SUA vor să-şi consolideze prezenţa militară în Polonia

E.A.
Internaţional / 13 februarie 2019

SUA vor să-şi consolideze prezenţa militară în Polonia

Statele Unite vor să-şi consolideze prezenţa militară în Polonia, care se simte ameninţată de Rusia, în afara actualului contingent de 4.000 de oameni desfăşurat în ţară, a anunţat astăzi Ambasada Statelor Unite la Varşovia, relatează AFP.

Suplimentarea efectivelor militare "va fi semnificativă", de ordinul sutelor, a declarat ambasadoarea Georgette Mosbacher pentru Financial Times (FT), înaintea unei conferinţe, care începe astăzi şi la care iau parte 60 de ţări, la Vrşovia.

Ambasadoarea nu a precizat când urmează să fie suplimentate trupele.

Guvernul conservator polonez îşi multiplică eforturile pe lângă Washington în vederea instalării unei baze militare americane pe teritoriul polonez, unde sunt staţionaţi deja militari americani, prin rotaţie, în cadrul unor operaţiuni NATO.

Varşovia s-a declarat pregătită să cheltuiască cel puţin două miliarde de dolari în vederea instalării acestei baze americane.

Adjunctul secretarului american al Apărării Mark Esper aprecia, însă, în setembrie, că Polonia nu este încă pregătită să găzduiască o bază militară americană permanentă, din cauza insuficienţei spaţiului propus care să permită un antrenament adecvat al militarilor americani.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3443
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7518
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8128
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4050
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.3179

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb