Ţara noastră este prezentă la Târgul Internaţional de Carte de la Frankfurt

O.D.
Ziarul BURSA #Miscellanea / 20 octombrie 2023

Ţara noastră este prezentă la Târgul Internaţional de Carte de la Frankfurt

English Version

Cultura este un bun ambasador la nivel internaţional. Faptul că ţara noastră nu îl foloseşte la capacitate maximă reprezintă o problemă. Există şi excepţii. România participă şi în acest an la Târgul Internaţional de Carte de la Frankfurt, care se desfăşoară până duminică, cu un stand organizat de Ministerul Culturii. Potrivit Ministerului Culturii în spaţiul standului naţional vor avea loc întâlniri între editori, agenţi literari, dar şi lecturi publice, evenimente cu autori români, prezentări de carte, dezbateri. Alături de Gabriela Adameşteanu, invitaţii Ministerului Culturii la ediţia din acest an a Târgului de Carte de la Frankfurt sunt scriitorii Cătălin Pavel, Cătălin Partenie şi Helmuth Seiler. Aceştia vor participa la evenimente alături de invitaţii editorului Traian Pop Traian, cel care de peste trei decenii face cunoscute operele autorilor români şi est-europeni în Germania. Evenimentele vor fi traduse de Jan Cornelius şi moderate de scriitoarea română Dana Grigorcea, în limba germană. Ca în fiecare an, autori şi edituri din Republica Moldova sunt expuse la stand alături de cele româneşti. În acelaşi context regional, la standul României va fi organizată o întâlnire între redactori, manageri de drepturi şi agenţi literari din Armenia, Georgia, Ungaria, Polonia, România, Slovacia, Ucraina. Azi, profesorul şi scriitorul Helmuth Seiler va prezenta antologia de poezie română contemporană, publicată în limba germană la Edition Noack & Block, Frank & Timme GmbH, în anul 2021, intitulată "Poduri suspendate din hârtie". De asemenea, autorul Cătălin Partenie îşi va prezenta ediţia în limba germană a romanului "Vizuina de aur", apărut la editura Hoffmann & Campe în anul 2023. Seria de evenimente româneşti va continua sâmbătă, cu o dezbatere despre starea actuală a romanului românesc, iar autorilor invitaţi li se va alătura şi poetul Traian Pop Traian. Discuţia va fi urmată de lansarea traducerii în limba germană, la Editura Aufbau, în colecţia Die Andere Biliothek, a romanului "Fontana di Trevi" al Gabrielei Adameşteanu. Volumul a apărut în acest an şi continuă seria de traduceri ale autoarei la editura germană. Totodată, la standul României va continua colaborarea dintre Ministerul Culturii şi Biblioteca Prichindeilor, care va pune la dispoziţia vizitatorilor o selecţie de cărţi de vânzare, alese dintre publicaţiile recente ale autorilor români contemporani.

Unul dintre cele mai vechi şi mai prestigioase saloane internaţionale din lume, considerat a fi cel mai mare târg de drepturi de autor, Târgul Internaţional de Carte de la Frankfurt găzduieşte anual aproximativ 300.000 de vizitatori şi peste 200 de expozanţi străini. La ediţia din acest an, ţara invitată de onoare este Slovenia.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

APA NOVA
eximbank.ro
danescu.ro
boromir.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Mai. 2024
Euro (EUR)Euro4.9746
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5756
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0327
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8203
Gram de aur (XAU)Gram de aur355.5761

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
ccib.ro
tophotelconference.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
everythinghr.live
32.aicps.ro
roenergy.eu
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb