STRATEGIA DE DEZVOLTARE 2021-2025:6,813 milioane euro - necesare pentru reînnoirea infrastructurii feroviare

Emilia Olescu
Ziarul BURSA #Companii / 02 aprilie

6,813 milioane euro - necesare pentru reînnoirea infrastructurii feroviare

Situaţia economică a CFR SA a suferit puternic, anul trecut, ca urmare a reducerii activităţii din întreg sistemul feroviar şi, astfel, veniturile proprii obţinute din activitatea de exploatare a infrastructurii feroviare, veniturile din accesul pe infrastructura feroviară a operatorilor de transport, veniturile din închiriere bunuri mobile şi imobile şi alte tipuri de venituri care compun cifra de afaceri, au fost puternic afectate, generând un flux slab de lichidităţi şi, implicit, întârzieri în onorarea obligaţiilor către terţi, ne-au transmis reprezenţii companiei de stat. Conform acestora, CFR SA a redus temporar unele activităţi, precum cele care deservesc zona administrativă, activitatea de instruire şi cea de primire-predare/distribuire materiale: "Pe tot parcursul anului 2020, societatea a avut permanent în vedere menţinerea unui echilibru în desfăsurarea activităţii curente şi menţinerea siguranţei transportului de mărfuri şi călători pe calea ferată, în condiţiile aplicării şi respectării reglementărilor legale".

CFR Infrastructură ne-a transmis că reprezentanţii Comisiei Europene (CE) încurajează lucrările de reabilitare a reţelei TEN-T centrale şi globale, a coridorului Rin-Dunăre, ramura nordică, Curtici-Braşov-Bucureşti-Constanţa, motiv pentru care eforturile societăţii de stat sunt îndreptate spre finalizarea proiectelor aflate în implementare

Sursele citate ne-au mai spus, printre altele, că trebuie avut în vedere faptul că aducerea infrastructurii feroviare la nivel european este condiţionată de dezvoltarea întregii economii româneşti, deoarece exploatarea liniilor devine avantajoasă atunci când se transportă cantităţi importante de marfă. Dezvoltarea infrastructurii feroviare este dependentă de alocarea bugetară şi de politica de investiţii a statului, au subliniat acestea, adăugând: "Menţionăm faptul că acestea sunt lucrări multianuale, necesare pentru ridicarea restricţiilor de viteză şi eliminarea punctelor periculoase, astfel încât circulaţia trenurilor să se desfăşoare în condiţii de siguranţă.

CNCF CFR SA doreşte o absorbţie cât mai mare a fondurilor europene, pentru dezvoltarea infrastructurii, prin utilizarea în integralitate a fondurilor alocate anual de la Bugetul de Stat pentru proiectele de finanţare externă nerambursabilă.

Pentru proiectele derulate la nivelul sectorului, sursele de finanţare sunt asigurate din fonduri externe nerambursabile şi Bugetul de Stat. Companiei i-a fost prevăzut un buget de 2,475 miliarde lei pentru proiectele incluse în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare şi circa 2,17 miliarde lei pentru proiectele finanţate prin Programul CEF Transport".

Master Planul General de Transport al României (MPGT), agreat de către Comisia Europeană şi aprobat de către Guvernul României prin Hotărârea de Guvern nr. 666/2016, este documentul strategic de planificare a intervenţiilor majore şi oferă informaţii despre investiţiile programate, prioritizarea, valoarea şi eşalonarea lor pe termen lung, până în 2030. Finanţările pentru proiectele de infrastructură feroviară se fac în conformitate cu acest MPGT. Prin HG nr. 985/2020 a fost aprobată strategia de dezvoltare a infrastructurii feroviare 2021-2025.

Printre altele, aceasta prevede: "Strategia identifică drept principală prioritate creşterea competitivităţii transportului feroviar pe piaţa internă, în principal prin creşterea nivelului de performanţă al infrastructurii feroviare. În acest sens, pornind de la rezultatele analizelor detaliate privind situaţia actuală a infrastructurii feroviare, precum şi de la rezultatele unei analize multicriteriale privind prioritizarea obiectivelor şi acţiunilor strategice, strategia recomandă drept principală direcţie de acţiune prioritară recuperarea în ritm accelerat a restanţelor privind reînnoirea infrastructurii, cu accent pe refacţia liniilor curente şi directe (...). Această acţiune trebuie completată cu recuperarea accelerată a restanţelor privind reparaţiile curente (...), precum şi cu întreţinerea infrastructurii la nivelul necesar pentru «funcţionarea în regim permanent» (...). O abordare de tipul celei menţionate mai sus ar permite, pe un orizont de timp de zece ani, o creştere semnificativă, cu minim 25% faţă de situaţia actuală, a vitezelor de circulaţie a trenurilor pe magistralele feroviare şi pe principalele linii de legătură inter-magistrale. Complementar acestei abordări, strategia recomandă modernizarea managementului traficului feroviar, ceea ce ar genera, suplimentar, un spaţiu de creştere a vitezelor comerciale de peste 20% faţă de situaţia actuală (...)".

Conform documentului citat, un efect foarte important al implementării strategiei de dezvoltare a infrastructurii feroviare constă în decongestionarea reţelei rutiere ca urmare a migrării către calea ferată a unor fluxuri importante de pasageri şi mărfuri, cu consecinţe privind creşterea vitezei medii de deplasare pe actuala reţea rutieră, scăderea frecvenţei accidentelor şi scăderea frecvenţei de apariţie a blocajelor în trafic.

Unul dintre obiectivele strategice generale identificat în cadrul strategiei constă în integrarea sistemului feroviar român în cadrul spaţiului feroviar unic european, în scopul susţinerii eforturilor privind creşterea competitivităţii economiei naţionale şi întegrării accelerate a acesteia în economia Uniunii Europene. În acest context, strategia recomandă revizuirea parţială a prioritizării proiectelor de modernizare a infrastructurii aferente coridoarelor feroviare europene.

Unul dintre obiectivele specifice strategiei vizează susţinerea mobilităţii militare, atât pe axa est-vest, cât şi pe axa nord-sud (...). Se asigură, în acest fel, convergenţa cu politica Uniunii Europene privind susţinerea mobilităţii militare pe calea ferată, prin finanţarea din fonduri europene nerambursabile a unor proiecte de infrastructură feroviară cu utilizare duală, precizează textul citat. Acesta arată: "Sustenabilitatea financiară a strategiei de dezvoltare a infrastructurii feroviare prin prisma corelării cu proiecţiile financiare ale MPGT (...) reprezintă o condiţie necesară, dar nu şi suficientă pentru a asigura fezabilitatea strategiei de dezvoltare a infrastructurii feroviare. Este necesară implementarea unor reguli uniforme cu privire la finanţarea din fonduri publice a infrastructurilor de transport, în conformitate cu recomandările Master Planului General de Transport, în scopul de a asigura stabilitatea şi predictibilitatea finanţării acestor infrastructuri.

Implementarea strategiei de dezvoltare a infrastructurii feroviare, ca obligaţie asumată prin contractul de performanţă şi activitate al administratorului infrastructurii feroviare, impune necesitatea asigurării unui plan multianual de finanţare a infrastructurii feroviare, stabilit astfel încât să asigure acoperirea de o manieră predictibilă a necesităţilor de finanţare fundamentate în cadrul strategiei. De asemenea, este necesară implementarea mecanismelor legale de finanţare multianuală a acţiunilor care se derulează pe intervale de timp care depăşesc orizontul unui an caledaristic".

Pentru reînnoirea infrastructurii feroviare este nevoie de suma de 6,813 milioane euro, până în anul 2030, conform strategiei de dezvoltare, caeastafiind varianta prevăzută în MPGT. Costurile estimate ale programului propus pemtru reînnoirea infrastructurii feroviare sunt în conformitate cu proiecţiile financiare prevăzute prin Master Planul General de Transport al României. O parte din rezerva financiară obţinută în raport cu planificarea prevăzută în cadrul MPGT poate fi utilizată pentru a finanţa alte investiţii considerate prioritare în cadrul strategiei de dezvoltare a infrastructurii feroviare.

(Articol preluat din

Revista BURSA Construcţiilor)

Proiectele de investiţii importante cu finanţare de la Bugetul de Stat:

-Electrificarea liniei CF Doaga-Tecuci-Barboşi, inclusiv Dispecerat pentru coordonarea activităţii de exploatare în Complexul CF Galaţi, cu o valoare estimată a contractului de 225.430.000 lei;

-Dublarea liniei de cale ferată între staţiile Mogoşoaia şi Baloteşti, cu o valoare estimată a contractului de 82.625.000 lei;

-Refacţie totală a liniei CF Deda - Reghin, tronson Brâncoveneşti-Reghin, cu o valoare estimată a contractului de 39.063.000 lei;

-Reparaţia podului situat la km 20+864 fir I+II, pe linia CF 416, Dej-Beclean, cu o valoare estimată a contractului de 16.268.000 lei;

-Refacţia totală a liniei CF Orşova-Jimbolia, Vălişoara-Caransebeş, km 461+10-475+835, cu o valoare estimată a contractului de 45.458 mii lei;

-Tunel Runcu situat la km 3+685, pe Valea Vişeului-Petrova. Refacere Tunel la Gabarit km 3+681 - 3+840 835, cu o valoare estimată a contractului de 22.465.000 lei;

-Reparatia capitală a Tunelului Baniţa de la km 66+660/67+275, fir II, pe linia 116 Simeria Petroşani cu o valoare estimată a contractului de 4961.000 lei;

-Reparaţia podului situat la km 86+322, pe linia CF Apahida-Baia Mare, cu o valoare estimată a contractului de 5102 mii lei;

-Reconstructia podului şi amenajarea albiei de la km 17+318, pe linia 317 Hărman -Întorsura Buzăului, cu o valoare estimată a contractului de 33.353 mii lei;

-Instalaţii de încălzire a macazurilor cu alimentare din LC în staţiile CF Ploieşti Est şi Videle, cu o valoare estimată a contractului de 6184 mii lei.

----------

La momentul actual, sunt în derulare următoarele proiecte, aflate în diferite faze de implementare:

-Reabilitarea liniei CF Coşlariu-Simeria (faza a II-a), stadiul fizic de execuţie a lucrărilor fiind de peste 97%;

-Reabilitarea liniei CF Coşlariu-Sighişoara (faza a II-a), cu stadiul de execuţie a lucrărilor la peste 99%;

-Reabilitarea linie CF Km 614-Simeria (stadiul fizic de execuţie a lucrărilor - 44,50%);

-Reabilitarea liniei CF Braşov-Sighişoara (lucrările au demarat în 2020);

-Reabilitare poduri, podeţe şi tuneluri de cale ferată SRCF Craiova - stadiul fizic de execuţie a lucrărilor este de peste 91%;

-Reabilitare poduri, podeţe şi tuneluri de cale ferată SRCF Cluj, cu stadiul de execuţie de peste 95%;

-Reabilitare poduri, podeţe şi tuneluri de cale ferată SRCF Timişoara - stadiul fizic de execuţie a lucrărilor este de peste 92%;

-Modernizarea liniei CF Buc Nord-Jilava-Giurgiu Nord Frontiera, Lot 1, Redeschiderea circulaţiei feroviare pe pod, peste râul Argeş între Vidra şi Comana. Contractul de proiectare şi execuţie a fost semnat în decembrie 2020, iar termenul de implementare pentru lucrările de proiectare este de şase luni.

----------

Proiecte aflate în diferite etape de pregătire:

-Modernizarea liniei CF Caransebeş-Timişoara-Arad - Studiul de fezabilitate a fost finalizat şi a fost lansată procedura de achizitie pentru lucrări de proiectare şi execuţie (secţiunea Timişoara-Arad). Sunt în curs de pregătire şi lansare licitaţiile pentru contractele de lucrări de proiectare şi execuţie pentru Caransebeş-Timişoara;

-Reabilitarea liniei CF Craiova-Calafat - Studiul de fezabilitate a fost finalizat, Hotărârea de Guvern pentru aprobarea indicatorilor tehnico economici se află pe circuitul de avizare şi aprobare. Ulterior se vor face demersuri pentru obţinerea finanţării lucrărilor de proiectare şi execuţie şi demarării procedurilor de achiziţie;

-Lucrări de reabilitare în staţiile Feteşti şi Ciulniţa - Studiul de fezabilitate a fost revizuit, Hotărârea de Guvern pentru aprobarea indicatorilor tehnico economici se află pe circuitul de avizare şi aprobare. Este în pregătire documentaţia pentru achiziţia contractelor de lucrări de proiectare şi execuţie;

-Electrificarea şi reabilitarea liniei CF Cluj Napoca-Oradea-Episcopia Bihor - Studiul de fezabilitate este în derulare, iar durata de implementare a contractului a fost prelungit, nefiind obţinut Acordul de Mediu. Ulterior se va promova HG, Indicatori TE şi HG exproprieri

----------

Studii de fezabilitate în derulare:

-Modernizarea liniei CF Buc Nord-Jilava-Giurgiu Nord Frontiera, Lot 2;

-Modernizarea/consolidarea/reabilitarea staţiei CF Gara de Nord Bucureşti;

-Reabilitarea liniei CF de cale Ploiesti Triaj-Focşani;

-Reabilitarea liniei CF Focşani-Roman;

-Reabilitarea liniei CF Roman-Iaşi-Frontieră;

-Reabilitarea liniei CF Paşcani-Dărmăneşti;

-Reabilitarea liniei CF Dărmăneşti-Vicşani;

-Modernizarea secţiunii feroviare Predeal-Braşov;

-Reabilitarea liniei CF Craiova-Caransebeş;

-Modernizarea secţiunii feroviare din Portul Constanţa;

-Modernizarae/reabilitarea a 47 de staţii de cale ferată din România;

-Modernizarea a 150 treceri la nivel cu calea ferată;

-Reabilitarea podurilor, podeţelor şi tunelurilor de cale ferată - etapa II.

----------

Proiecte aflate în etapa de pregătire a documentaţiei pentru achiziţii servicii de elaborare studii de fezabilitate şi proiectare:

-Modernizarea liniilor şi instalaţiilor din Complexul Feroviar Bucureşti;

-Modernizarea tronsonului de cale ferată Apahida-Suceava;

-Modernizarea linii CF Bucureşti-Craiova;

-Modernizarea liniei CF Coşlariu-Cluj Napoca.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Videoconferinţa “Digitalizarea României”
Dtlawyers
Apanova
Electromagnetica
anahotels.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Iul. 2021
Euro (EUR)Euro4.9208
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1716
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5451
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7543
Gram de aur (XAU)Gram de aur242.5619

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Allview
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro