Social TV, tot mai interesant pentru români

F. A.
Miscellanea #IT / 17 septembrie 2012

Televizoarele Social TV ştigă tot mai mult teren în preferinţele românilor şi într-un an se va ajunge ca 3 din 10 aparate cumpărate să facă parte din această categorie, anunţă un comunicat de presă al Flanco.

Potrivit unui studiu al retailer-ului electroIT, social TV-urile vor deveni în următorii 5 ani principalul tip de televizoare achiziţionate de români. Conform portretului realizat de către reprezentanţii companiei, cumpărătorul român petrece peste 4 ore zilnic în faţa televizorului, dar este, în acelaşi timp, şi pasionat de prezenţa în reţelele sociale, alocând în medie, peste 4 ore navigării pe internet.

"Consumul de televiziune face parte din viaţa românilor, însă, în prezent, stilul de viaţă modern impune schimbări şi în acest obicei. La fel ca în alte medii, precum cel online, interacţiunea şi feedback-ul utilizatorului devin din ce în ce mai importante, astfel încât producătorii concep tehnologii cât mai apropiate de nevoile consumatorilor. Estimăm ca într-un an, 3 din 10 televizoare vândute în Flanco să fie televizoare "sociale", iar în următorii 5 ani, acest segment să devină unul dintre cele mai căutate tipuri de produse în reţeaua noastră", declară Cătălin Marin, Product Management Director Flanco.

Preţurile devin din ce în ce mai mici pentru aceste tipuri de televizoare, preţul mediu pentru un social TV fiind de 2.200 de lei.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3527
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7616
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7285
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3036
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.8864

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb