TEHNOLOGIE ŞI PANDEMIEMarile companii se feresc de evenimentele offline

O.D.
Ziarul BURSA #Companii / 14 mai

Imposibilul a devenit posibil, mari companii au ajuns să refuze participarea la târguri pe motiv de ... distanţare. În alte vremuri, îmbulzeala la astfel de evenimente era privită drept dovadă a succesului. În ciuda insistenţei organizatorilor, care vor să organizeze cu public târgul Mobile World Congress din acest an, numărul companiilor care preferă să păstreze distanţa continuă să crească. Cu mai puţin de două luni până la startul ediţie din acest an a celui mai important târg de tehnologii mobile din lume, Samsung a anunţat că nu-şi va trimite reprezentanţii, pentru a proteja sănătatea propriilor angajaţi şi a vizitatorilor. În schimb, compania coreeană spune că va încerca o prezenţă virtuală, fără a explica în ce va consta aceasta. Cel mai probabil, la fel ca în ultimul an, eventualele prezentări ale tehnologiilor şi produselor noi vor fi transmise online, printr-un stream video. Şi Lenovo a luat aceeaşi decizie, de a nu se prezenta fizic la MWC 2021. Comunicarea Lenovo este similară celei emise de Samsung. Refuzurile celor două companii de a fi prezente în persoană lovesc ambiţiile organizatorului, GSM Association, care şi-ar fi dorit ca MWC să revină la normal de anul acesta. De altfel, inclusiv în 2020, când izbucnea pandemia, GSMA a dat cu mare greutate înapoi de la organizarea în forma tradiţională a târgului. Lista companiilor care au refuzat participarea este deja destul de mare: Samsung, Lenovo, Google, Sony, Oracle, Nokia, Ericsson. Mobile World Congress va fi organizat la Barcelona, în perioada 28 iunie - 1 iulie.

Există posibilitatea ca în faţa atâtor refuzuri, GSMA să decidă să renunţe la prezenţa fizică şi să transforme evenimentul în unul virtual, ceea ce poate fi considerată o mare înfrângere.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
BTPay
GRAMPET GROUP
ALPHA BANK
ifep.ro
UNNPR
Hidroelectrica

Curs valutar BNR

07 Dec. 2021
Euro (EUR)Euro4.9485
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3946
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.7550
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8231
Gram de aur (XAU)Gram de aur251.5919

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
croco.ro
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro