Serbia, Bulgaria, Israel şi SUA: valul electoral care pune puterea sub presiune

O putere poate rezista luni întregi în faţa unei pieţe pline şi poate pierde totul într-o singură seară electorală. Serbia tocmai a demonstrat cât de repede se schimbă raportul de forţe atunci când nemulţumirea capătă organizare, candidaţi şi voturi. În Bulgaria, confruntarea pentru preşedinţie intră în turul decisiv. Israelul se pregăteşte să voteze sub povara războaielor, iar Statele Unite se apropie de scrutinul care poate limita libertatea de acţiune a lui Donald Trump. În Franţa, protestele apasă deja asupra cursei pentru succesiunea lui Emmanuel Macron. Dincolo de diferenţele dintre aceste ţări, întrebarea care traversează campaniile este incomod de simplă: cât mai valorează promisiunile unei guvernări atunci când oamenii nu mai au încredere în cei care le fac?

La Belgrad, răspunsul a venit pe 25 octombrie. Aleksandar Vucic a recunoscut înfrângerea taberei sale în faţa Listei Studenţeşti. „Este clar că am pierdut aceste alegeri, Lista Studenţească a câştigat”, a declarat el, potrivit Reuters. Proiecţia CeSID, relatată de El Pais, indica 52,9% din voturi şi 140 dintre cele 250 de mandate pentru candidatura susţinută de studenţi. Sunt estimări electorale, nu rezultatele oficiale definitive, dar mesajul politic al serii nu mai putea fi ascuns în spatele procedurilor de numărare: mişcarea contestatară obţinuse sprijinul necesar pentru a revendica guvernarea.

În spatele acestei victorii se află o tragedie care a rupt răbdarea unei părţi a societăţii. Prăbuşirea copertinei gării din Novi Sad, în noiembrie 2024, soldată cu 16 morţi, a declanşat proteste împotriva corupţiei şi a lipsei de răspundere. Aproape doi ani mai târziu, mobilizarea a produs o alternativă electorală. Participarea la scrutin s-a apropiat de 70%, potrivit relatării The Guardian. Oamenii care ceruseră explicaţii în stradă au ajuns să poată decide cine le va conduce ţara.

Numele Listei Studenţeşti poate induce însă o imagine incompletă. Candidatura reuneşte profesionişti şi personalităţi publice, iar în fruntea ei se află cardiologul Ilija Srdanovic. European Western Balkans consemnează declaraţia acestuia că „în această seară Serbia a câştigat”. Aceeaşi publicaţie prezintă estimarea CRTA de 51,47%, diferită de proiecţia CeSID. Conform datelor Comisiei Electorale Centrale de la Belgrad, Lista Studenţilor a obţinut 52,69% din voturi, în timp ce partidul lui Vucic doar 39,22%.

Această victorie nu înseamnă automat o schimbare a priorităţilor din politica externă a Serbiei. Mişcarea studenţească şi-a construit consensul în jurul răspunderii publice şi al reformei instituţionale, iar poziţiile sale privind Uniunea Europeană şi Rusia rămân prudente, potrivit The Guardian. Noile autorităţi centrale de la Belgrad vor trebui să transforme promisiunea schimbării în decizii care vor avea costuri şi vor nemulţumi inevitabil o parte dintre cei care au votat-o.

În Bulgaria, votul de duminică din primul tur al alegerilor prezidenţiale a lăsat confruntarea deschisă. Datele Comisiei Electorale Centrale, după procesarea a 99,94% dintre procesele-verbale, indicau 34,76% pentru Iliana Iotova şi 31,94% pentru Andrey Gyurov. Turul al doilea este programat pentru 1 noiembrie. Dar cifra care spune poate cel mai mult despre starea democraţiei bulgare este participarea de aproximativ 22%.

Absenţa de la urne nu are o singură explicaţie şi nu poate fi confiscată propagandistic de vreo tabără. Ea lasă decizia în mâinile celor care se vor mobiliza duminica viitoare. În Bulgaria, diferenţa dintre candidaţi priveşte inclusiv raportarea la războiul din Ucraina: Iotova, susţinută de premierul Rumen Radev, insistă asupra demersurilor diplomatice, în timp ce Gyurov este sprijinit de forţe reformiste prooccidentale şi susţine mai ferm Kievul. Reuters plasează scrutinul şi în contextul atacurilor asupra navelor comerciale din apropierea coastei bulgare, care au adus insecuritatea Mării Negre în centrul dezbaterii interne. Pentru România, această confruntare are o relevanţă imediată. Securitatea navigaţiei şi capacitatea statelor riverane de a coopera îi privesc direct pe cei care trăiesc şi fac afaceri în regiune. Disputa dintre prudenţă şi fermitate nu rămâne în studiourile de televiziune atunci când navele comerciale devin ţinte. Ea ajunge în porturi, în costurile transportului şi în deciziile de securitate.

În Israel, scrutinul de astăzi pune în joc cele 120 de locuri ale Knessetului şi pragul de 61 de mandate necesar unei majorităţi. Benjamin Netanyahu îi are între principalii adversari pe fostul şef militar Gadi Eisenkot şi pe foştii premieri Naftali Bennett şi Yair Lapid. Răspunderea pentru eşecul de securitate din 7 octombrie 2023 şi bilanţul conducerii ţării în timpul războaielor apasă asupra competiţiei. Componenţa viitoarei coaliţii rămâne esenţială: primul loc al unui partid nu echivalează automat cu puterea de a forma guvernul.

O eventuală înfrângere a lui Netanyahu nu trebuie însă vândută drept promisiune sigură de pace. Associated Press susţine că principalele politici faţă de palestinieni pot continua sub o altă conducere, chiar dacă se schimbă atitudinea faţă de violenţele coloniştilor şi modul de exercitare a puterii. Eisenkot se opune, la rândul său, statalităţii palestiniene. Pentru alegători, diferenţele interne pot fi importante; pentru palestinieni, simpla schimbare a premierului nu garantează o schimbare fundamentală a situaţiei lor.

În Statele Unite, pe 3 noiembrie, alegătorii vor decide componenţa întregii Camere a Reprezentanţilor, 435 de locuri (mandate complete de doi ani) şi ocuparea a 35 de mandate senatoriale din cele 100, care au o durată de 6 ani. Potrivit presei din SUA şi sondajelor recente se pare că Donald Trump şi Partidul Republican vor suporta consecinţele administraţiei autocrate de la Casa Albă din prima jumătate a mandatului prezidenţial. O majoritate ostilă, alcătuită din democraţi, în Congres poate îngreuna adoptarea legislaţiei şi poate intensifica supravegherea executivului; controlul Senatului contează şi pentru confirmarea numirilor prezidenţiale.

Miza alegerilor americane depăşeşte graniţele ţării, fiindcă bugetele şi deciziile legislative de la Washington influenţează capacitatea administraţiei de a-şi susţine politica externă. Totuşi, o victorie a opoziţiei nu şterge atribuţiile preşedintelui Donald Trump şi nici nu aduce imediat pacea în Ucraina şi în Orientului Mijlociu. Votul poate schimba limitele negocierii, fără să ofere de unul singur răspunsurile.

Următoarele alegeri importante, vor avea loc în primăvara anului viitor în Franţa. Scrutinul pentru funcţia de preşedinte al ţării se va desfăşura pe 18 aprilie şi 2 mai 2027, potrivit calendarului publicat de guvernul de la Paris. Emmanuel Macron nu poate obţine un al treilea mandat consecutiv. În cursa pentru Palatul Elysee se conturează deja o confruntare între şase nume importante: Marine Le Pen, Jean-Luc Melenchon, Raphael Glucksmann, Edouard Philippe, Gabriel Attal şi Bruno Retailleau. Potrivit sintezelor publicate de cotidianul Le Monde, Philippe - fondatorul Horizons, şi Attal - liderul Renaissance, concurează pentru electoratul de centru, iar Retailleau a fost desemnat candidatul formaţiunii republicane. Melenchon reprezintă La France insoumise, în timp ce Glucksmann a câştigat competiţia internă a stângii social-democrate. Marine Le Pen şi-a lansat campania pe 25 octombrie, la Orleans, potrivit Le Monde, încercând să transforme cererea de ordine şi nemulţumirea faţă de guvernare într-o majoritate prezidenţială. Jordan Bardella conduce în continuare Rassemblement national, dar în această configuraţie candidată la preşedinţie este Le Pen; presa franceză îl prezintă pe Bardella drept posibilul său premier.

Succesiunea lui Emmanuel Macron se pregăteşte într-o ţară în care puterea de cumpărare, serviciile publice şi felul în care autorităţile răspund protestelor alimentează deja confruntarea politică. Nemulţumirea nu are un beneficiar electoral garantat. Ea poate sprijini candidaţii care promit redistribuire şi protecţie socială, dar poate întări şi oferta de autoritate, mai ales când protestele sunt însoţite de distrugeri. Aici se joacă una dintre bătăliile decisive ale următoarelor luni: cine reuşeşte să definească problema şi cine convinge că o poate rezolva. Liderii care confundă avantajul de moment cu un mandat nelimitat ar trebui să privească atent spre Belgrad.