de aur649.5183

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb