Sezonul uraganelor se anunţă a fi unul fără precedent

O.D.
Ziarul BURSA #Miscellanea / 27 mai

Sezonul uraganelor se anunţă a fi unul fără precedent

English Version

Fenomenele naturale extreme se înmulţesc şi cresc în intensitate. Sezonul uraganelor 2024 din Atlanticul de Nord, care ar trebui să debuteze în această săptămână, se anunţă ""extraordinar'' şi ar putea include patru până la şapte uragane de categoria 3 sau mai mare, potrivit previziunilor Administraţiei Naţionale Oceanice şi Atmosferice (NOAA). ""Acest sezon se anunţă extraordinar'', a avertizat săptămâna trecută, cu prilejul unei conferinţe de presă, directorul NOAA, Rick Spinrad. Luând în considerare toate furtunile importante, Agenţia nu a mai prezis niciodată un număr atât de ridicat cu prilejul estimărilor pe care le face în luna mai, a adăugat el. Aceste previziuni sunt în principal legate de evoluţiile pentru viitor în ceea ce priveşte fenomenul meteorologic La Nina, precum şi în ceea ce priveşte temperaturile foarte ridicate din Oceanul Atlantic, a precizat NOAA. În total, s-ar putea dezvolta între 17 şi 25 de furtuni cărora le va fi atribuit un nume (cu vânturi de peste 63 de kilometri pe oră), potrivit NOAA. Dintre acestea, între opt şi 13 ar putea deveni uragane (însoţite de vânturi cu peste 119 kilometri pe oră), dintre care între patru şi şapte de categoria 3 sau mai mult (cu vânturi începând de la 178 de kilometri pe oră). Fenomenul meteorologic La Nina se dezvoltă în Oceanul Pacific, dar are consecinţe pe întreaga planetă. Fenomenul invers, El Nino, s-a manifestat anul trecut şi are tendinţa contrară de a modera activitatea uraganelor din Atlanticul de Nord. Sezonul uraganelor din Oceanul Atlantic se desfăşoară de la începutul lui iunie până la finele lui noiembrie. Aceste uragane se pot dovedi devastatoare atât pe plan material, cât şi în ceea ce priveşte pericolul reprezentat pentru vieţile oamenilor, în special în statele din sudul Statelor Unite. În 2022, uraganul Ian a devastat Florida, lăsând în urma sa zeci de victime şi provocând doar el pagube de peste 100 de miliarde de dolari. În general, odată cu încălzirea climatică, uraganele devin mai puternice, alimentate de încălzirea suprafeţei oceanelor, potrivit unor oameni de ştiinţă.

Comanda carte
APA NOVA
e-infra.ro
eximbank.ro
fngcimm.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Iun. 2024
Euro (EUR)Euro4.9771
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6576
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2114
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9174
Gram de aur (XAU)Gram de aur347.5083

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
roenergy.eu
rommedica.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb