Şeful Guvernului neagă orice implicare în dosarul vaccinurilor instrumentat de DNA

G.M.
Ziarul BURSA #Politică #Sănătate / 23 septembrie

Şeful Guvernului neagă orice implicare în dosarul vaccinurilor instrumentat de DNA

Premierul Florin Cîţu susţine că este "mizerabil şi revoltător" ca dosarul instrumentat de Direcţia Naţională Anticorupţie privind achiziţiile de vaccin anti-Covid, să fie asociat cu persoana sa.

"Nu pot să comentez. Dosarul este cercetat in rem, ceea ce arată că justiţia funcionează. E pe faptă, nu pe persoană. Ce mi se pare mizerabil şi revoltător e să asociezi persoana mea cu aceste dosare de la DNA. Nu am fost informat, nu am nicio treabă", a declarat prim-ministrul Florin Cîţu, la finalul şedinţei de guvern, care a avut loc ieri.

Şeful Guvernului a menţionat că, în opinia sa, nu este o coincidenţă apariţia acestor informaţii înainte de congresul PNL din 25 septembrie, dar a precizat că le înţelege frustrarea unor colegi care se ţin încă de funcţii.

Când a vorbit despre dosare, premierul s-a referit şi la ancheta deschisă in rem de DNA în urma plângerii depuse de Declic împotriva sa şi a fostei consiliere de stat Mioara Costin legat de documentul de partid trimis de la Guvern, în care era stabilită strategia premierului în campania pentru şefia PNL.

În ceea ce priveşte cantitatea mare de vaccin anti-Covid achiziţionată de ţara noastră, şeful Executivului a arătat că aceasta a fost contractată în condiţiile în care eficacitatea acestuia era încă incertă.

"Toate contractele pentru statele UE asigură 4,4 miliarde de doze de vaccin până în 2023, de 10 ori mai multe decât populaţia UE. Distribuţia pentru fiecare ţară se face raportat la populaţie, astfel că România poate primi 4,3% din dozele contractate de UE", a afirmat prim-ministrul Florin Cîţu, care a mai susţinut că Ministerul Sănătăţii - condus de Vlad Voiculescu şi apoi de Ioana Mihăilă - ar fi trebuit să fie cel care să atragă atenţia dacă numărul de doze era prea mare.

Mai mult, şeful Guvernului l-a acuzat pe Vlad Voiculescu - fostul ministru al Sănătăţii în prima parte a anului 2021 - că a semnat o comandă de 9 milioane de doze de vaccin CureVac, neaprobat de Agenţia Europeană a Medicamentului.

Amintim că DNA a anunţat în urmă cu două zile că a înregistrat un dosar penal privind modalitatea de achiziţionare a dozelor de vaccinuri anti-Covid, de la declanşarea pandemiei şi până în prezent, iar urmărirea penală se desfăşoară cu privire la faptă (in rem), respectiv abuz în serviciu. Surse judiciare au spus pentru reprezentanţii mass-media că procurorii s-au sesizat din oficiu în acest caz şi că este verificat fiecare contract pentru achiziţia de vaccin.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Înăuntrul Bursei de Valori din Bulgaria

Videoconferinţa “Sănătate şi FARMA - Sistemul sanitar, sub valul al IV-lea”
Dtlawyers
BTPay
Apanova
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Oct. 2021
Euro (EUR)Euro4.9470
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2484
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.6231
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8624
Gram de aur (XAU)Gram de aur244.1620

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

eximbank.ro
gerocossen.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
invietraditia.ro
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro