"Transelectrica" realizează o nouă interconexiune în sud-estul Europei

Ziarul BURSA #Companii #Energie / 3 mai 2004

Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica a pus în funcţiune, la sfîrşitul săptămînii trecute, o nouă linie de interconexiune de 400 kV Isaccea-Vulcăneşti, între sistemele electroenergetice ale României şi Republicii Moldova, informează compania. Realizarea acestei noi interconexiuni internaţionale este urmarea preluării de către Transelectrica, de la compania Naţională de Electricitate (NEK) din Bulgaria, în anul 2003, a liniei de 400 kV Vulcăneşti-Dobrudja, aflată pe teritoriul României. Prin racordarea acestei linii la staţia Isaccea s-au obţinut două noi interconexiuni internaţionale la tensiunea de 400 kV, Isaccea-Vulcăneşti şi Isaccea-Dobrudja, ultima, cu Bulgaria, urmînd să fie pusă în funcţiune în scurt timp.

Linia Isaccea-Vulcăneşti va fi operată în comun de Transelectrica şi Moldelectrica, în conformitate cu standardele Uniunii pentru Coordonarea Transportului de Electricitate (UCTE). Noua linie întăreşte infrastructura României pentru transportul energiei electrice în zona de sud-est a Europei, permiţînd creşterea schimburilor transfrontaliere de energie electrică ale României cu circa 800 MW, în beneficiul participanţilor la piaţa de energie electrică.

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
eximbank.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2488
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5102
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7242
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0718
Gram de aur (XAU)Gram de aur647.4767

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
explorebucharest.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb