TEHNOLOGIEEbook-uri speciale pentru copii

O.D.
Ziarul BURSA #Miscellanea / 23 septembrie

Ebook-uri speciale pentru copii

Cititul şi tehnologia modernă se pot îmbina fericit, aceasta putând fi chiar o souţie către atragerea spre lectură a celor mici. Cunoscutele ebook-uri Kindle Paperwhite au fost îmbunătăţite, urmând să fie lansate modele noi, dintre care unul este optimizat special pentru cei mici. Amazon a anunţat trei noi modele de Kindle - Kindle Paperwhite (a cincea generaţie), Kindle Paperwhite Signature Edition şi Kindle Paperwhite Kids. Modelul standard, Kindle Paperwhite, trece la un ecran mai mare, de 6,8 inch, însă păstrează acelaşi 300ppi, care face ecranul să reproducă foarte bine hârtia fizică şi să fie uşor de citit inclusiv în lumină puternică. Amazon spune că ecranul este cu 10% mai luminos acum şi că întoarcerea paginilor se face cu 20% mai repede. Există şi un mod întunecat, cu text alb pe fundal negru, iar dispozitivul are certificare IPX8, pentru rezistenţă la apă. O altă noutate vine din faptul că noul Kindle poate fi configurat, de la distanţă, prin intermediul aplicaţiilor Kindle mobile pentru iOS şi Android. Nou în seria Kindle Paperwhite este modelul Signature Edition, care aduce o serie de funcţii suplimentare faţă de modelul standard. Printre altele, SE se poate încărca wireless, fiind primul Kindle cu această funcţie, iar luminozitatea ecranului se reglează automat, în funcţie de condiţiile de iluminare externe. Versiunea pentru copii are aceleaşi caracteristici ca celelalte două modele, însă vine cu o serie de funcţii şi optimizări speciale pentru cei mici. Aceasta oferă suport pentru audiobook-uri şi căşti pe Bluetooth, nu are conexiune la internet (pentru a-i împiedica pe cei mici să facă achiziţii online) şi există o serie de funcţii care-i ajută să înveţe să citească (mai repede), cel puţin în limba engleză. Toate cele trei modele oferă o autonomie de până la 10 săptămâni, promite Amazon, fiind acum alimentate pe USB-C. Kindle Paperwhite are 8GB spaţiu de stocare şi costă 140 de dolari, Signature Edition costă 190 de dolari şi dispune de o capacitate de 32GB, iar Kindle Paperwhite Kids costă 160 de dolari. Toate cele trei modele vor fi disponibiler de la sfârşitul lunii octombrie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Înăuntrul Bursei de Valori din Bulgaria

Videoconferinţa “Sănătate şi FARMA - Sistemul sanitar, sub valul al IV-lea”
Dtlawyers
BTPay
Apanova
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Oct. 2021
Euro (EUR)Euro4.9470
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2484
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.6231
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8624
Gram de aur (XAU)Gram de aur244.1620

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

eximbank.ro
gerocossen.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
invietraditia.ro
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro